Primarul-suspendat al Iaşului urmează să fie pus sub acuzare într-un nou dosar deschis deja la DNA, al patrulea de la reţinerea sa. Şeful Poliţiei Locale a fost deja pus sub învinuire în această nouă cauză. Surse juridice susţin că dosarul a fost deschis ca urmare a declaraţiilor complete date acum două zile de „locotenentul” Ştefan Avârvarei, cel care, pentru colaborarea sa, este cercetat de atunci în stare de libertate. Noul dosar ar viza tot fapte de abuz în serviciu, în legătură cu Poliţia Locală, însă ar fi altele decât cele consemnate deja de DNA.
Tot de ieri, Primăria se află într-o confuzie administrativă, nefiind clar dacă Mihai Chirica mai are sau nu drept să semneze vreun document în calitate de primar . Motivul: “Având în vedere că arestul la domiciliu a fost înlocuit cu măsura controlului judiciar, suspendarea domnului primar încetează de drept şi, implicit, delegarea atribuţiilor către viceprimar”, spune Marius Striblea, avocatul lui Nichita şi şeful Baroului Iaşi. O enigmă: cine este, aşadar, primar azi?