spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Întâlnire emotionantã a fratilor de pe ambele maluri ale Prutului (foto)

- Advertisement -

Marsul lui Stefan cel Mare si-a atins scopul

ZI ISTORICÃ…”Basarabia pãmânt românesc”. Câti dintre noi nu am citit acest mesaj lãsat din 1990 încoace, drept crez al celor care cred în Unire, pe ziduri de blocuri, pe margini de drumuri? De la un simplu slogan pe ziduri, acest cuvinte s-au transformat odatã cu trecerea timpului într-un ideal. Si tocmai când ne asteptam mai putin, sau când credeam cã Unirea va veni, dar asa, într-un viitor nedefinit, mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului au decis sã refacã “Podul de flori” de la Prut, sâmbãtã, 11 iulie, la Ungheni. Evenimentul s-a bucurat de o prezentã numeroasã, peste 1500 de unionisti din România asteptându-si fratii din Basarabia cu aplauze si lacrimi în ochi.

Marsul lui Stefan cel Mare a început duminica trecutã, dupã Marea Adunare Nationalã de la Chisinãu, la care au participat aproximativ 30.000 de cetãteni ai Republicii Moldova. Dintre acestia, aproximativ 1000 de tineri curajosi au pornit pe jos, spre Bucuresti pentru a transmite si în capitala României, mesajul basarabenilor: “Vrem acasã !” Canicula, ploile, problemele de sãnãtate nu i-au împiedicat sã îsi continue drumul, iar sâmbãtã, dupã sase zile de mers pe jos, au ajuns la granita cu România, la punctul vamal Ungheni. Pentru bucuria de a traversa pe jos granita cu patria mamã, multi au renuntat la prieteni, colegi si chiar la familie.

“Mãicuta de sânge m-a pus sã aleg: ori ea, ori România. Am ales tara mamã”

Printre sutele de basarabeni care sâmbãtã au trecut granita cu România s-a aflat si Anatoli, un tânãr de 27 de ani din Cahul. A plecat în urmã cu o sãptãmânã de la Chisinãu în marsul lui Stefan cel Mare, cu toate cã, acasã, familia i s-a împotrivit. “Basarabia e rusificatã. Dacã mai sunt sperante, ele se leagã doar de generatia asta de tineri, care sunt dispusi sã lupte pentru unire. Când i-am anuntat pe ai mei cã plec la Chisinãu, la Marea Adunare Nationalã, mama m-a întrebat la ce-mi trebuie mie România. I-am zis: <<Mãicutã, pe tine mi te-a dat bunul Dumnezeu, dar România mi-e tara mamã, pãmântul pe care a luptat domnul Stefan. Acum e de datoria noastrã sã luptãm pentru unire, idealul voievodului nostru>>. Mi-am pus niste haine într-o sacosã si am plecat la Chisinãu, la Marea Adunarea Nationalã. Acolo am cunoscut-o pe Cristina, cea mai frumoasã fatã pe care am vãzut-o în viata mea. Mi-a zis cã a venit tocmai de la Bucuresti pentru a cere unirea. Mi-a promis cã, dacã mã duc la Bucuresti, mã va lua de sot. Asa am plecat eu în mars, pe jos, spre capitala României. Când am ajuns la Ungheni mi-am sunat familia si prietenii de acasã sã le zic cã voi trece granita, în patria mamã. Prietenii mi-au zis cã dacã trec Prutul, acasã sã nu mã mai întorc. La fel mi-a zis si mãicuta mea. N-am plâns la vorbele lor cum am plâns de emotii si de bucurie când am trecut granita pe jos. E pentru prima oarã când pun piciorul pe pãmântul patriei mamã. Aveti o tarã foarte frumoasã iar oamenii sunt foarte cãldurosi. Acum, tot ce sper e sã mã întâlnesc cu Cristina la Bucuresti. Vreau sã rãmân definitiv aici”, ne-a povestit Anatoli, unul dintre basarabenii care sâmbãtã au trecut granita. Acestia au fost asteptati la Ungheni de aproximativ 2000 de unionisti veniti din toatã tara: Alba-Iulia, Suceava, Botosani, Vaslui, Bârlad, Iasi, Constanta, Ploiesti, Cluj- Napoca. Pânã la ora 13:00, când marsul si-a continuat drumul spre Iasi, cei prezenti i-au putut asculta pe Cristian Aldea Teodorovici, Ion Chiriac, ansamblul “Stefan Vodã” cu mai multe cântece si poezii patriotice.

Presedintele Klaus Iohannis si premierul Victor Ponta au salutat marsul unionistilor de pe Faceebook

Dupã ce sâmbãtã s-au odihnit în capitala Moldovei, unionistii si-au continuat ieri marsul spre Bucuresti, punctul final al cãlãtoriei lor. N-au mai mers pe jos, asa cum au fãcut-o de la Chisinãu la Iasi, ci s-au urcat în tren. La ora 14:00, acestia au ajuns la Bucuresti unde au fost asteptati de aproximativ alti 5.000 de unionisti din capitalã. Cu totii au continuat marsul pânã la Cotroceni, unde au transmis doleantele lor administratiei prezidentiale. Plecat în Spania, la o întâlnire cu comunitatea româneascã de acolo, presedintele Klaus Iohannis a transmis unionistilor un mesaj pe Facebook. “Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chisinãu la Bucuresti. Din pãcate, nu voi fi în tarã si nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiti convinsi cã mi-ar fi fãcut o realã plãcere. Vom dovedi tuturor cã, oricât de mult efort va trebui sã depunem si oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreunã în Europa. Sunt convins cã oamenii de pe cele douã maluri ale Prutului se vor regãsi într-o bunã zi nu doar în Uniune, ci si în comuniune. Vã multumesc pentru efortul vostru!”, a scris Iohannis pe Facebook. Un mesaj de încurajare a fost transmis si de premierul Victor Ponta. “Consider cã românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun (pe care doar nedreptatea istoriei l-a întrerupt de mai multe ori)! Si cred cã oamenii tineri si sinceri au mai mult curaj si mai multã putere în realizarea acestui destin comun decât politicienii! Un salut personal de admiratie pentru acesti tineri si gestul lor de azi!”, a scris ieri, pe aceeasi retea de socializare, prim-ministrul României.

Asteptati cu apã, cornuri si biscuiti în fiecare sat pe care l-au traversat în drumul spre capitala Moldovei

GEST…Unionistii din Marsul lui Stefan cel Mare au fost asteptati în fiecare sat cu aplauze, apã mineralã, cornuri, biscuiti, dar si cu o vorbã bunã din partea localnicilor. “Iertati-ne, fratii nostri, pentru cã noi trebuia sã venim spre voi, sã vã salvãm, sã vã chemãm acasã, nu voi spre noi”, i-a transmis o bãtrânã din satul Cristesti, unui grup de basarabeni. Ajunsi la Iasi, unionistii au fost asteptati la Catedrala Mitropolitanã, unde au participat la o slujbã si au mâncat o masã caldã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.