Comemorarea unui poet, fost jurnalist la Vremea Nouã
MISTER…Ion Iancu Lefter este poetul vasluian care si-a prezis moartea. Cu aproximativ opt ani înainte sã îi fie curmatã viata, punea pe hârtie versurile poeziei intitulate “Accident planificat”, apropiatii acestuia fiind suspiciosi cu privire la o posibilã intentionalitate a accidentului teribil care a avut loc în apropierea magazinului Central si care i-a adus moartea. Ideea unui asasinat a apãrut pentru cã Ion Iancu Lefter era un anticomunist declarat, dar si un sustinãtor efervescent al unirii cu Basarabia, aspecte care au supãrat multã lume. Moartea acestuia este si în momentul de fatã înconjuratã de mister, mai ales cã au rãmas multe întrebãri fãrã rãspuns. Profesorul Dan Ravaru ne povesteste în rândurile urmãtoare ultimele luni din viata lui Ion Iancu Lefter, punând accent pe fatalul accident din 1 martie 1990.
Accident planificat
Ion Iancu Lefter
Femeia mea, va fi un accident
planificat, din timp, de-o ursitoare,
te rog sã nu-mi mai zici sã fiu clement
cu propria-mi secundã si sudoare.
Nicicum eu n-as putea sã-ti mai descriu
structur-acestui accident banal,
probabil se va consuma când scriu
sau când voi fi cãlare pe un cal.
Un lucru-ti cer: sã nu mã duci la morgã
sã-mi rupã carnea doctorii-n fâsii,
o, cânte-mi grâu-n moarte ca o orgã
si brumele în viile-arãmii.
Coroana mea de lacrimi sã ti-o pui
pe fruntea albã ca pe-o pâine-aleasã,
si vremea când va fi sã o încui
sã-mi fii alãturi fragedã mireasã.
“Au trecut 25 de ani de când la Vaslui s-a întâmplat un accident foarte ciudat care, pe lângã durerea stârnitã familiei poetului Ion Iancu Lefter, a ridicat si ridicã încã multe semne de întrebare. Chiar înainte de a rãspunde solicitãrii ziarului dumneavoastrã am purtat o convorbire pe aceastã temã care prezintã încã mult interes. Dupã 1989 Ion Iancu Lefter, un rãzvrãtit în sensul cãutãrii dreptãtii, aproape genetic am putea spune, a simtit cã într-adevãr va veni un timp în care îsi va putea exprima sincer optiunile sociale si politice. Cã nu s-a întâmplat asa, este o altã poveste. Atunci însã, în cele douã luni si ceva pe care le-a trãit dupã 22 decembrie 1989, el si noi, cei din jurul sãu, încã mai credeam într-o Românie luminoasã, desi lucrurile începuserã deja sã scârtâie. În luna ianuarie, împreunã cu câtiva vasluieni entuziasti, a condus prima delegatie care a ajuns la Chisinãu încercând sã transmitã un adevãrat mesaj românesc. A avut discutii cu intelectualii moldoveni, pãtrunsi atunci mai mult ca acum de un adevãrat spirit românesc. Din fericire, acesta nu fusese îngenunchiat de sovãielile cu substrat ale conducerii de la Bucuresti si nici alterat de micul si înjositorul comert care a urmat. În contextul acestei atmosfere s-au prezentat Ion si ceilalti în cea mai mare salã de spectacole din Chisinãu, la un spectacol care era televizat în direct. Înfãsurat în drapelul tricolor, Ion Iancu Lefter s-a urcat pe scenã si a strigat cu o voce rãsunãtoare <<Unire frati români, unire!>>. Pentru un moment toti cei din salã au înmãrmurit, dar imediat s-au ridicat în picioare, au început sã strige si sã aplaude frenetic. Imediat postul de televiziune Chisinãu a întrerupt transmisia si a început un program de desene animate. Dupã acest eveniment, delegatia vasluianã a început sã aibã impedimente privind sederea la Chisinãu si mai ales dupã o fraternizare zgomotoasã cu un grup de lituanieni a urmat scoaterea bagajelor din camere în holul hotelului. Drumul spre granita românã a fost efectuat sub comandamentul unor temeri mai mult sau mai putin justificate. Cele mai apãsãtoare sentimente le încerca Ion Iancu Lefter care a trãit un imens sentiment de fericire când a trecut de linia albã despãrtitoare de douã zone românesti, numitã granitã, si atunci si din pãcate si acum.
Dupã ce a depãsit aceastã linie de pe podul de la Albita, Ion a sãrutat pãmântul tãrii la propriu si la figurat. A urmat un alt moment în orizontul patriotismului sãu si al prietenilor din jur. La începutul lui februarie apãruse în Vaslui primul ziar liber de comunism, Gazeta de Est. Lucram cu totii cu entuziasm, la acesta adãugându-se benefic experienta de jurnalist a lui Ion Iancu Lefter. Au apãrut primele douã numere, al treilea era gata ca redactare, urma tipãrirea sa. În ziua aceea am stat la tipografie, am fãcut corectura, Ion urma sã vinã sã fie <<cap limpede>>, asa cum se obisnuia înainte de 1989, când aparitia unei singure greseli într-un ziar însemna concedierea imediatã a redactorului. Pe lângã corectura propriu-zisã, trebuia sã vinã cineva care, odihnit, relaxat, fãcea o ultimã revizie a textului înainte ca acesta, dupã ce depãsise linotipu, sã intre la calandrul. Acesta se numea, deci, <<cap limpede>>. Din nefericire, conform unor vechi traditii românesti din perioada fanariotã, topografilor trebuie sã li se dea celebrul <<ciubuc>> pretins si de la noi, care munceam voluntar. În seara respectivã nu am avut bani asa cã tipãrirea s-a anulat iar eu l-am sunat pe Lefter spunându-i sã nu mai vinã la tipografie fiindcã s-a amânat aparitia. Atunci a iesit din casã si la foarte scurt timp a avut loc accidentul fatal. Încã eram în tipografie când Ion Enache mi-a transmis stirea care mi s-a pãrut pentru moment absurdã, irealã. Ce se întâmplase? Un ofiter din militia proaspãt devenitã politie intrase în oras cu o vitezã de peste 160 de kilometri pe orã si culmea, era de la Circulatie si beat mort. Când Lefter a încercat sã traverseze strada pe trecerea de pietoni din apropierea magazinului Central, masina politistului devenitã bolid a apãrut cu totul pe neasteptate, l-a lovit si, din cauza impactului extraordinar de puternic, având în vedere viteza masinii, a fost azvârlit pânã în dreptul <<Casei Cãrtii>>, o mare librãrie din timpuri apuse. Amãnuntul de mai sus a cãpãtat si el o mare valoare simbolicã. Vestea decesului si a împrejurãrilor în care s-a produs a uluit pur si simplu pe toti care îl cunosteau si îl pretuiau, acestia fiind în mare numãr. Ciudãtenia în care s-a petrecut totul a dus la nenumãrate interpretãri, unele devenite legende locale, dar stim cã întotdeauna legendele au si câte un sâmbure de adevãr. Prima întrebare care s-a pus a fost: De ce a trebuit sã moarã asasinat de un militiano-politist, o categorie umanã pe care a urât-o si a dispretuit-o fãtis, mãrturisindu-si adesea aversiunea în scrierile sale? Apoi, de ce s-au întâmplat aceasta la foarte putin timp dupã ce venise de la Chisinãu, unde am vãzut cum s-a manifestat? Sigur, nu existã elemente juridice care sã probeze juridic intentionalitatea celui care l-a ucis, dar întrebãrile rãmân si acum. Mai întâi, de ce ofiterul respectiv a fost tratat de organele în drept cu o nemaipomenitã blândete? Singura pedeapsã a fost scoaterea sa din politie, fãrã cea mai micã condamnare, nici mãcar o amendã si culmea a fost numit instructor la scoala de soferi, probabil sã îi pregãteascã pe viitorii conducãtori auto în sensul uciderii altor poeti. De altfel, la putin timp a fost ucis într-un mod asemãnãtor poetul Alexandru Poamã, tot pe trecerea de pietoni. Din fericire, ucigasul a fost ucis de data aceasta la rândul sãu de Dumnezeu, fiindcã respectivul a avut un accident mortal exact în ziua în care Alexandru Poamã ar fi împlinit o vârstã. Nu suntem de acord cu teoriile conspirationiste, dar <<impetto>> aprobãm o parte dintre ele. Dar mai presus de orice sunt versurile lui Ion Iancu Lefter care, având sacra viziune a poetilor, a stiut dinainte ceea ce se va întâmpla” ne-a povestit Dan Ravaru.