spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Canicula a făcut cinci victime în județul Vaslui!

- Advertisement -

Peste 145 de apeluri au fost ieri la Serviciul de Ambulanță Vaslui, dintre care cinci au fost pentru cei afectați de caniculă. Patru persoane care au leșinat în stradă sunt cu vârste înmtre 15 și 20 de ani, trei dintre ele fiind din Bârlad și una din Vaslui. A cincea persoană afectată de caniculă este o bătrână de 88 de ani, din comuna Muntenii de Sus. Concluzia este că tinerii nu țin cont de avertizxările meteorologilor. Astăzi se anunță o zi mai caniculară decât ieri. „Duminică, 19 iulie şi luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-36 de grade şi local se vor atinge 37-38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului. In județul Vaslui este instituit cod galben d ecaniculă”, precizează meteorolgii.

RECOMANDĂRI MEDICALE IN CAZ DE CANICULĂ

1. In perioadele de canicula este recomandat consumul zinic de lichide (intre 1,5 – 2 litri de lichide), fara a astepta sa apara senzatia de sete. Trebuie sa consumam un pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
2. Medicii ne sfatuiesc sa consumam in fiecare zi cat mai multe fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. Este bine de stiut ca o doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa.
3. Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii. Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
4. Pe parcursul zilei este bine sa facem dusuri caldute, fara a ne sterge de apa, iar daca avem aer conditionat, aparatul trebuie reglat astfel incat temperatura sa fie cu 5 grade mai mica decat temperatura ambientala.
5. Daca este absolut necesar sa ne expunem la soare intre orele amiezii trebuie sa folosim o tinuta adecvata: palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise.
6. De evitat activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie (sport, gradinarit etc) si trebuie avuta grija persoanelor varstnice, a copiilor, persoanelor cu dizabilitati oferindu-le, in mod regulat lichide, chiar daca nu le solicita.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.