Codul muncii va fi modificat semnificativ, potrivit unei iniţiative legislative cetăţeneşti ce a fost adoptată miercuri de Senat. Documentul, care a trecut cu succes la începutul anului de verificările Curţii Constituţionale, prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului dintre salariaţi şi angajatori. Printre principalele noutăţi incluse în proiect se numără modificarea contractului individual de muncă, durata concediului de odihnă şi sporurile pentru munca suplimentară.
Propunerea legislativă de modificare a Codului muncii adoptată tacit de senatori, în şedinţa de miercuri, este iniţiată de Blocul Naţional Sindical (BNS). Aceasta este una dintre cele mai mari confederaţii sindicale reprezentative autohtone, care are în componenţă peste 300.000 de membri de sindicat (lucrători din sectorul public şi cel privat).
Proiectul de lege care a trecut de Senat introduce obligatia angajatorului de a comunica in scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de munca (CIM).
sursa: http://www.capital.ro/se-schimba-codul-muncii.html