BRAVO… Colegiul National “Cuza Vodã” Husi are cu ce se mândri, de vreme ce, anul acesta, numai de la o singurã clasã, participã la fazele nationale ale competitiilor scolare, sase elevi, ale cãror rezultate confirmã toate asteptãrile. Este vorba despre copiii merituosi de la clasa a VIII-a, diriginte prof. Adrian Talasman, cei care, desi sunt considerati a fi micii matematicieni ai Colegiului “Cuza Vodã”, nu vor sã se lase mai prejos nici la disciplinele umaniste. Iatã, de pildã, eleva Ioana Adelina Ralea a reusit performanta de a se califica la douã olimpiade nationale din sfera umanistã, desi profilul clasei sale este de matematicã-informaticã.
Numai o singurã clasã de la Colegiul National “Cuza Vodã” Husi a dat judetului Vaslui, în acest an, sase olimpici! Ioana Adelina Ralea, cea care, de altfel, este eleva care, indiferent de competitiile scolare la care participã, tinteste întotdeauna spre nota maximã, a izbutit sã se califice la douã olimpiade, fazele nationale, cu note care o onoreazã, atât pe ea, cât si pe profesorii cu care face o echipã excelentã. Este vorba despre olimpiada de limbã francezã (profesor îndrumãtor, Elena Talasman), dar si despre faza nationalã la “Lectura ca abilitate de viatã” (profesor îndrumãtor, dr. Mirela Marin). Un rezultat cu care Husul se mândreste a obtinut si eleva Raluca Macovei. Raluca va merge la faza nationalã a olimpiadei de matematicã, dupã ce a obtinut locul I, la etapa judeteanã, gratie muncii sale, dar si îndrumãrii date de profesorul Adrian Talasman. Eleva Bãrbieru Ioana a mentinut stacheta si la olimpiada de latinã, unde s-a calificat la faza nationalã, dupã ce s-a dovedit a fi cea mai bunã dintre toti competitorii, la nivel de judet. Ioana este îndrumatã de profesoara Monica Lovin. Ianus Ada va reprezenta învãtãmântul vasluian la concursul national “Ionel Teodoreanu”, dupã ce a ocupat un onorant loc II, la faza judeteanã a olimpiadei de limba românã (profesor îndrumãtor dr. Mirela Marin). De asemenea, încã douã fete si-au fãcut mândri colegii, dupã ce au ocupat locul I la olimpiada de Culturã Civicã, pe judet, urmând sã reprezinte Vasluiul la faza nationalã a competitiei. Este vorba despre echipa formatã din elevele Codreanu Rucsandra si Neculitã Mãlina, coordonatã de profesoara Anamaria Melinte. Felicitãri si mult succes tuturor!