HANDBAL… Vineri, de la ora 15.30, juniorii I de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui întâlnesc echipa similarã a LPS Roman, formatie cu care se aflã în luptã directã pentru calificarea la turneul semifinal al campionatului national de handbal masculin.
Etapa a XII-a din seria A a campionatului national de handbal masculin rezervat juniorilor I aduce pentru LPS Vaslui o partidã importantã, în compania unei echipe care nu mai are nimic de pierdut, LPS Roman. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, LPS Roman se aflã pe locul cinci la sapte puncte în spatele Vasluiului si doar o victorie o mentine în lupta pentru pozitia a patra, ultima care asigurã calificarea la turneul semifinal. Juniorii vasluieni, pregãtiti de Liviu Gugles si Sergiu Bãditã au pierdut, în runda precedentã, scor 27-29 (11-16), pe terenul liderului LPS Piatra-Neamt, dupã o primã reprizã modestã. Partida din etapa a XII-a se disputã, mâine, la Sala Polivalentã din Vaslui, de la ora 15.30. În ultimele douã etape, Vasluiul va întâlni, în deplasare, pe LPS Botosani, si acasã, pe LPS Focsani.