TABERE…Directia Judeteanã pentru Sport si Tineret (DJST) Vaslui, prin Ministerul Tineretului si Sportului, a organizat si anul acesta, tabere pentru copii si tineri cu handicap si tabere sociale, de acestea bucurându-se bineînteles elevii care au burse sociale si provin din familii cu venituri reduse si copii sau tineri beneficiari ai mãsurilor de protectie specialã. Astfel, 130 de copii cu handicap sau defavorizati au ajuns în trei reprize la Complexul Turistic “Marea Neagrã” din Eforie Nord si nu este exclus ca un nou grup sã plece în luna septembrie.
Primele douã grupuri, alcãtuite din 50 de elevi si 5 însotitori, respectiv 40 de elevi si 4 însotitori, au fost plecate în intervalul 6-11 iulie 2015. Primul grup a mers într-o tabãrã pentru persoane cu handicap, iar în cazul celui de-al doilea grup, într-o tabãrã socialã, fiind vorba despre copii aflati sub protectia Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui. Cel de-al treilea grup, format din 40 de elevi si 4 însotitori, a mers într-o tabãrã socialã pentru copiii proveniti din familii beneficiare a mãsurii de protectie specialã, în intervalul 11-16 iulie. „Directiile care administreazã centre de agrement/baze turistice, precum si agentii economici acreditati în ale cãror locatii se desfãsoarã tabere sociale, au obligatia sã asigure o gratuitate destinatã unui cadru didactic însotitor pentru un grup de 10 beneficiari ai taberelor sociale”, a declarat Radu Tatu, directorul DJST Vaslui. Beneficiarii taberelor sociale, care se desfãsoarã în vacanta de varã a anului 2015, sunt în procent de 50% elevi beneficiari ai burselor sociale proveniti din familii cu venituri reduse, si în procent de 50% elevi care beneficiazã de o mãsurã de protectie specialã, instituitã conform legii nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului. În situatia în care numãrul elevilor care pot participa la aceste tabere este mai mare decât numãrul locurilor aprobate, elevii vor fi selectati în ordinea descrescãtoare a mediilor generale din ultimul an scolar încheiat. În cazul elevilor cu aceeasi medie, prioritate vor avea elevii care nu au mai beneficiat niciodatã de o tabãrã socialã. În ceea ce priveste copiii aflati în grija DGASPC, institutia centralizeazã dosarele de participare si le transmite spre aprobare DJST Vaslui. „Directiile generale de asistentã socialã si protectia copilului care au participanti în taberele sociale, îsi asumã întreaga responsabilitate cu privire la întocmirea dosarelor beneficiarilor si transmiterea acestora cãtre directii”, a mai declarat Radu Tatu.