spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Incompetentii care au lãsat orasul Negresti fãrã apã! (foto)

- Advertisement -

AVARIE Ieri dimineatã, peste 1.500 de locuitori din Negresti s-au trezit fãrã apã la robinete, dupã ce, în cursul noptii, o avarie de proportii produsã pe strada principalã a orasului a impus interventia echipei de la Aquavas. Sute de apartamente, case, baruri, magazine sau spãlãtorii au stat aproape 12 ore fãrã apã la robinete, din cauza incompetentei si delãsãrii de care dau dovadã cei care conduc orasul. În urmã cu mai bine de patru ani, când primãria Negresti era condusã de Ioan Cozma, Compania Nationalã de Investitii a fãcut investitii de milioane de euro în oras, fiind montatã o retea de alimentare cu apã modernã si functionalã. Din pãcate pentru negresteni, imediat ce s-a schimbat conducerea primãriei, nu s-au mai continuat lucrãrile la reteaua de apã a orasului, astfel cã avariile au ajuns o obisnuintã pentru locuitorii orasului, care se trezesc o datã pe lunã, cel putin, fãrã apã potabilã. Ieri, de fatã cu vicepresedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, fostul primar Ioan Cozma a sustinut cã institutia condusã de Mihalachi si Buzatu nu a plãtit partea de cofinantare, peste 37 miliarde lei vechi, de aceea nu se poate pune în functiune noua retea.

Aurel Musetoiu, seful Aquavas Negresti, a spus cã avaria care a paralizat zona centralã a Negrestiului s-a produs la 2 noaptea, fiind nevoie de interventia echipelor de interventie locale. Orasul merge pe sistemul de alimentare vechi de aproape 50 de ani, a spus Musetoiu, care a precizat cã acea conductã a explodat pe strada principalã în cursul noptii, afectând sutele de apartamente de pe strada Mihai Kogãlniceanu. Ironia sortii face ca, la câtiva metri de locul în care s-a produs avaria, sã fie îngropatã noua retea de alimentare cu apã, obiectiv realizat în timpul fostului primar Ioan Cozma. În timp ce, în zona centralã a Negrestiului, sunt îngropate tevi noi, de milioane de euro, care zac nefolosite de ani de zile, vechea retea de alimentare cedeazã tot mai des, spre disperarea localnicilor. Ieri dimineatã, de exemplu, cei 1.500 de locuitori din zona centralã si cartierele de case din jur s-au trezit fãrã apã la robinete, pentru cã avaria a condus la închiderea alimentãrii cu apã a centrului. Avaria s-a produs în fata Casei de Culturã, dar a blocat si activitatea comercialã, pentru cã barurile, magazinele alimentare, cofetãriile sau spãlãtoriile au rãmas fãrã apã potabilã aproape 12 ore, pânã dupã prânz. “Am o spãlãtorie ceva mai departe de centru, dar nu am apã, stiu cã este o avarie, asa cã nu am ce sã fac, astept sã se reia alimentarea cu apã. Dacã nu se trece pe reteaua nouã, o sã fim mereu în situatia blestematã de a sta fãrã apã câte o zi întreagã. Sunt treaz de la 5 dimineatã, de atunci tot astept sã dea drumul din nou la apã. Din pãcate, este o chestie obisnuitã pentru Negresti, sã stãm fãrã apã la robinete si la firme”, a spus un patron din oras, disperat cã nu poate face treabã. “Avem mari probleme în acest oras, dacã nu se trece pe conductele noi. Au închis tot orasul, din câte am auzit. Oamenii acestia de la Aquavas sunt niste eroi, lucreazã de noaptea trecutã, se miscã repede, au sãpat, au gãsit defectiunea si au schimbat conducta spartã, dar nu pot face minuni, fãrã reteaua nouã”, a spus Eduard Cucu, patronul unui bar din apropierea avariei. Supãrat, seful Aquavas Negresti a spus cã e tot mai greu sã intervinã la avarii, mai ales în zonele în care s-au fãcut asfaltãri pe proiecte europene, unde nu este voie sã se facã interventii. “Suntem în apropierea zonei de investitii pe proiect european si a trebuit sã ajung la domnul primar Voicu, sã ne dea acordul sã intervenim, sã spargem asfaltul. Din pãcate, avem niste tevi bãgate aiurea, care nu sunt puse în functiune nici acum si ne chinuim pe retelele vechi, care au 45-50 de ani vechime”, a spus Musetoiu.

La Consiliul Local Negresti, aiurealã maximã: nu se pot face interventii la retele decât cu acordul Prefecturii!

În timpul fostului primar Ioan Cozma, s-a fãcut prin Compania Nationalã de Investitii o lucrare care era menitã sã înlocuiascã vechea retea de alimentare a orasului cu una nouã. S-au montat conducte noi în 80% din oras – se spune cã lucrãrile au fost fãcute cu “acordul” lui Vasile Mihalachi, vicepresedintele CJ Vaslui, cel care ar fi intervenit ca o parte din lucrãri sã fie fãcute prin firma lui Cioncu, Elit Construct SRL – banii au intrat în conturile firmelor implicate, dupã care s-a produs un blocaj. Explicatia o oferã fostul primar Ioan Cozma: “În Negresti, majoritatea strãzilor au conducte de alimentare noi, este un proiect la care Consiliul Judetean este implicat si nu a fãcut nimic sã rezolve situatia. Trebuiau fãcute bransãrile, dar, iatã, de cinci ani aproape, nu s-a mai fãcut nicio investitie. Aici a lucrat firma Nova Construct Iasi, la care a murit patronul. Cum a murit managerul, s-a distrus totul si nu s-au mai continuat lucrãrile la noi. Firma de la Iasi a primit toti banii si a dispãrut din oras, inclusiv cu sumele care trebuiau sã ajungã la proiectant. Acesta, pentru cã nu si-a primit banii, a abandonat proiectul, prin 2007-2008. Consiliul Judetean se angaja în acea perioadã, când presedinte CJ era dl. Vasile Mihalachi, cã va asigura partea de cofinantare, în jur de 26 miliarde lei vechi, din câte stiu eu, dar nu s-au tinut de cuvânt”. Lucrarea este executatã în proportie de 80%, mai spune fostul primar, iar cu banii asteptati de la Consiliul Judetean – putin probabil ca orasul sã primeascã de la judet cei 700.000 de euro! – ar trebui ca Negrestiul sã treacã pe noul sistem de alimentare cu apã. “Trebuie sã recunoastem cã avem avarii, sãptãmânal, la aceastã retea, veche de pe timpul rusilor. Au apãrut tot felul de avarii în zona proiectelor cu finantare europeanã, iar legea spune cã nu putem face nimic, nu putem interveni pentru a face lucrãri acolo unde s-au fãcut asfaltãri pe fonduri UE timp de cinci ani. Nu pot sã dau acordul celor de la Aquavas sã spargã asfaltul turnat cu fonduri de la Uniunea Europeanã. Doar Prefectura si ARDNE pot da aviz sã se intervinã pe acele zone, în rest singur nu pot permite sã se lucreze nici mãcar un metru pe strãzile modernizate, dacã se întâmplã acolo avarii”, a spus primarul Negrestiului. “Ne-ati mai dat voie, domnule primar, o sã ne mai dati voie”, a încercat sã spunã seful Aquavas Negresti, de fatã cu toti consilierii locali. “Suntem într-o situatie limitã, orasul poate rãmâne fãrã apã, nu pot decide eu sã se intervinã pe acele proiecte de investitii de la UE”, a mai spus primarul Voicu.

Vasile Mihalachi, “nasul” retelelor din Negresti, are o replicã interesantã pentru fostul primar: “Nu mã stârni, Ioane, cã e mai bine asa!”

Fost presedinte al CJ Vaslui, pânã în 2008, negresteanul Vasile Mihalachi ar fi promis fostului primar Cozma cã va interveni financiar cu suma de 26 miliarde lei vechi, pentru a se finaliza lucrarea. Ieri, Mihalachi a participat la sedinta Consiliului Local orãsenesc pentru a-l trage de urechi pe fostul primar Cozma în problema noii retele de alimentare cu apã a Negrestiului. “Poporul român trebuie sã bea apã, nu? Toti cei de aici, din aceastã salã, sunt rãspunzãtori pentru ceea ce se petrece în oras. Domnule Cozma, cred cã esti si dumneata rãspunzãtor pentru cei opt ani în care ai condus orasul”, a spus Mihalachi. “Consiliul Judetean nu a respectat conventia cu noi”, a încercat sã spunã fostul primar. “De ce nu taci? Te-am deranjat cu ceva? Vrei sã-ti spun ce ai fãcut cu CNI-ul si cu altele? Nu mã stârni, Ioane, cã e mai bine asa! Nu e corect sã ne scoatem ochii”, a strigat Mihalachi. În timp ce politicienii Negrestiului se ceartã pentru a arãta în fata opiniei publice cine este mai vinovat, omul simplu din acest oras suferã. Mai mult, în subteranul Negrestiului sunt îngropate tevi care nu se stie când vor fi folosite.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.