Evenimentul va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, iar organizatorii au anunţat ieri unele detalii tehnice privind desfăşurarea acestuia. Principala noutate este că startul nu se va mai da pe pietonalul Ştefan cel Mare, ci la Râpa Galbenă, proba specială din această zonă urmând să cuprindă şi pasajul Mihai Eminescu. Autorităţile locale au precizat că marţi va avea loc o Comisie de circulaţie şi se vor impune o serie de restricţii de circulaţie. Astfel, joi seară (10 septembrie), când va avea loc proba specială de la Râpa Galbenă, traficul va fi interzis parţial pe bulevardele Păcurari şi Independenţei.
„Proba specială include pe lângă traseul consacrat şi traversarea pasajului Eminescu dus-întors cu întoarcere la intersecţia dintre b-dul Independenţei şi str. Bălcescu“, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. El a subliniat că Primăria, care este unul dintre principalii susţinători ai evenimentului, are în plan inclusiv montarea unei tribune în zona ieşirii din pasaj spre b-dul Independenţei. Totodată, vor fi instalate şi panouri video prin intermediul cărora va putea fi urmărită cursa, camere de supraveghere fiind prevăzute şi pentru interiorul pasajului.
Un alt punct de atracţie al raliului este zona Cioca Boca – Mădârjac – Sineşti. „În această zonă avem un punct de alimentaţie publică de unde se vor observa circa 1,5 km din probă, probă care conţine şi sărituri“, a declarat Dan Codreanu, directorul de concurs. De asemenea, traseul la Dobrovăţ a fost prelungit până la 24 km. „La Dobrovăţ vom avea amenajată o săritoare artificială, se vor face măsurători după fiecare săritură, iar Primăria va da un titlu special pentru cel mai curajos pilot“, a adăugat Codreanu.
- Advertisement -
- Advertisement -