Senatul și Camera Deputaților au în lucru, săptămâna aceasta, trei cereri din partea DNA de încuviințare a reținerii și arestarii preventive, pentru deputatul liberal, Theodor Nicolescu, și senatorii PSD, Dan Sova, și Darius Valcov, informează Ziare.com.
Dacă în cazul lui Dan Sova, Comisia juridică a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Direcției Naționale Anticorupție, de reținere și arestare a senatorului PSD, următorul pas fiind votul în plen, în cazurile lui Nicolescu și Vâlcov, cererile sunt abia în faza în care au ajuns la Senat (cazul lui Darius Vâlcov) sau au fost transmise Comisiei juridice, pentru începerea studiului, în vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu).
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților și Senatului, în cazul senatorului Dan Șova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile, de la primirea raportului de la Comisia juridică. În celelalte două cazuri, Comisia juridică trebuie dea avizul în maximum trei zile, de la momentul în care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiză.
Comisia juridică a Senatului a votat deja favorabil, miercurea trecută, cu șase voturi pentru și cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reținerea și arestarea senatorului Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Solicitarea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a unui alt social-democrat, Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, și urmează procedura normală.
Astfel, cererea DNA va intra în ședința Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la Comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov își va putea vedea dosarul de la Direcția Națională Anticorupție, și prezenta cauza, în fața colegilor juriști.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ova-valcov-i-nicolescu-afla-in-saptamana-care-urmeaza-daca-vor-ajunge-in-arest_1658475.html#ixzz3V6udsRFf
Follow us: @realitatea on Twitter