SÃ VINÃ HINGHERII Mai multi cetãteni din zona Cãrãmidãrie din Bârlad, zonã unde locuieste si deputatul Adrian Solomon, precum si alte “oficilitãti” pesediste din Bârlad, reclamã cã sigurata lor si a copiilor este amenintatã de zecile de câini comunitari, care circulã liberi prin zonã. Drept dovadã, ne-au trimis fotografii cu câinii, fãcute chiar ieri, precizând:”Nu mai stim cum sã ne protejãm copii. Nu se pot duce singuri nici mãcar la pâine, uitati câti câini sunt în zona chioscului. Toatã vacanta le-am dus grija, nu puteam sã-i lãsãm afarã la joacã. Sunt persoane inconstiente care hrãnesc câinii si acestia s-au înmultit, vin în haite! Am încercat sã vorbim cu deputatul Solomon, dar acesta se urcã în masinã si pleacã, nu ia nicio mãsurã, dupã cum se vede. Dacã tot vrea sã fie primar, sã facã ceva!”, au spus exasperati cetãtenii care ne-au contactat la redactie, aducând “probele”. Am discutat cu primarul Marin Bunea, care ne-a precizat cã s-au luat deja mãsuri, stiind bine despre ce este vorba. “Am chemat astãzi (ieri – n.r.) la mine pe inginerul Adrian Cãrãbãt, cel care este desemnat sã se ocupe de padocurile primãriei si de ecarisaj. I-am spus ce are de fãcut, nu numai la Cãrãmidãrie, ci si în alte douã locuri din Bârlad, de unde am primit semnale cã sunt haite de câini comunitari periculoase. Se va rezolva în scurt timp”, a promis primarul Marin Bunea.