Cutremur în PSD: cade premierul?
PUIE MONTA…Zi neagrã pentru PSD si pentru seful acestui partid, premierul Victor Ponta. Ieri dimineatã, Ponta a încasat douã lovituri care se pot dovedi fatale pentru el, una din partea PNL, care a depus motiune de cenzurã în Parlament, iar cealaltã din partea Directiei Nationale Anticoruptie, care l-a chemat la audieri si l-a anuntat cã îl va cerceta penal pentru falsuri în dosarul Sova. La Vaslui, informatiile venite de la centru au creat stãri contradictorii. În timp ce organizatia social-democratã, condusã de Dumitru Buzatu, acuzã masinatiunile liberalilor, în actiunile orchestrate ale PNL si DNA, liberalii, mai vechi sau mai noi, spun cã este timpul ca Ponta sã plãteascã pentru afacerile de partid în care a fost pãrtas în ultimii ani. Cu un an în urmã, premierul venea la Vaslui, triumfãtor, cu Dragnea si Nechita dupã el. Atunci, auzind cã primul-ministru vine la Vaslui, liderii Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti au venit la Centrul de Afaceri, acolo unde s-a tinut sedinta de partid, pentru a-i cere socotealã premierului. Nu prea au avut sanse, pentru cã Victor Ponta a fost protejat de jandarmi si a plecat destul de repede la sala de sedinte, într-un cor de huiduieli, însotit de sotia sa, Daciana Sârbu. Acum, cei trei lideri nationali ai PSD au mari probleme cu legea, din care unul, Liviu Dragnea, a fost deja condamnat, iar Nechita a fost luat pe sus de mascati si trimis în arest la domiciliu, în afacerea “Amanta”.
Victor Ponta este urmãrit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, complicitate la evaziune fiscalã în formã continuatã si spãlarea banilor în dosarul Turceni-Rovinari, fapte pe care le-ar fi sãvârsit în perioada în care era avocat. Premierul a fost chemat vineri dimineatã la sediul DNA pentru a i se aduce la cunostintã acuzatiile. La iesirea de la DNA, Victor Ponta a declarat cã a fost chemat pentru a fi informat cã are calitatea de suspect în dosarul senatorului PSD Dan Sova. “Dupã pãrerea mea, este o situatie imposibilã pentru România pentru ca premierul sã fie învinuit pentru fapte penale. Pe de altã parte, cel mai rãu lucru pentru România este o crizã politicã. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta. Aceste consideratiuni si solicitarea de demisie le-am comunicat premierului într-o discutie pe care am avut-o acum câteva minute”, a declarat presedintele Klaus Iohannis, ieri, aruncând în aer scena politicã.
Buzatu: “Este o actiune coordonatã de PNL”
“Actiunea îndreptatã împotriva premierului Ponta este coordonatã de PNL, un partid care este dornic sã intre la guvernare, pentru cã a guvernat bine, în vremea în care Bãsescu era presedintele României, iar mâna lungã este dl. presedinte al României, dl. Klaus Iohannis. Domnia-sa, dupã pãrerea mea, se îndreaptã serios cãtre acelasi tip de actiuni neconstitutionale, similare celor întreprinse de dl. Traian Bãsescu. Nu s-a stabilizat bine situatia economicã a României, cã aceia care au tot stat la putere, de la prima guvernare a tãrãnistilor si pânã la ultima guvernare a PDL, acum PNL, nu au fãcut decât sã destrame orice urmã de activitate economicã, au luat mãsuri de austeritate îndreptate împotriva maselor largi”, sustine Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui.
“În acest caz, totul e foarte simplu. PNL, ca si în alte cazuri în care DNA a fãcut cereri pentru încuviintarea arestului sau cercetãrii, a votat si va vota “pentru”, mai ales când este vorba de Victor Ponta. Sunt singurul parlamentar PNL din judetul Vaslui si voi vota “pentru” încuviintarea cercetãrii premierului, care este si deputat. Le cer, totodatã, celorlalti parlamentari ai Puterii sã iasã public si sã-si asume votul pe care-l vor da în favoarea lui Ponta, pentru obstructionarea Justitiei. PSD trebuie sã-si asume asemenea gesturi”, spune deputatul Florin Ciurariu, copresedinte PNL Vaslui.
“Victor Ponta, nu uita, România nu-i a ta!”
În mai 2014, Ponta ajungea la Vaslui, în plinã perioadã de proteste anti-Chevron. În timpul sedintei, liderii Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti, dar si mai multi cetãteni din Vaslui, au organizat o actiune de protest la adresa premierului. L-au asteptat pe Ponta, pentru a-i spune cã nu sunt de acord cu distrugerea mediului înconjurãtor, prin fracturarea hidraulicã. Oamenii l-au huiduit copios pe premier, pe Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, dar si pe deputatul Adrian Solomon, pe care i-au acuzat cã au jurat cu mâna pe Biblie la manifestatia de la Bârlad, în urmã cu doi ani, când PSD Vaslui se declara împotriva exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice. “Victor Ponta, nu uita, România nu-i a ta!”, “Victor Ponta, ai trãdat România, pleacã din tarã!” sau “Vrem apã curatã, nu contaminatã!” – au strigat protestatarii anti-Chevron, minute în sir, înainte ca Ponta sã iasã din clãdire. “Nu am nicio problemã cu protestele de aici. Mi-as dori ca judetul Vaslui sã aibã mai multe investitii private. Cred cã judetul trebuie sã-si rezolve problemele economice, prin cât mai multe investitii. Îi înteleg pe cei care protesteazã. Sã merg la Pungesti, ca sã ce? Acolo sunt oameni care protesteazã si nici mãcar nu sunt din Pungesti. România trebuie sã-si exploreze resursele, pentru cã nu trebuie sã mai depindã de importurile din Rusia. Pentru cei preocupati de mediu, vã spun cã niciodatã nu se va face explorare sau exploatare în România dacã nu se vor respecta standardele de mediu”, spunea, atunci, Ponta. Huiduit copios, primul-ministru a iesit zâmbind din Centrul de Afaceri, în timp ce protestatarii strigau în cor “Demisia! Demisia!”.
Ce i se imputã lui Ponta: falsuri de aproape 200.000 lei!
La data de 30.08.2007, între SCA „Sova si Asociatii” reprezentatã de Sova Dan-Coman si Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o conventie de conlucrare profesionalã, având ca obiect conlucrarea celor douã pãrti în dosarele de naturã penalã, de drept penal al afacerilor, precum si în alte cauze în care se va ivi necesitatea.
Sova Dan-Coman a fost singura persoanã cu drept de dispozitie în privinta oricãror actiuni de orice naturã care implicau societatea de avocati. În perioada octombrie 2007-decembrie 2008, Ponta Victor-Viorel a falsificat 17 facturi fiscale, mentionând în cuprinsul lor împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului, în sensul cã a prestat activitãti juridice în temeiul conventiei de conlucrare încheiatã cu SCA „Sova si Asociatii”. Fiecare facturã fiscalã a fost folositã, dupã întocmire, prin înregistrarea atât în contabilitatea cabinetului de avocat, cât si în contabilitatea societãtii de avocaturã. Pentru presupusele activitãti efectuate în conlucrare, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, societatea de avocati SCA „Sova si Asociatii” a efectuat plata contravalorii celor 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, emise de Ponta Victor-Viorel. Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfãsurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înteles cu Sova Dan-Coman sã întocmeascã în cadrul societãtii de avocati, rapoarte de activitate juridicã, pretins a fi prestatã de Ponta Victor-Viorel, corespunzãtoare celor 16 luni, cât a durat conventia. Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzãtoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007-decembrie 2008. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitãtile respective, nici mãcar în parte. În perioada 11 noiembrie 2008-iunie 2009, societatea de avocati a transmis lui Ponta Victor-Viorel dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocati a plãtit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lunã) si alte obligatii cãtre firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului, fãrã sã mai achite vreo sumã de bani societãtii de avocati. Autoturismul a fost achizitionat de societatea de avocati SCA „Sova si Asociatii”, la solicitarea expresã a lui Ponta Victor-Viorel. În tot acest timp, societatea de avocati a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit si de alte deduceri. În perioada octombrie 2007-iunie 2009, societatea de avocati a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Ponta Victor-Viorel, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fãrã vreo legãturã cu activitatea societãtii de avocati) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achizitionat în vederea desfãsurãrii activitãtii societãtii de avocati. Societatea de avocati a plãtit avansul, ratele de leasing si toate cheltuielile aferente contractului pânã la sfârsitul anului 2009. În tot acest timp, societatea de avocati a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit si de alte deduceri. În luna iunie 2009, autoturismul a fost declarat furat.