UPDATE 15.00 Dupa o asteptare lunga la Judecatoria Barlad, procesul privind validarea acordului de recunoastere a vinovatiei incheiat de ex-primarul Titi Constantinescu cu procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel (PCA) Iasi, a inceput la orele 13.00. Judecatorul Mugurica Rotariu a constatat ca acordul contine date incomplete, privind cuantumul pedepsei si, desi s-au aplicat pedepse complementare, s-a omis sa se negocieze asupra pedepsei obligatorii. Aspectele sesizate vor fi aduse la cunostinta PCA printr-un fax care va fi trimis in cursul zilei de astazi la Iasi, iar conform codului de procedura penala s-a acordat un termen de sapte zile pentru ca procurorul de caz sa negocieze impreuna cu infractorul Constantin Constantinescu aspectele sesizate. Termenul pentru un nou proces a fost stabilit pe 28 aprilie, dupa orele 14.00.
CU SUFLETUL LA GURÃ Astãzi este termenul de judecatã în dosarul 955/189/2015, care contine acordul încheiat cu procurorii de pe lângã Curtea de Apel Iasi, prin care Titi Constantinescu, fostul primar al Bârladului, si-a recunoscut vinovãtia privind comiterea infractiunii de conflict de interese. Judecãtorii decid dacã vor valida propunerea procurorilor care prevede un an de închisoare cu suspendare, interzicerea unor drepturi printre care si acela de a ocupa o functie publicã care implicã exercitiul autoritãtii de stat, frecventarea programelor de reintegrare socialã derulate de serviciul de probatiune si executarea unor ore de muncã în folosul comunitãtii.
Emotii uriase astãzi pentru Titi Constantinescu! Astãzi, la Completul 2 penal arestati coruptie si alte cauze, intrã la judecatã dosarul 955/189/2015, privind acordul de vinovãtie încheiat de Titi cu procurorii de la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Iasi în luna februarie. Asa cum am mediatizat intens în acea perioadã, Titi Constantinescu, fostul primar al Bârladului timp de zece ani, în perioada 2004-2005 (pânã la 1 martie) a ajuns pe mâna procurorilor pentru comiterea infractiunii de conflict de interese. Astãzi el va afla dacã acordul va fi sau nu validat de judecãtorii bârlãdeni. Procedura privind acordul de recunoastere a vinovãtiei este una nouã în Codul de procedurã penalã. Ea prevede cã procurorul de caz poate încheia cu inculpatul un acord de recunoastere a vinovãtiei si propune pentru acesta o pedeapsã cu o treime mai micã decât limita maximã a pedepsei. În cazul lui Titi, procurorul de caz a propus urmãtoarele: un an închisoare cu suspendare si aplicarea pedepsei de interzicere a unor drepturi, atunci când legea prevede expres! Astfel lui Titi i se interzice dreptul de a fi ales în autoritãti publice sau orice alte functii (pe o perioadã de probã de trei ani) si dreptul de a ocupa o functie publicã care implicã exercitiul autoritãtilor de stat. El are termen de supraveghere trei ani si trebuie sã se punã la dispozitia Serviciului de Probatiune, sã anunte când pleacã din localitate cu cinci zile înainte si sã primeascã pe cei desemnati sã-l supravegheze. De asemenea, procurorul spune cã “inculpatul Constantin Constantinescu si-a manifestat acordul de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii”. Asadar, el trebuie, conform propunerii procurorului, sã efectueze 60 de ore de muncã în folosul comunitãtii bârlãdene si sã frecventeze programele de reintegrare socialã, derulate de Serviciul de Probatiune. Asadar, astãzi judecãtorii iau decizia: va fi validat acordul semnat de Titi cu procurorii? Dacã judecãtorii considerã cã pedeapsa propusã de procuror este prea blândã, vor invalida acordul si vor trimite dosarul înapoi la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Iasi. Dacã îl valideazã, Titi va fi oficial infractor, pedepsit cu un an de zile închisoare cu suspendare.
Vã reamintim, în caz cã ati uitat, pentru ce este Titi judecat si cum a ajuns sã fie condamnat pentru comiterea infractiunii de conflict de interese: Titi, prin firma sa Constructii Consult SRL Bârlad (administratã de concubina sa Cristina Andrei si apoi dupã ce a “vândut” actiunile contabilei firmei, de Cristina Negru), a semnat mai multe documente, dupã câstigarea licitatiei de cãtre SC Urbanproiect SA Bârlad (administratã de Viorel Dumitrasc) si SC Transmir SRL Murgeni, privind contractul de achizitie publicã având ca obiect „Lucrãri de executie a strãzilor din cartierele Deal II, Tuguiata II, Bariera Puiesti, Complex Scolar, Trestiana, Extindere Cartier Complex Scolar”. Procurorii l-au acuzat cã a avut relatii comerciale cu cele douã firme, aceste relatii fiind prin firma sa Constructii Consult. În prezentarea acordului, procurorii spun cã primarul Titi avea obligatia sã se abtinã de la semnarea contractelor de lucrãri, stiind bine cã legea îl pedepseste. Vom vedea astãzi cât de tare îl pedepseste!