BRACONAJ Dosare penale, 25 kg de peste confiscat si amenzi. Acesta este bilantul unei actiuni în fortã a politistilor vasluieni.
Doi braconieri au cãzut în plasa întinsã de politistii vasluieni, pescarilor. Cei doi bãrbati sunt din Valea Grecului. Acestia, unul de 45 de ani si celãlalt de 52 de ani, au fost prinsi pe malul râului Prut, lângã localitatea Rîsesti, în timp ce pescuiau ilegal cu douã vintire. În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã pentru sãvârsirea infractiunii de pescuit comercial în perioada de prohibitie si detinere neautorizatã de vintire. Cei doi bãrbati au fost prinsi ca urmare a unei actiuni de control care a vizat legalitatea uneltelor de pescuit detinute pentru asemenea activitãti, pe râul Prut. Au fost efectuate controale la 8 agenti economici de profil de pe raza judetului si au fost verificate 25 de autovehicule. Astfel, au fost constatate 4 infractiuni si au fost aplicate 12 amenzi contraventionale în valoare totalã de 3.145 de lei. La controlul efectuat la sediul unei societãti comerciale din municipiul Bârlad, politistii au descoperit 25 de kilograme de peste fãrã documente de provenientã. Administratorul firmei a fost sanctionat contraventional, iar cantitatea de peste, în valoare de 670 de lei, a fost confiscatã. La actiune au participat politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Economice, politisti de frontierã dar si comisari ai Comisariatului de Mediu Vaslui.