Premierul Victor Ponta a fost interceptat telefonic de procutorii DNA în discuțiile pe care le avea cu șefa CNA, Laura Georgescu, reiese din rechizitoriul prin care aceasta a fost trimisă în judecată.
Şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, a apelat, pe parcursul cercetărilor procurorilor, la ajutorul unor decidenţi politici, între care şi premierul Victor Ponta, pentru a ”controla” investigaţia care o viza.
Potrivit rechizitoriului prin care aceasta a fost trimisă în judecată alături de fostul deputat Viorel Hrebenciuc, de fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi de Narcisa Iorga, fost membru CNA, Laura Georgescu ”nu a ezitat” să apeleze la decidenţii politici şi la persoane cu funcţii de demnitate publică, pentru a afla date despre un dosar penal, despre un procuror şi pentru a ”controla” o investigaţie în vederea evitării răspunderii penale.
Printre alte intervenții la politicieni sau oficiali din ministere, şefa CNA a apelat şi la premierul Victor Ponta, pentru a obţine sprijin în vederea ”îmbunătăţirii” situaţiei sale juridice.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/victor-ponta-a-fost-interceptat-in-dosarul-efei-cna-ce-secrete-discutau-cei-doi_1737423.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
Follow us: @realitatea on Twitter