spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Primăria nu s-a înţeles cu Universitatea pentru a muta elevii de la “Cuza”

- Advertisement -

Mutarea celor 900 de elevi ai Colegiului Naţional „Al. Ioan Cuza” din actualul sediu (expertizat cu risc seismic) în unul din spaţiile fostei Facultăţi de Chimie Alimentară nu va mai avea loc, deşi, la începutul acestui an, iniţiativa Primăriei în acest sens era clară, dovadă că proiectul chiar a fost discutat de consilierii locali, în una din şedinţele pe comisii din luna mai a acestui an. Proiectul de hotărâre de Consiliu Local prevedea stabilirea unui parteneriat între Primărie şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Parteneriatul prevedea ca Universitatea să cedeze, pentru folosinţa Colegiului „Al. Ioan Cuza”, un etaj întreg al fostei Facultăţi de Chimie (strada Gării 61-63). În contrapartidă, Primăria Galaţi urma să investească în reabilitarea stadionului universitar “Portul Roşu”, aflat în proprietatea Universităţii, dar pentru care această instituţie nu a găsit niciodată fonduri suficiente pentru modernizare. Potrivit parteneriatului – care a fost gândit şi scris într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local -, colaborarea dintre cele două instituţii ar fi durat (în primă fază) doi ani, timp în care Primăria urma să investească în amenajarea stadionului Portul Roşu, iar Universitatea, să găzduiască elevii de la Cuza. Pentru acest lucru, Universitatea urma să suporte lucrările de igienizare a sălilor de clasă (întrucât spaţiile respective nu au mai fost folosite de ani buni). În schimb, Primăria urma să investească în Portul Roşu, fără pretenţia de a i se restitui sumele investite. În plus, municipalitatea se obliga să achite şi facturile curente de funcţionare a liceului (apă, lumină, căldură etc.). Conform aceluiaşi protocol, şi Primăria Galaţi putea folosi stadionul Portul Roşu, dar doar în intervalul orar 16.00-22.00 şi numai dacă nu se vor desfăşura acolo alte activităţi ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/36392-primaria-nu-s-a-inteles-cu-universitatea-pentru-a-muta-elevii-de-la-%E2%80%9Ccuza.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.