spot_img
spot_img
0.8 C
Vaslui
14-ian.-2025

Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste

- Advertisement -
Mame, soţii, fiice ale unor deţinuţi politic sau femei având amprenta de „duşmană a poporului“ pusă după regulile absurde ale regimului comunist au fost închise ani grei în temniţele comuniste. Vă prezentăm câteva din mărturisirile femeilor care au suportat tortura, nesomnul, frigul, foamea pentru că au ales să stea drepte în faţa unui regim care le voia în genunchi.

Născută în 1912, Elisabeta Rizea, „eroina de la Nucşoara“ a sprijinit, împreună cu soţul ei, gruparea anticomunistă condusă de comandantul Arsenescu. Numită „duşman al poporului“, ea a fost închisă, torturată, plimbată prin temniţele de la Jilava sau Mislea. A suportat 12 ani de puşcărie, având mereu o vorbă, chiar şi când era bătută peste stomac de căpitanul Cârnu sau când i s-au strâmbat picioarele şi degetele de la mâini: „Până mor, eu tot aşa lupt“.

Nu şi-a trădat familia şi nici pe ceilalţi partizani, iar după ce a fost prima dată eliberată din închisoare, după ce a fost eliberată, a continuat să-i ajute, ştiind că este urmărită de Securitate. A rămas sub supravegherea permanentă a organelor comuniste până la căderea regimului. În 1992, povestea Elisabetei Rizea a fost prezentată în emisiunea „Memorialul durerii”, devenind de atunci un simbol al rezistenţei anticomuniste. S-a stins din viaţă la 6 octombrie 2003, într-un spital din Piteşti.

„Când m-a bătut cel mai rău Cârnu (n.r. căpitanul Cârnu Ion, Securitate), m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. (…) Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică că atunci eram şi eu grăsuţă, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mâini, mai bine împuşcaţi-mă!». (…)

Şi mi-a fost frică că atunci eram şi eu grăsuţă, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mâini, mai bine împuşcaţi-mă!»”.

Citeste mai mult: adev.ro/ndnfis

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.