Familia de executori Mereutã, “nasii” ex-primarului Cristea
AFACERI GRELE Cât timp a “actionat” în Vaslui, familia de executori ieseni Ioan si Lãcrãmioara Mereutã a obtinut fonduri demne de invidiat pentru orice functionar al statului român. A executat silit Primãria Vaslui, cu suma de un milion de lei (10 miliarde lei vechi), a fãcut presiuni pentru a pune mâna pe fostul sediu al Cantinei de Ajutor Social, imobil evaluat la câteva sute de mii de euro. De asemenea, a fãcut presiuni asupra firmei Confectii SA, pe care dorea sã o execute pentru o sumã de 100.000 de lei, plus aproape 5.000 de metri pãtrati în buricul orasului. Sunt multe alte situatii în care executorii din Iasi actionau în fortã, desi au fost situatii în care s-ar fi putut actiona altfel, iar “pagubele” ar fi fost mult mai mici. De exemplu, nu este clar nici acum în ce conditii a pierdut fostul primar Cristea fostul sediu al Cantinei de Ajutor Social si de ce s-au plãtit din banii vasluienilor suma de un milion de lei. Reamintim faptul cã Lãcrãmioara si Ioan Mereutã, doi dintre cei mai cunoscuti executori din Moldova, au fost sãltati de mascati, sãptãmâna trecutã, pentru constituire de grup infractional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Iasi îi acuzã pe cei doi cã au fost capii unei retele care a creat prejudicii de sute de mii de euro. Metoda acestora era una foarte simplã si implicã licitatii regizate. Mai exact, când scoteau la licitatii apartamente executate silit, cei doi îsi chemau apropiatii pentru a cumpãra bunurile la un pret mult subevaluat.
La finele lunii august 2013, Judecãtoria Vaslui a aprobat începerea executãrii silite pentru Primãria Vaslui, într-unul dintre cele mai controversate cazuri de despãgubiri din istoria institutiei. Cine erau executorii în dosar? Sotii Mereutã, care aveau “lipici” la tot felul de afaceri ce le aduceau sute de milioane de lei vechi pe fiecare actiune pe care o întreprindeau în Vaslui. În urmã cu trei ani, Primãria Vaslui s-a trezit cu conturile din bãnci si de la Trezorerie blocate de cãtre executorul judecãtoresc Mereutã, în numele proprietarilor unui imobil nationalizat pe care fostul primar Cristea a refuzat sã-l restituie la timp. Dupã mai multe procese, fostii mostenitori au câstigat în instantã despãgubiri pentru lipsã de folosintã în valoare de peste zece miliarde lei vechi, bani pe care actualul primar Pavãl i-a plãtit la ordinul lacomului executor judecãtoresc de la Iasi. Sediul fostei Cantine de Ajutor Social din Vaslui a fost revendicat de câtiva mostenitori din Bucuresti si Constanta, în 2002, care au cerut pentru imobil peste 500.000 de euro. Primãria Vaslui a solicitat, la rândul sãu, o expertizã independentã, care a stabilit cã imobilele si terenul de sub acestea ar valora în jur de 200.000 de euro. Pentru cã, în timp, municipalitatea ar fi cheltuit 78.000 de euro pentru modernizarea acestor spatii, li s-a fãcut o ofertã mostenitorilor de doar 120.000 de euro. Ordinul de executare silitã a conturilor Primãriei Vaslui, semnat de familia Mereutã, a ajuns în august 2012 la AFP Vaslui. Era vorba de o decizie executorie a Judecãtoriei Mures, rãmasã definitivã în apel la Tribunalul Mures, prin care Primãria Vaslui era obligatã la plata la 1,05 milioane lei, sumã la care se adãuga dobânda legalã pânã la data efectuãrii plãtii. Executarea a fost aprobatã de cãtre Judecãtoria Vaslui în data de 5 septembrie 2012, iar Mereutã a înfiintat popriri pe toate conturile Primãriei. Banii au ajuns la mostenitorii lui Stamate, pentru faptul cã fostul primar Cristea a refuzat, timp de sase ani, sã predea imobilul în care se afla fosta cantinã de ajutor social, desi exista încã din 2002 o hotãrâre definitivã a instantei. Primarul Vasile Pavãl a plãtit suma de 1 milion de lei în termenul prevãzut de lege, cãtre lacomii executori din Iasi, care au mai pus mâna si pe fostul sediu al Cantinei de Ajutor Social, în numele mostenitorilor fostului colonel Stamate. “Casa este o armã electoralã foarte bunã, pentru primar. Oamenii sunt sãraci, primarul este generos cu banii vasluienilor”, acuza unul dintre mostenitorii proprietarului casei, în 2007. Cât era primar, Cristea a deschis opt actiuni la Judecãtoria Vaslui, în intervalul 25 octombrie 2007-11 februarie 2008, cerând suspendarea executãrii silite. Fostul sediu al Cantinei de Ajutor Social a fost, cu 70 de ani în urmã, una din cele mai frumoase case din Vaslui. Ridicatã în 1936 de colonelul Ioan Stamate, comandantul Garnizoanei Vaslui, casa era o bijuterie arhitecturalã, având în vedere cã ambitiile colonelului Stamate erau pe mãsura functiei ocupate în Armata Românã. Omul a avut patru bãieti, trei din acestia devenind medici si unul singur ofiter. Fiind una din primele trei notabilitãti ale orasului, la vremea respectivã, colonelul Stamate a ridicat o casã frumoasã, cu garaje si dependinte. Istoria spune cã, în 1924, colonelul Stamate a cumpãrat 5000 de metri pãtrati de teren, în zona actualei fabrici de confectii. Pânã în 1936, a ridicat casa mare (fostul sediu al Cantinei de Ajutor Social), garaj cu douã pozitii, unde stãteau douã automobile de epocã, o casã mai micã, dãrâmatã între timp, alte dependinte. În 1947, acuzat de faptul cã a fost comandant militar român pe frontul din Rusia, a fost scos cu forta de comunisti din casa sa. I-au fost confiscate actele de proprietate, regãsite mai târziu în arhive. În 1952, comunistii i-au înscenat si un proces pentru datorii, fiind dat afarã în mod oficial din casa pe care o construise cu atâta trudã.
Executorii penali au pus ochii si pe terenul din apropierea fostului sediu al Cantinei de Ajutor Social
De parcã averea obtinutã cu presiuni de la primãria Vaslui nu era de ajuns, la “comenzile” mostenitorilor familiei Stamate familia de executori Mereutã a actionat si pentru a pune mâna pe terenurile fabricii de confectii din oras. Peste 4.300 mp din terenul fabricii urma sã fie restituit mostenitorilor fostului colonel Stamate, inclusiv zone de acces auto si baza de tenis a fabricii, la presiunile executorilor Mereutã, care se foloseau de o sentintã a Curtii de Apel Timisoara. Desi nu era definitivã, sentinta magistratilor timisoreni s-a dorit a fi pusã în aplicare cât mai repede de Mereutã, spun surse din interiorul Confectii SA. Confectii SA Vaslui s-a privatizat în 1996, cu 17 ani în urmã; atunci, firma care a cumpãrat pachetul de actiuni de la statul român, primind si un teren de 24.852 mp pe care se afla fabrica, magaziile, cãi de comunicatie, un teren de tenis. În 2001, la sase ani de la privatizare, apar mostenitorii fostului sef al Regimentului Vaslui, col. Stamate, care cer înapoi o suprafatã de 4.332 mp din terenul fabricii. Bãcanu si ceilalti doi urmasi cer restituirea în naturã a imobilului confiscat, în care functiona Cantina de Ajutor Social, la acea datã, plus 5.000 mp teren, despre care spuneau cã apartinea familiei Stamate si fusese confiscat de comunisti. Instanta de la Timisoara dispune restituirea în naturã cãtre reclamanti a terenului în suprafatã de 4332,88 mp, identificat prin raportul de expertizã nr. 40 din 09.12.2009, varianta a II-a, efectuat de expertul Chitariu Constantin. Practic, fabrica de confectii era blocatã, în timp ce avocatii reclamantilor si executorul Mereutã, de la Iasi, se reped ca niste ulii peste fabrica de la Vaslui. Se solicitã executarea silitã a SC Confectii SA, drept pentru care apare executorul cu pricina, care stabileste cheltuieli de executare de 1,1 miliarde lei vechi. În aceastã sumã, cei doi avocati ai reclamantilor îsi trec o sumã de 580 milioane lei vechi doar pentru cã au venit la Vaslui, sã anunte cã vor sechestra terenul! “Au fost momente foarte grele. Executorul Mereutã dorea sã punã tãrusi peste terenul fabricii si sã ne vândã terenul, nu le pãsa de nimic. Dacã ar fi vândut terenul si la Curtea Supremã s-ar fi dat altã sentintã, ce s-ar fi întâmplat? Or, am primit sentinta favorabilã. Cât priveste suma de 1 miliard de lei vechi, cerutã de executorul Mereutã, am solicitat ca aceasta sã fie trecutã într-un cont separat, iar norocul a fost cã am câstigat la Curtea Supremã, altfel ne-ar fi luat si banii, si terenul”, spune o sursã din interiorul fabricii de confectii.
Procurorii Curtii de Apel Iasi acuzã modul în care se fãceau executãrile, cu tot felul de persoane “aranjate”
CARACATITÃ…O adevãratã încrengãturã în care erau implicati executori judecãtoresti, agenti imobiliari si avocati si care a lãsat zeci de familii fãrã case si apartamente a fost destructuratã de procurorii Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Iasi. Potrivit acestora, capii retelei erau sotii Ioan si Lãcrãmioara Mereutã, doi executori cu nume grele în judetul Iasi. Ambii au fost dusi sãptãmâna trecutã cu mascatii la Parchet, procurorii acuzându-i de constituirea unui grup infractional organizat. Schema dupã care executorii scoteau oamenii în stradã era foarte simplã. În momentul în care scoteau la licitatie apartamentele executate silit, cei doi executori îsi înstiintau si “oamenii de casã”. De fiecare datã se prezentau doi prieteni care se jucau de-a licitatia. Unul, numit si “mâna moartã” avea doar rolul de a creste pretul, celãlalt, viitorul adjudecatar. Pretul crestea însã pânã la o anumitã limitã, pe care cei doi licitatori o stabileau înainte ca licitatia sã aibã loc. Când intrau în salã, jucau doar o simplã piesã de teatru. Asa s-a ajuns ca bunurile celor executati silit sã fie vândute la preturi derizorii. Procurorii care se ocupã de caz spun cã prejudiciul cauzat de cei doi executori se ridicã la ordinul sutelor de mii de euro.