MEMORIE ….29 de ani au trecut de când un husean celebru, despre care toti marii critici au spus cã a fost “o figurã fabuloasã a teatrului românesc”, a trecut în nefiintã! Cu un umor teribil si o vorbã domoalã, îndulcitã de accentul moldovenesc de care, au mãrturisit apropiatii, a refuzat cu încãpãtânare sã se lepede, poate si dintr-un atasament duios pentru Husul sãu natal, Alexandru Giugaru a fost unul dintre artistii de exceptie ai scenei românesti. Nici urcusul sãu spre succes nu a fost mai putin interesant, el recunoscând în interviuri cã, pânã sã ajungã un actor urias, a dat cu mãtura prin teatre ambulante, a fãcut roluri din postura unui simplu “artist de cartier”, a picat prima datã la examenul de admitere la “Teatru”, pentru ca, în final, sã fie descoperit la justa sa valoare de celebra Lucia Sturdza Bulandra. Alexandru Giugaru a încetat din viatã la vârsta de 90 de ani, pe 15 martie 1986.
Husul îi poartã în felul sãu recunostinta actorului care a fãcut ca numele acestui oras sã fie cunoscut si respectat pentru talentul si meritele fiilor sãi. Casa de Culturã îi poartã numele, o stradã centralã îi este dedicatã, iar, mai nou, o trupã de adolescenti talentati, înfiintatã de Casa de Culturã, în parteneriat cu Colegiul National “Cuza Vodã”, dã emotie, dar si perspective noi memoriei acestui urias artist al României. Dintre ei, chiar dacã au început printr-o joacã amuzantã cu replici celebre, tineri foarte talentati precum Ionut Toader sau Denis Hanganu, si-au gãsit drumul, urmând o carierã în teatru. Trupa numitã chiar “Alexandru Giugaru” izbuteste de câtiva ani sã obtinã succese frumoase, ceea ce întãreste speranta cã, în urma sa, marele Giugaru a lãsat destulã dragoste pentru artã, pentru scenã, pentru teatru.
A jucat cu aceeasi dãruire, pe scene mari, alãturi de actori de poveste ai scenei, dar si pe scene mici, în fata unui public ce, oricum, l-a adorat!
„A fost, prin excelențã, un creator de tipuri caragialeene, și poate cã, într-o mãsurã, caracteristici ale lui Trahanache sau Dumitrache Titircã sunt decelabile și în alte roluri de-ale sale, goldoniene, gogoliene, molierești sau în piese românești ce-i ofereau naturi fruste: <<Tache, Ianke și Cadâr>>, <<Vis de secãturã>>, <<În Valea Cucului>>. Dar admirându-i modul de a fãuri o medalie din bronz autohtonist, ar fi nedrept sã-l limitãm, chiar și în rame superlative, la un tip unic. Cãci a fost un artist multilateral, care a știut sã valorizeze și subtila poezie mussetianã din Fortunio, lirismul cehovian amãrui al <<Livezii cu vișini>>, sau tragismul din <<Furtuna lui Ostrovski>>. Și în film a fost mai ales interpret comic, dar pe o scalã largã, care, în lentila studiului aplicat, aratã a avea numeroase trepte, de la <<Telegrame>> la <<Directorul nostru>>, de la <<Corigența domnului professor>> la <<Tudor>>, sau de la <<O noapte furtunoasã>> la <<Post-restant>>. Cu prilejurile turneelor Teatrului Național peste hotare, presa parizianã, cea venețianã sau cea moscovitã au semnalat cu încântare proteismul artistului și forța sa de întruchipare. Și le-a format și șlefuit în nenumãrate experiențe sãvârșite pe marile scene ale teatrelor bucureștene, alãturi de actori reputați și împreunã cu regizori însemnați – Victor Ion Popa, Soare Z. Soare, Aurel Ion Maican, Sicã Alexandrescu – precum și pe mici scene de cartier, în grãdini de varã, ori la Cãrãbuș, alãturi de Tãnase, sau la Operetã, apoi în sãlile obscure ale cinematografelor de cartier – unde-și avea un public al sãu ce-l idolatriza – și, în aproape patru decenii de muncã substanțialã, la Teatrul Național”, spunea criticul de teatru, vasluian si el, Valentin Silvestru.
