spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

TRAIAN BĂSESCU: România face o greşeală dacă acceptă refugiaţi. Ca şef de stat, trebuie să ai inimă de piatră

- Advertisement -

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi seară, referitor la criza imigranților care iau drumul Europei, că România ar face o mare greșeală dacă ar accepta refugiații pe teritoriul său. Totodată, acesta a subliniat că așteaptă o poziție fermă din partea autorităților românești pe marginea acestui subiect

„Eu am spus și în intervenția mea de acum câteva zile, când am fost categoric împotriva unei poziții prin care România să accepte primirea refugiaților. Îmi mențin poziția că România ar face o mare greșeală să intre în categoria statelor membre care vor accepta refugiați, indiferent că sunt din Siria, din Magreb sau Afganistan.

România are piloni extrem de puternici în Consiliul European. Nu e treaba mea să le spun public, e treaba reprezentanților României să valorifice acele poziții.

Vreau să spun un lucru. România și-a pus piloni în interiorul Consiliului European asupra Orientului Mijlociu, Asupra Libiei și Siriei, care sunt acum marile goluri, care îi pot folosi la o poziție prin care să spună: România v-a avertizat, dar ați luat-o pe cont propriu. Nu ne puneți să plătim o factură pe care voi ați generat-o.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/traian-basescu-romania-face-o-greseala-daca-accepta-refugiati-ca-sef-de-stat-trebuie-sa-ai-inima_242675.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.