ÎNDÂRJITÃ… Dupã câtiva ani de luptã prin instantele de judecatã, o huseancã a izbutit sã convingã judecãtorii cã proprietarul câinelui de rasã care a atacat-o în urmã cu patru ani, trebuie sã plãteascã, asa cum cere legea. Nu a câstigat despãgubiri prea consistente, doar 500 de lei, însã, spune femeia, este foarte multumitã cã si-a aflat dreptatea, mai ales cã, pentru faptul cã, initial, nimeni nu i-a luat în serios plângerea, aceasta a ajuns cu o petitie la însusi presedintele României. “Pe unde mã duceam sã depun reclamatia, eram luatã în râs si mi se spunea cã nu e mare lucru dacã am fost atacatã de câine. Numai dupã ce a venit rãspuns de la Presedintie, în care se cerea sã se respecte legea, abia atunci s-a început ancheta serioasã”, este convinsã Cristina Damian.
O huseancã în vârstã de 34 de ani poate servi oricând drept exemplu de îndârjire, întrucât nu s-a lãsat pânã când nu a câstigat în instantã procesul cu proprietarul unui câine de rasã, care, în urmã cu patru ani, a atacat-o! Femeia locuia pe atunci în satul Deleni, comuna Hoceni. “De la vecini luam lapte pentru copil, având abonament. Era searã si m-am dus ca de obicei, am strigat la poartã, am intrat înãuntru, dupã care, când am vãzut cã nu iese nimeni, am plecat. Nu am fãcut 10 metri si, din spate, a venit câinele lor de rasã, un ciobãnesc mioritic. Mi-a sãrit în spinare si m-a trântit la pãmânt. Si, fiind cât un vitel de mare, m-a izbit puternic de pietre, mi-am zdrobit dintii din fatã, m-am lovit la genunchi si la nas. Eram plinã de sânge. Si poate cã nu as fi mers eu la judecatã, dar proprietarul câinelui lucra la Primãrie, la Hoceni, si mi-a spus cã nu îI intereseazã, cã pot sã mã duc oriunde, cã nu voi rezolva nimic, deoarece ei sunt oameni mari, cu functii. Cumva, asa si a fost, cã acolo în sat, unde ei se împãcau bine cu politistii de atunci, nu m-au luat în seamã. Ba râdeau de mine, fãceau, cum se zice, “misto”, spunând cã degeaba reclam problema asta. Eu însã stiam cã legea spune cã, dacã ai câine de rasã, trebuie sã îl tii legat si nu lãsat sã sarã la oameni pe stradã. Nici mai departe, la Politie, nu am rezolvat nimic, întrucât un domn politist care era sef peste zona ruralã, mi-a spus cã “asa îmi trebuie, ca sã mã învãt minte, sã nu mai intru în ogrãzile oamenilor”. Auzind toate acestea, m-am hotãrât si mai mult sã nu mã las cu una, cu douã”, spune Cristina. Hotãrâtã sã îsi facã dreptate, femeia i-a scris un memoriu… Presedintelui României!
“Legea e datã si pentru noi, cei mai amãrâti. Si m-am gândit sã scriu domnului Presedinte”!
“Când am vãzut eu cã sunt luatã în râs pe unde mã duc, am zis cã, asa, de-al dracului, am sã dovedesc faptul cã legea îmi dã dreptate. Nu mi-a fost deloc usor, cã sunt o femeie simplã, am doar liceul, nu am bani de avocat, dar m-am gândit cã si oamenii ca mine conteazã, nu?! Legea e datã si pentru noi, cei mai amãrâti. Si m-am gândit sã scriu domnului Presedinte al României. Am pus în plic toate dovezile medicale pe care le-am avut, am tras la Xerox si alte hârtii pe care le-am primit de la Politie, prin care mi se spunea cã nu se poate face nimic în cazul meu si m-am plâns presedintelui de tot necazul. Cam în trei sãptãmâni am primit rãspuns si am fost foarte bucuroasã sã vãd cã mi se dãdea dreptate si eram încurajatã sã merg cu demersul mai departe. Dupã acest moment, ancheta a început sã se miste, usor-usor. Au trecut patru ani si am ajuns la executorul judecãtoresc. Sunt multumitã, instanta mi-a dat dreptate, chiar dacã numai cu 500 de lei, despãgubiri. Si îndemn toti oamenii care au necazuri si stiu cã au dreptate, dar nu îi bagã nimeni în seamã, sã scrie la Presedintie. E o solutie, de multe ori”, spune, cu convingere, Cristina Damian. La cei 500 de lei, cât a primit drept despãgubiri din partea instantei, se adaugã, spun avocatii, si dobânzile aferente, huseanca având astfel de recuperat, cu tot cu cheltuieli de judecatã, în jur de 2000 lei de la proprietarul câinelui care a atacat-o.
