PROFITABIL… Vasluienii isteti au gãsit o nouã sursã de venit: cursurile de calificare sau perfectionare, pe bani europeni. Camera de Comert, Industrie si Agriculturã, în parteneriat cu Universitatea “Dunãrea de Jos” Galati, organizeazã diferite cursuri de calificare si de perfectionare pentru vasluienii care vor sã se instruiascã într-un anumit domeniu. Vorbim de specializãri pentru lucrãtori de comert, lucrãtor în prelucrarea cãrnii, lucrãtor în cultura plantelor, formator, expert achizitii publice si ECDL. Dupã trei luni de frecventare a cursurilor, acestia primesc, pe lângã un certificat autorizat de Autoritatea Nationalã pentru Calificãri, si o subventie în valoare de 900 lei, iar dacã locuiesc departe de locul unde se desfãsoarã cursul, li se deconteazã transportul. Facilitãtile nu se aplicã si celor care frecventeazã cursurile de perfectionare, însã, în schimb, lor li se asigurã hrana în respectivele zile. La asa ofertã, normal cã vasluienii dau buluc, responsabilul de proiect, Bogdan Turcanu, declarându-ne cã, desi, în principal, merg pe principiul “primul venit, primul servit”, de multe ori se vãd nevoiti sã-i selecteze pentru a nu încãlca principala regula a proiectului: majoritatea sã fie femei. Ce se întâmplã cu absolventii cursurilor? Unii se multumesc cu banii de pe subventii, iar altii, mai putini, se angajeazã sau aplicã informatiile la locul de muncã deja avut.
“Sustinerea egalitãtii de sanse si promovarea profesionalã a femeilor – PROGRES” este proiectul prin care Camera de Comert, Industrie si Agriculturã, în parteneriat cu Universitatea “Dunãrea de Jos” Galati, încearcã sã faciliteze accesul pe piata muncii a femeilor din Vaslui. Din publicul tintã mai fac parte si angajatii din administratia publicã si absolventii învãtãmântului obligatoriu de 8 clase. Înscrierea nu necesitã o documentatie prea amplã, se face pe baza unei scrisori de intentie, a unei adeverinte medicale si a unor copii dupã actele de identitate si de studii. Proiectul a început anul trecut, în luna mai, iar de atunci si pânã acum, circa 165 de persoane au absolvit cursurile. Sunt douã categorii de cursuri: de calificare – pentru lucrãtor comercial, lucrãtor în prelucrarea cãrnii si lucrãtor în cultura plantelor, si de perfectionare – formator, expert achizitii publice si ECDL. Dupã trei luni de instruire, cei care urmeazã cursurile de calificare primesc, pe lângã un certificat autorizat de Autoritatea Nationalã pentru Calificãri, si o subventie în valoare de 900 lei, iar dacã locuiesc departe de locul unde se desfãsoarã cursul, li se deconteazã transportul. Celor care urmeazã cursurile de perfectionare li se asigurã doar masa pe parcursul zilelor de instruire.
“Primul venit, primul servit”
Criteriile de selectie nu prea existã. Sigur cã, femeile au prioritate, însã, pentru cã se merge pe principiul “primul venit, primul servit”, oricine este binevenit. “Cursurile sunt foarte folositoare, nu doar pentru cã primesc o calificare recunoscutã la nivel national si international, dar au si ocazia sã primeascã informatii de la expertii din domeniu. Se poate înscrie oricine, dar, în principal, ne adresãm femeilor si grupurilor vulnerabile, familii monoparentale, copii institutionalizati, etnici. Pânã acum au absolvit 145 de oameni cursurile, dar, de obicei, nu toti ajung sã si termine, fie nu se mai prezintã, fie se retrag. Dar, la început, se înscriu multi, avem de unde selecta, dar noi trebuie sã tinem cont de publicul tintã. Sunt multe persoane care, în urma cursului, s-au angajat, dar, concret, noi nu facem o monitorizare sã vedem ce se întâmplã cu ei dupã finalizarea cursurilor”, ne-a declarat, Bogdan Turcanu, responsabil de proiect.
Presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agriculturã, Ionel Constantin, considerã cã noile proiecte vor trebui sã tinã cont si de meseriile deficitare ale judetului, iar firmele locale sã-si îndrepte ochii spre cursurile acestea: “Este necesarã o popularizare puternicã a acestor cursuri cãtre toate firmele din judet. Cred cã înainte de a se scrie proiectele, este necesar sã se tinã cont si de meseriile deficitare ale judetului. În cazul de fatã, proiectul se desfãsoarã dupã o anumitã programã a beneficiarilor, Universitatea din Galati, noi suntem parteneri. Cursul de ECDL a fost bine primit. Au venit oameni care au venit pentru perfectionare, ei lucrau cu asa ceva în cadrul unor firme, dar aveau nevoie de un certificat. Dar, cred cã Autoritatea Nationalã pentru Calificãri trebuie sã aibã în vedere, la nivel national, tocmai aceastã programã a cursurilor”, a declarat acesta.