ADMITERE FACULTATE 2015. Emoţiile nu le dau pace elevilor. După ce au promovat cel mai important examen din viaţa lor, ei se pregătesc să devină studenţi. Cei mai mulţi şi-au ales deja specializările pe care vor să le studieze, iar câţiva vor susţine examenul de admitere în câteva zile.
Deşi procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat a fost mai mare faţă de anii trecuţi, numărul celor fără BAC este de fapt mai mare decât în anii trecuţi. Circa 60.000 de elevi, din promoţia curentă, nici nu s-au înscris la acest examen. Asta în timp ce 63.000 au picat sau au chiulit. Aşa se face că 55 de licee din ţară au avut promovabilitate zero.
Cei care au trecut însă cu brio examenul de bacalaureat se pregătesc serios de admiterea la facultate.
CELE MAI CĂUTATE SPECIALIZĂRI
1. Inginerie – 44.000 oferte de muncă
2. Limbi Străine – 24.000 oferte de muncă
3. IT – 20.000 oferte de muncă
4. Marketing și comunicare – 16.000 oferte de muncă
5. Medicină – 12.000 oferte de muncă
În 2014, jurnalismul, geografia, limbile străine, cibernetica, marketingul şi managementul au fost cele mai căutate specializări. La jurnalism au fost 9,1 candidaţi/loc, la geografie – 8,6 candidaţi/loc, Limbi Străine – 7,5 candidaţi/loc, Cibernetică – 7,4 candidaţi/loc, Marketing în Limba Engleză – 0,77/loc, iar la Management în Limba Engleză – 0,27/loc
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/admitere-facultate-2015-topul-celor-mai-cautate-facultati-vezi-care-sunt-specializarile-vanate-de_231374.html