spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Nota 1 la titularizare

- Advertisement -

DEZAMÃGIRE…Doar 36,75% dintre profesorii vasluieni, care s-au înscris la titularizare, au reusit sã obtinã note peste 7. Este un rezultat foarte slab, mai ales comparativ cu cel de anul trecut, când 47,86% din candidati au reusit sã treacã de aceastã notã. Si de data aceasta, în rândul profesorilor s-au regãsit unii total nepregãtiti, peste 100 de dascãli fiind notati cu mai putin de 5 puncte. De toatã rusinea s-au fãcut mai ales cei care nu au fost în stare sã obtinã nici mãcar nota 2, cel mai slab rezultat fiind nota 1, obtinutã de Marius-Manuel Butunoi, profesor de educatie fizicã si sport. Existã în judet si douã cadre didactice care au luat notã maximã. Este vorba despre Georgiana Stefan, profesor de religie ortodoxã, si Edward Remus Chiroscã Cantea, maistru constructor.

Potrivit informatiilor postate pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, doar 154 de candidati din totalul de 419 de cadre didactice, care au sustinut titularizarea în judetul Vaslui, au obtinut note egale sau mai mari de 7. Este vorba despre un procent de 36,75%, sub media nationalã care este 38%. Rezultatele înregistrate în 2015 sunt mai slabe decât cele din anul precedent, când 47,86% din profesori au reusit sã treacã de nota 7 la titularizare, fiind vorba despre o diferentã considerabilã, de mai bine de 10%. Având în vedere cã 154 de candidati au reusit sã primeascã o notã cuprinsã între 5 si 6,99 si 154 au obtinut note peste 7, un calcul simplu demonstreazã cã 73,50% din totalul dascãlilor au luat notã de promovare (adicã peste 5), procent care este, de asemenea, sub media nationalã, 73,85%. Reamintim cã din numãrul total de înscrisi la examenul de titularizare, 108 candidati au ales sã se retragã odatã ce au vãzut subiectele, 99 din motive personale si 9 din motive medicale.

Peste 100 de note sub 5

Ca în fiecare an, numãrul profesorilor habarnisti care s-au prezentat la titularizare total nepregãtiti a fost unul considerabil. Spre rusinea lor, 109 dascãli nu au fost în stare sã rezolve subiectele mãcar pentru a obtine un 5. Surpinzãtor este cã acestia au avut sansa sã se retragã din concurs, dar au ales sã meargã pânã la capãt si sã predea teza. Putem trage concluzia cã acestia nu sunt constienti de propria valoare sau mai bine spus lipsa valorii si a cunostintelor detinute si cã se supraapreciazã. Nu este exclus ca pe unii profesori sã nu îi intereseze, pur si simplu, cã se fac de râs în fata celorlalti colegi, a elevilor si pãrintilor. Rezultate foarte slabe au fost înregistrate la disciplina chimie, materie la care niciun candidat din cei 10 nu a reusit sã ia o notã egalã sau mai mare de 7, însã note foarte mici au fost si la biologie sau la limba si literatura românã. Cele mai slabe note au fost, fãrã doar si poate, la Educatie fizicã si sport. Niciun profesor nu a trecut de pragul impus de regulament, adicã nota 7, si, în acelasi timp, notele sunt de toatã jena, Astfel, cel mai slab rezultat din 2015, nota 1, a fost obtinut de Marius Manuel Butunoi, profesor de sport. Tot la aceastã disciplinã, Rãzvan Ionut Ciobanu a fost notat cu 1,60. Sub nota 2 au luat si doi profesori de limba si literatura românã, Ionel Axinte, 1,60, si Elena Bãhnãreanu, 1,85. Bogdan Marian Peptine, profesor de fizicã, a avut o tezã de 1,80, iar Maria Irimia a luat la istorie nota 2. Pe lista rusinii sunt si Andrei Vasile Moriscã, profesor de educatie fizicã, nota obtinutã de acesta fiind 2,10, si tot la educatie fizicã si sport, Cosmin Tãtaru a luat 2,50. Lista cu note sub 5 este foarte lungã.

Douã note de 10

Anul acesta douã din cele 40 de note de 10 obtinute la nivel national apartin unor profesori vasluieni. Este vorba despre Georgiana Stefan, profesor de religie ortodoxã, si Edward Remus Chiroscã Cantea, maistru constructor. Au fost 15 candidati care au reusit sã obtinã note cuprinse între 9 si 9,99. Mariana Moraru s-a dovedit a fi specialistã în electronicã, automatizãri si telecomunicatii si a obtinut nota 9,90. Anda Anamaria Panainte este profesorul de limba si literatura românã care a luat nota 9,60 la titularizare. De asemenea, la acestã disciplinã, Corina Daniela Vânã a fost notatã cu 9,55. A mai fost obtinutã o notã de 9,55 de Nicolata Bolea la Religie ortodoxã si un 9,50 la limba si literatura românã, de cãtre Nadia Petrilã. Trebuie mentionat faptul cã printre disciplinele cu rezultate de invidiat se numãrã Religia ortodoxã. Din cei zece candidati, doar doi nu au reusit sã obtinã notã peste 7 si niciunul nu a fost notat cu mai putin de 6. De asemenea, în rândul acestor profesori s-a obtinut una din cele douã note de 10 si douã note peste 9.

Precizãri legate de contestatii

În cazul în care printre candidati sunt si nemultumiti, contestatiile se depun la sediul ISJ Vaslui, biroul Resurse umane, dupã urmãtorul program: 20 iulie 2015, pânã la ora 21:00, si 21 iulie 2015, pânã la ora 15:00. Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 24 iulie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.