Gabriel Cotabiţă e pregătit să se întoarcă acasă. Cântăreţul poate pleca din spital, la aproape două luni de când s-a prăbuşit fără suflare într-o sală de sport.
Recuperarea spectaculoasă i-a mirat şi pe medici care vor să treacă acest caz în cărţile de medicină.
În curând Cotabiţă va urca şi pe scenă cu melodii noi. I le va compune prietenul său, compozitorul Horia Moculescu, care l-a şi vizitat de curând la spital.
Muzica l-a scos din cumpăna de viaţă şi de moarte, tot muzica îi dictează viitorul. Pe patul de spital, Gabriel Cotabiţă a scris şi versurile melodiilor pe care le va cânta în următoarele concerte.