Iatã ce ascundeau procurorii în rechizitoriul tinut departe de ochii presei
HALUCINANT…Amãnunte incredibile ies la ivealã, din dosarul elevei batjocorite de cei sapte indivizi din Vãleni. Dupã nenumãrate solicitãri depuse, redactorii cotidianului Vremea Nouã au intrat, în sfârsit, în posesia rechizitoriul din dosarul violatorilor. Noi elemente legate de ziua în care a avut loc orgia, socheazã. Elementul surprizã este al doilea martor, Vasile Vlad Pintilie, care a sunat-o pe victimã exact în momentul în care era siluitã de Burada. Aceasta i-a spus la telefon cã este într-o mare belea, dar n-a cerut ajutorul. Dupã ce a dat declaratia la Politie, martorul a dispãrut din tarã si a revenit dupã ce apele s-au linistit. Acum, senin, acesta spune cã nu i s-a pãrut atunci cã fata ar fi avut nevoie la ajutor. Poate dacã ar fi fost mai vigilent, violul s-ar fi oprit. În rechizitoriu este descris si momentul lesinului. Acesta a survenit în momentul în care Burada a tras-o afarã din masinã pe fatã si a obligat-o sã facã sex oral cu el de fatã cu toti ceilalti violatori, spunându-le acestora cã el este stãpânul fetei. Fata de durere a lesinat. Procurorii mai aratã în rechizitoriu cã Burada a încercat sã-i inducã în eroare spunând cã el a fost romantic cu victima, când de fapt el era organizatorul violului. Planul acestuia era “sã facã rost de o fatã, pentru distractie”. În raportul medico-legal se aratã cã fata a fost supusã si unor raporturi sexuale anale, iar autorii sunt Bolboceanu Petricã si Silviu Avãdãnei.
Rechizitoriul întocmit de procurori în cazul celor sapte violatori din Vãleni aratã elemente despre care nu s-a vorbit pânã acum. Unul dintre ele este legat de faptul cã, în toatã povestea aceasta, pe lângã martorul care a scãpat de puscãrie deoarece bãutura i-a adus impotenta temporarã, mai apare un alt martor, Vasile Vlad Pintilie. Acesta, dupã cum se aratã în rechizitoriul procurorilor, este un martor indirect la viol. A sunat-o pe victimã exact în momentul în care Burada întretinea relatii sexuale cu aceasta. Întrebat de reporterii ziarului Vremea Nouã despre ce îsi aminteste cã s-a întâmplat în acea zi, Pintilie a povestit faptul cã a sunat-o pe fatã la telefon în timp ce aceasta era siluitã pe câmp. “Nu pãrea sã aibã probleme. Mi-a rãspuns o datã si mi-a spus cã este într-o mare dilemã (!?), cam asa ceva. Apoi nu a mai rãspuns la telefon. Când am fost chemat la Politie am povestit totul. Un politist mi-a scris declaratia. Eu doar am semnat-o. Am încercat sã o citesc, dar nu întelegeam scrisul, probabil cã a scris ce-am spus eu. Îmi aduc aminte cã mi-a pus în paranteze la cuvântul dilemã, belea, dar sã stiti cã fata la telefon atunci mi-a zis cã este într-o mare dilemã, nu belea cum insista politistul. Apoi am plecat la muncã în Germania si o perioadã n-am stiut nimic. Când m-am întors am aflat cã am fost citat cu mandat de aducere”, povesteste Vasile Pintilie. De partea cealaltã, în rechizitoriu se aratã faptul cã, “în timp ce victima se afla cu inculpatul Silviu Burada în masinã, în intervalul orar 20.00-21.00, a fost sunatã de cãtre Vasile Pintilie. Fata i-a cerut acestuia ajutorul si i-a spus cã a intrat într-o mare <belea>, dar imediat convorbirea telefonicã s-a întrerupt. Ulterior, Pintilie a apelat-o telefonic pe fatã, însã, asa cum rezultã din declaratiile acesteia, Silviu Burada a respins apelurile.
Ce spun procurorii despre modul în care s-au petrecut faptele
DEZVÃLUIRI…Din rechizitoriu reiese faptul cã în data de 9 noiembrie 2014, Silviu Burada a vorbit la telefon cu victima si i-a solicitat sã se întâlneascã, dar fata nu a fost de acord. Burada voia sã stea de vorbã cu ea în conditiile în care între cei doi a existat o relatie ce a durat aproximativ jumãtate de an. Faptul cã fata l-a refuzat prima datã nu l-a descurajat pe acesta. A sunat si a doua zi si a convins-o sã se întâlneascã cu el dupã terminarea orelor de curs. Dupã ce a stabilit cu fata întâlnirea, Burada i-a fãcut o vizitã lui Ionut Boicu sã-l anunte cã are aranjatã o partidã de sex. Acesta nu era singur acasã, ci împreunã cu Petricã Bolboceanu si Vasile Surleac (martorul care a scãpat de închisoare pentru cã a suferit de impotentã cauzatã de consumul de alcool – n.r.). Cu totii au convenit sã o aducã pe fatã pentru distractie. În jurul orei 19.30, acesta a mers, însotit de Paul Andrei Burlacu, cu masina pentru a se întâlni cu partea vãtãmatã. Toti trei s-au întâlnit în parcul de lângã fosta fabricã Movas. Acolo, Burada i-a propus fetei sã intre în masinã pentru a sta de vorbã si apoi sã o ducã acasã. Aceasta a fost de acord nestiind ce o asteaptã. Pe drum, acesta a încercat sã o convingã pe fatã sã întretinã raporturi sexuale si cu Paul Burlacu. Auzind propunerea, victima a exclamat: “Esti nebun?” În acelasi timp insista sã o ducã acasã, mai ales cã a observat cã masina avea altã directie decât cea discutatã. Dupã ce Burlacu a ajuns cu masina pe câmp, acesta a coborât din autoturism. În interior au rãmas Burada si victima. Tânãrul i-a cerut acesteia, din nou, sã întretinã raporturi sexuale si fata l-a refuzat a doua oarã. Nervos, acesta i-a reprosat cã ea ar fi întretinut astfel de raporturi si cu alti bãieti si trebuie sã o facã si cu ei si dacã nu vrea, va pune toti bãietii sã o violeze. Altfel spus, din rechizitoriu reiese faptul cã s-a ajuns la viol din cauza frustrãrilor lui Burada, refuzat de fatã. Victima a început sã plângã si i-a cerut sã o ducã acasã. Acesta a refuzat, a dezbrãcat-o de haine, s-a dezbrãcat si el si a întretinut raporturi sexuale normale. Apoi a încercat sã aibã cu fata si raporturi orale, dar ea s-a zbãtut si nu a reusit. Dupã acest episod, Burada a pus mâna pe telefon si l-a sunat pe Petricã Bolboceanu. I-a spus acestuia sã vinã pe ses, unde era, pentru a întretine raporturi sexuale cu victima. Bolboceanu nu a venit singur, ci însotit de Ionut Boicu, Avãdãnei Silviu si martorul Vasile Surleac. Pe drum, acesta din urmã l-a sunat si pe Alin Rotaru care a venit la locul faptei cu propria masinã. Dupã ce Burada a întretinut raporturi sexuale, urmãtorul care a intrat în masinã peste fatã a fost Avãdãnei. Cu acesta si cu ceilalti violatori scenariul s-a repetat si nici lacrimile nu i-au înduplecat sã renunte. În schimb, fiecare dintre ei îi promiteau cã, dupã ce vor întretine raporturi sexuale, o vor duce acasã. La un moment dat, Silviu Burada a tras-o afarã din masinã si a afirmat cã fata îi apartine. Tot el este cel care a amenintat-o pe fatã cu bãtaia si i-a spus cã nu va pleca acasã pânã nu îi va satisface pe toti. Apoi a împins-o în genunchi si a obligat-o sã întretinã raporturi sexuale orale.
Cum a scãpat Vasile Surleac sã ajungã dupã gratii
DESTEPT…Chiar dacã s-a spus despre Vasile Surleac cã nu a ajuns sã întretinã raporturi sexuale cu victima pentru cã era bãut si a suferit o impotentã temporarã, acesta se pare cã este singurul care a realizat ceea ce se întâmplã, de fapt, pe acel câmp. În rechizitoriu se aratã faptul cã acesta le-a spus celorlalti sã o lase pe fatã în pace si sã o ducã acasã. Altfel spus, el a fost singurul care si-a dat seama cã fata nu voia sã întretinã raporturi sexuale cu cãlãii ei si a refuzat atunci când ceilalti inculpati i-au spus sã meargã si el.
Povestea lesinului fetei violate si cum si-a pãrãsit Burada prietenii de fapte
INCEDIBIL…La un moment dat, victima a lesinat, iar Silviu Burada a fost cel care a lovit-o cu palmele peste fatã pentru a-s reveni si a stropit-o cu tuicã si cu apã. Apoi a urcat-o în masina lui Alin Rotaru. Fata si-a revenit si, plângând, le-a cerut din nou violatorilor sã o ducã acasã, dar Rotaru a oprit masina pe un loc viran din localitatea Moara Domneascã. Asta în conditiile în care fata a început sã-i implore sã o ducã acasã si sã nu-si mai batã joc de ea. Burada a fost cel care i-a spus clar cã va scãpa de ei abia dupã ce va întretine raporturi sexuale cu toti. Dupã ce fata si-a revenit Rotaru a oprit masina si, din ea, au coborât Silviu Burada, Ionut Boicu si Alin Rotaru. În interior, cu victima a rãmas doar Petricã Bolboceanu. Acesta a dezbrãcat-o si i-a spus fetei cã oricum nu va scãpa pânã nu îi va “termina” pe toti. Din acel moment, aceasta a cãzut psihic si nu a mai avut puterea sã se opunã. Dupã Bolboceanu, în masinã au mai intrat, pe rând Boicu si Rotaru care s-au arãtat insensibili si indiferenti la rugãmintile fetei de a se termina tot cosmarul pe care-l trãia.
Violatorul Surleac, din autocar, direct pe câmp. Dupã ce ajuns acasã, victima le-a spus cã va anunta politia.
INCONSTIENT…În timp ce fata era suspusã unor chinuri greu de imaginat, Silviu Burada si-a sunat un alt prieten, pe Ioan Surleac. Acesta era în autocar, în drum spre casã. Se întorcea din Italia, de la muncã. Burada i-a povestit prietenului cã are o fatã cu care poate întretine raporturi sexuale. În jurul orei 22.00, Surleac a ajuns în Moara Domneascã. S-a dat jos din autocar si a venit si el pe câmp, acolo unde îi spusese Burada. Si Surleac a fost rugat de victimã sã o ducã acasã, dar acesta i-a rãspuns cã acest lucru se va întâmpla abia dupã ce vor face si ei “ceva”. Dupã acest episod, fata a fost, în sfârsit, condusã acasã. La coborâre, ea le-a spus cã va anunta politia. Acest lucru l-a fãcut tatãl fetei dupã ce a vãzut în ce stare a ajuns copila lui acasã.
Silviu Burada a încercat varianta romantismului pentru a scãpa de acuzatii
IUBÃRET…În declaratia datã de Silviu Burada în fata instantei de judecatã a rezultat faptul cã, atunci când a rãmas singur cu victima, acesta ar fi început sã fie romantic cu fata si a avut relatii sexuale normale cu ea, dar si orale. Cu aceastã declaratie Burada a vrut sã acrediteze ideea cã, de fapt, victima a fost de acord sã aibã relatii sexuale cu el. Cu toate acestea, firul povestii, recunoscut în fata politistilor si povestit cu lux de amãnunte de toti cei sapte violatori, îl contrazice pe Burada si romantismul nu are ce cãuta în aceastã poveste.