DE LA EXTAZ LA AGONIE… Viorel Dumitrasc, constructorul care câstiga în Bârlad tot ce se scotea la licitatie cu bani publici din buget sau cu bani europeni (însã mai putini, cã acolo nu se putea “împãrti”), prietenul cel mai bun al ex-primarului Titi Constantinescu a ajuns la spitalul de psihiatrie de la Iasi, mai precis la Socola. Cãderea psihicã a lui Dumitrasc are la origini dosarul privind conflictul de interese care l-a adus si pe Titi Constantinescu în postura de infractor si l-a scos de pe scaunul de primar, de unde nimeni nu credea cã-l mai clinteste cineva. Din dosarul privind acordul de recunoastere a vinovãtiei a lui Titi, am aflat cã cel care a pus pe tapet toate documentele care l-au înfundat pe Titi a fost Viorel Dumitrasc, care de frica procurorilor si stiind cã spectrul puscãriei este din ce în ce mai vizibil, si-a pierdut “busola” si a ajuns la spitalul mai sus mentionat. Titi a încercat sã mintã procurorii, dar din ceea ce le-a pus la dispozitie Dumitrasc, acestia l-au prins cu “mâta-n sac”, astfel cã Titi a fost nevoit sã accepte acordul de recunoastere a vinovãtiei, implicit sã-si dea demisia din functie, pentru a nu ajunge la puscãrie. Si se pare cã acesta este abia începutul sfârsitului lui Titi si al lui Dumitrasc.
Surse credibile din rândul apropiatilor lui Titi Constantinescu si a lui Viorel Dumitrasc, spun cã cei doi au ajuns de la o prietenie strânsã, care a culminat cu acapararea mai tuturor lucrãrilor ce se executau cu bani publici în Bârlad, în pragul nebuniei. Dupã ce au dat cu subsemnatul pe la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Iasi, unde Titi era cercetat pentru conflict de interese, Viorel Dumitrasc a clacat psihic, de fricã, mai spun sursele noastre. A ajuns sã încerce sã se spânzure, a vrut sã se arunce de pe casã, a început sã dea telefoane pe la toti cei din conducerea PSD Vaslui si Bârlad si sã-si cearã scuze cã “a mâncat c…t”, adicã pentru cã a turnat tot pe la procurori. Si nu este deloc o glumã, pentru cã Viorel Dumitrasc a fost internat zile întregi la Spitalul de Psihiatrie nr. 9 din Iasi (da oameni buni, la Socola). Mai mult, sursele noastre ne-au spus si cã Viorel Dumitrasc s-a retras din asocierea cu o firmã din Tulcea si cu Energoconstruct si TMUCB, unde firma lui Dumitrasc, SC Urbanproiect SA Bârlad, era asociatã, câstigând un proiect de la CJ Vaslui, cu fonduri europene, privind reabilitarea statiilor de tratare a apei si a retelei de apã si canalizare în municipiile Vaslui, Bârlad, Husi si orasul Negresti. Nu am primit încã o confirmare officialã referitor la acest lucru, dar prin Bârlad circulã zvonul cã Dumitrasc ar vrea sã-si închidã firma.
De ce a înnebunit Dumitrasc?
Totul a început de când a ajuns Titi primar, din 2004. Usor-usor, din cele 6-7 firme mari de constructii din Bârlad, care aveau potential si puteau sã execute lucrãri de anvergurã, Titi si cu Dumitrasc au reusit sã rãmânã numai ei pe piata constructiilor: SC Urbanproiect SA – Viorel Dumitrasc si SC Constructii Consult SRL – Titi Constantinescu (pardon, Cristina Andrei, pardon Cristina Negru). Mai sunt câteva firmulite, toate fiind si ele la mâna baronului de Bârlad, Constantinescu, care le mai dãdea câte o lucrare micã pe ici pe colo. Grosul mergea la Dumitrasc, care dãdea în subcontractare lucrãri lui Titi (pardon, la Constructii Consult SRL) si cumpãra de la el, de la depozit, materiale de constructie. Dupã denuntul fãcut la DNA, când au scãpat cu fata curatã privind infractiunile sesizate, totusi procurorii antifraudã nu au putut sã nu vadã cã s-a comis o infractiune: conflictul de interese. Titi a fost trimis la cercetare la procurorii ieseni care au stabilit cã acesta se face vinovat de comiterea acestei infractiuni: a semnat contractul de lucrãri pentru reabilitarea strãzilor din cartierele noi ale Bârladului, în valoare de peste 33 000 000 de lei, executantii si câstigãtorii licitatiei fiind SC Urbanproiect (normal) si Transmir Murgeni. Cu ambele firme Titi a avut relatii comerciale în urmã cu cinci ani de la semnarea contractului (pe 17.04.2012). Asa au descoperit procurorii legãturile bolnave, dintre Titi si Dumitrasc. Si audierile au cãzut peste cei doi ca un trãznet. Titi s-a tinut bine, dar Dumitrasc a cedat nervos si a ajuns la Socola.
Titi, prins cu minciuna de procurori!
Din dosarul 955/189/2015, privind acordul de recunoastere a vinovãtiei încheiat de Titi, reiese cã, pe 3 noiembrie anul trecut, Titi a declarat sub jurãmânt cã n-a stiut cã el comite vreo infractiune când a semnat contractul de lucrãri pentru strãzile din cartierele noi ale Bârladului. A prezentat frumos si care a fost traseul lui pe la SC Constructii Consult, cum a cesionat el concubinei sale Cristina Andrei actiunile, cum a ajuns contabila lui, Cristina Gina Negru, sã fie acum administrator unic la Constructii Consult, având actiunile 100% concesionate. Iatã ce spunea pe 3 noiembrie în fata procurorilor Titi: “Nu mi-am dat seama de incompatibilitatea generatã de faptul cã anterior societatea la care eram actionar avusese raporturi comerciale cu cele douã societãti câstigãtoare la licitatie. Nici cei din compartimentele avizate nu mi-au adus la cunostintã (secretarul si juristul primãriei). Nu am avut relatii comerciale cu SC Urbanproiect SA privind lucrãrile la lucrarea de care se face vorbire – cea de reabilitare strãzi în cartierele noi ale Bârladului”, a scris Titi si a semnat în fata procurorilor, dându-se complet nevinovat! Dar, dupã audierea lui Viorel Dumitrasc si dupã ce acesta a prezentat documente clare (facturi, chitante, contracte de subînchiriere), procurorii si-au dat seama cã Titi minte. La lucrãrile respective, firma lui Titi a avut subînchiriate lucrãri pe mai toate strãzile din contract! Adicã Titi a mintit! Asa cã, pe 5 ianuarie, a fost chemat la o altã audiere, unde i s-a pus în fatã dovada cã a mintit: actele date de Dumitrasc. Si asa a ajuns Titi sã recunoascã. Iatã dovada, declaratia din dosar: “În calitate de inculpat doresc sã fac o precizare în ceea ce priveste raporturile comerciale derulate între SC Urbanproiect SA si SC Constructii Consult SRL. Initial am declarat faptul cã nu au avut loc astfel de rapoarte comerciale dar ulterior am aflat cã s-au derulat si eu am fost în eroare (sic! – n.r.). Dupã solicitarea Parchetului de pe lângã CA Iasi cãtre SC Urbanproiect de a înainta dovada existentei sau nu a unor astfel de rapoarte, am aflat si eu cã noi am derulat raporturi comerciale cu aceastã societate în executarea contractului privind reabilitarea strãzilor din municipiul Bârlad. La momentul efectuãrii rapoartelor comerciale nu am cunoscut acest lucru, cum de altfel nu am stiut nici când am dat prima declaratie”, scrie Titi în declaratie. Ei, abia acum, fiind dovada clarã, procurorii l-au strâns cu usa si Titi a acceptat sã semneze cã este de acord sã-si recunoascã fapta. “În continuare, semnez cã recunosc fapta si accept încadrarea juridicã propusã de procuror. Declar cã sunt de acord sã efectuez o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii”, a scris Titi pe 5 ianuarie! Imediat dupã aceea a dat boala peste Titi si Dumitrasc: Titi a ajuns la Iasi cu inima bolnavã, iar lui Dumitrasc, din cauza fricii de puscãrie, i-au cedat nervii si a încercat sã se sinucidã. Titi n-a demisionat pe “motive medicale” clar, dar Dumitrasc s-ar putea sã-si închidã firma din cauza bolilor de care suferã. Pentru cã surse din spectrul juridic ne-au spus cã abia de acum începe “primãvara” DNA la Bârlad. Pentru cã multe din ce-a “turnat” Dumitrasc la procurorii de la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Iasi s-au dus la DNA, asa, ca sã le întoarcã procurorilor DNA favoarea fãcutã, când le-au dat pe tavã pe ex-primarul de Bârlad, gãsit vinovat de comiterea infractiunii de conflict de interese.
Titi nu se dã dus din Primãrie
O ultimã informatie, pe care am primit-o asearã: Titi Constantinescu vine zilnic la Primãrie, ca la serviciu, instalându-se în fostul birou al viceprimarului Marin Bunea. De acolo cicã dã indicatii, tipã si face tot pe conducãtorul suprem al institutiei. Unii spun cã el urmãreste licitatia care va fi fãcutã pentru executarea canalizãrilor în Cartierele Munteni si Podeni, pentru care bârlãdenii s-au împrumutat la CEC Banck. Cicã ar vrea ca sã câstige SC Constructii Consult SRL licitatia, cã tot s-a îmbolnãvit Viorel Dumitrasc si a luat-o pe câmpii! A rãmas singurul “constructor potent” din Bârlad: are utilaje, are depozite, are masini… Oare va câstiga licitatia? Va avea curajul sã se prezinte la licitatie cu firma lui, ascuns dupã fustele concubinei si a contabilei? Succes DNA!