spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Torţionarul Vişinescu, 20 de ani de închisoare şi degradarea militară

- Advertisement -

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au decis ca torţionarul Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii să fie condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Judecătorii au admis şi cererea pentru degradare militară.

Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi contestată de ambele părţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Termenul de astăzi a fost unul de lungă durată, mai multe rude ale torţionarului fiind chemate să dea declaraţii.

La ultimul termen, procurorii au cerut, iniţial, detenţie pe viaţă pentru Alexandru Vişinescu, însă judecătorii au susţinut că, având în vedere vârsta înaintată a torţionarului, peste 65 de ani, nu poate fi acceptată propunerea.

Procurorii au cerut, atunci, măcar 25 de ani.

„Este important faptul că prin acestă hotărâre se constată triumful moral al victimelor lui Vişinescu, de la Râmnicu Sărat. Astăzi au câştigat victimele din penitenciarul condus de torţionar, nu el! Vişinescu nu pare, totuşi, să conştientizeze că a fost rău ce a făcut. Am cerut instanţei, pe partea civilă, despăgubiri de 150.000 de euro, bani pe care vrem să-i folosim pentru cinstirea memoriilor celor care au fost închişi în Penitenciarul Râmnicu Sărat”, a declarat la ieşirea din clădirea CAB Anca Cernea, ruda uneia dintre victimele lui Alexandru Vişinescu.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/tortionarul-visinescu-20-de-ani-de-inchisoare-si-degradarea-militara_1753100.html#ixzz3go2ubiVo
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.