SENSIBILITATE Astãzi, artistul care le-a dãruit husenilor “Trandafirul de la Moldova”, poate cel mai frumos motiv de mândrie al urbei dintre vii, iar apoi, ani la rând, fãcând totul ca generatii întregi de copii, sã iubeascã muzica popularã, traditiile si obiceiurile strãvechi, împlineste o frumoasã vârstã! Cei care îl iubesc, si nu sunt deloc putini, stiu cã acesta este prilejul perfect pentru un moment de recunostintã! Dirijorul si violonistul Valericã Petraru, cãci despre el este vorba, a ajuns astãzi la vârsta de 50 de ani, primind gândurile bune ale tuturor husenilor, pe care i-a fãcut fericiti cu muzica sa ani la rând, pe care i-a fãcut mândri cu succesul “Trandafirului de la Moldova”, ansamblul plãmãdit, cu multã trudã, alãturi de colegii sãi, la fel de inimosi. Maestrul Petraru trebuie sã stie însã cã cel mai frumos cadou din lume nu îl va primi azi, la împlinirea celor 50 de ani, ci abia peste cânteva luni, când îsi va tine în brate primul nepotel! La multi ani cu sãnãtate, maestre Valericã Petraru!
Poate unii se întreabã cum se poate construi o carierã de succes si cum poti obtine respectul si admiratia atât a specialistilor în muzicã, dar mai ales a publicului! Privind spre povestea de viatã a maestrului Valericã Petraru, rãspunsurile vin rând pe rând: mai întâi este vocatia, apoi îndrumarea, munca si, alãturi de toate, sacrificiul! Valericã Petraru s-a nãscut pe 9 iulie 1965, poate deloc întâmplãtor, la Pãdureni, comuna-etalon a judetului Vaslui, în care dragostea pentru folclor este la fel de importantã precum buna educatie pentru viatã. De la vârsta de 6 ani i-a fost dragã vioara si, cu ochii umeziti de emotia amintirilor acelor vremuri, si acum povesteste cam cu câtã greutate si cu cât efort, mama, la insistentele învãtãtorului din sat, i-a luat o vioarã adevãratã! Vãzuse domnul învãtãtor cã Valericã, desi un pui de om, are talent cât zece, si a insistat sã i se ia un instrument bun, cu care sigur va performa. La 12 ani, spun apropiatii, deja era un mic artist al locului, cântând la nunti, unde oamenii îl admirau pentru talentul sãu. Era ambitios si hotãrât de mic, dorindu-si mult o carierã în muzicã. Pasii, oricât de grei i s-au pãrut câteodatã, i-a dus pe drumul pe care si l-a dorit, iar vioara i-a fost alãturi, ca un prieten credincios. Cu sustinerea unor oameni ca Virginel Solomon sau Sergiu Gãinã a reusit sã punã bazale proiectului sãu de suflet, ansamblul folcloric “Trandafir de la Moldova”. Au fost vremuri grele, în care putini erau cei care mai credeau în muzicã, în traditii, în frumusetea folclorului, dar niciodatã maestrul Petraru nu a dat un pas înapoi. Cu fiecare apreciere a publicului, cu fiecare trofeu câstigat, “Trandafirul” crestea mai frumos si mai mândru.
Le dã viorile sale copiilor fãrã posibilitãti materiale!
Husenii l-au rãsplãtit mereu cu admiratia lor si nu este eveniment cu tinutã la care sã nu sune mândra vioarã a maestrului Valericã Petraru, sau “Valus“ cum îi spun prietenii, ori fãrã dansurile superbe ale colegului sãu, maestrul Virginel Solomon. Aplauzele sunt întotdeauna cea mai mare bucurie, dar si motivatie de a merge mai departe. Cu sigurantã însã, una dintre cele mai frumoase trãsãturi ale artistului Valericã Petraru este generozitatea. Povestea nu demult Valericã Petraru, într-un interviu pentru presa centralã, cã atât de mult îsi doreste ca pustii din generatia tânãrã sã învete sã cânte, încât, celor mai sãraci dintre ei, dar cu talent, le dã propriile viori ca sã exerseze. Se bucurã privindu-i cum persevereazã si simte cã asa lasã ceva frumos si durabil în urma lui.
“Tatãl meu este unica și singura persoanã cãruia i-aș urma pașii oriunde ar merge”
Puterea de a continua de fiecare datã când a fost greu si-a luat-o din familie. Sotia Liliana, omul chibzuit si calm care i-a dãruit douã fete frumoase (Giorgiana, 27 ani, si Mãdãlina, 26 ani) a fost cea care i-a înteles cel mai bine sacrificiul pentru muzicã, pentru scenã. L-a încurajat sã dea copiilor mai departe pasiunea pentru muzicã, sã îngrijeascã “Trandafirul” fãrã a precupeti niciun efort, stiind cã orice realizare în plan artistic este un motiv de împlinire a sa. “Tata îmi dãdea tricourile lui când eram micã, nu ca sã le îmbrac, ci ca sã le trag pe cap, sã am si eu pãr lung si sã pot dansa, mândrã în oglindã, sã cânt la periile rotunde de pãr ale mamei”, povesteste Mãdãlina, fiica artistului. “De la tata am învãtat cã e frumos sã visezi. De la tata am luat zâmbetul, naivitatea, încãpãtânarea de a cãuta lucrurile bune în oameni, deschiderea cãtre lume. El este jumãtatea boemã a ceea ce sunt eu și sora mea astãzi. De la el am dobândit simțul artistic și îndârjirea de a nu renunța niciodatã la ceea ce îmi place. De la el și de la mama am învãțat sã fiu unicã prin simplu meu fel de a fi. Tatal meu este unica și singura persoanã cãruia i-aș urma pașii oriunde ar merge pentru ca am încredere ca mã duc pe un drum bun”, a descris Mãdãlina, cum doar o fiicã o poate face, ceea ce înseamnã tatãl sãu pentru ea.
