spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Sărbători pascale liniștite pentru Ambulanța Vaslui

- Advertisement -

URGENȚE…Prima zi de Paste a fost una plină de evenimente pentru echipajele de pe ambulanțe, având de rezolvat 166 de solicitări, cu aproximativ 10% mai multe decât într-o zi normală. În foarte multe dintre cazuri, a fost vorba de persoane care au mâncat sau băut prea mult în prima zi de Paște De asemenea, cinci femei gravide au ajuns la spitalele vasluiene dar și 11 copii cu viroze respiratorii.

După ce în noaptea de Înviere, Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui a fost solicitat din greu, prima zi de Paște s-a dovedit a fi una relativ normală pentru personalul medical. În doar 24 de ore ambulanțele vasluiene au fost solicitate de nu mai puțin de 166 de ori, număr cu apriximativ 10% mai mare decât într-o zi normală. În două dintre cazuri a fost vorba despre accidente rutiere soldate cu victime. În șapte cazuri s-a solicitat ambulanța pentru persoane aflate în avansată stare de ebrietate care au necesitat transportul la unitățile spitalicești. De asemenea, au fost solicitări și din partea femeilor gravide care au avut nevoie de internări de urgență, fiind nu mai puțin de cinci astfel de cazuri. Spre deosebire de anul trecut, numărul tentativelor de suicid a scăzut, anul acesta ambulanța fiind solicitată doar pentru un singur astfel de caz. Și, așa cum stă bine românului, care, după atâta post, a sărbătorit cum se cuvine Paștele, cu multă mâncare și băutură, ambulanța și-a făcut datoria și în zecile de cazuri cu persoane care acuzau tulburări digestive sau afecțiuni cronice, și care au fost transportate la spital.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.