URARI Redactia Vremea Noua îi ureaza lui Crâciunel, la a doua aparitie în ziar, multa sanatate.
Dupã douã luni de stat în incubator, bebelusul de 1300 de grame, a ajuns acasã sãnãtos
RECUNOSTINTÃ … Între atâtea critici, câte s-au adunat la adresa medicilor ieseni de la maternitatea “Cuza Vodã” Iasi, ca urmare a decesului încã nelãmurit al mamei în vârstã de 20 de ani, din Gusitei, mai este loc si de multumiri! Mama bãietelului prematur, nãscut la Husi, chiar în prima zi de Crãciun, a fost externat într-o stare bunã, dupã ce medicii au fãcut tot posibilul ca puiul de om, de numai 1300 de grame, sã aibã o sansã la viatã. “Era foarte mic si mi s-a zis cã sansele lui de viatã nu sunt prea mari, dar medicii de acolo, doamna dr. Doina Smilschi si dr. Luminita Pãduraru, au fãcut totul pentru bãiatul sã se facã bine si sã ia în greutate”, spune mama. Adus acum acasã, micutul are nevoie de o îngrijire atentã, dar si de o alimentatie specialã, un lapte praf adaptat situatiei lui, mult prea scump pentru posibilitãtile familiei, în jur de 65 lei cutia. “Acum am o cutie de Aptamil, pe care ne-a dãruit-o o doamnã, dar dupã ce se terminã, nu stiu, ne vom descurca cumva”, spune femeia, în vârstã de 30 de ani.
“Era atât de mic, încât putea fi învelit într-o batistã”, spun, în glumã, pãrintii copilului, nãscut la maternitatea Husi, chiar pe 25 decembrie 2014. Avea doar 1300 de grame si, spre binele lui, cadrele medicale husene au decis trimiterea bebelusului la Iasi, unde sunt conditii excelente pentru prematuri. Ajuns în grija specialistilor ieseni, în ciuda unui prognostic rezervat dat la început, eforturilor medicilor au dat roade. Copilul, despre care s-a spus cã avea hemoragie intracranianã – o afectiune ce se întâlneste la 20- 30% dintre nou-nãscutii mai mici de 1500 grame -, a început sã ia în greutate, iar, la douã luni de la nastere, sã ajungã la o greutate de 2450 grame. Luni, micutul, a fost externat si a fost adus acasã, la Husi. “I-am pus numele Vlad. Ne-a plãcut nouã acest nume”, spune mama, în timp ce tine pruncul adormit în brate. “Doarme mult si mi-a spus doamna doctor sã îl mai trezesc pentru a mânca, fiindcã e cam lenes“, mai spune ea.
“Le multumesc foarte mult domnilor doctori”!
“Noi nu avem bani, trãim greu si nu am avut sã dau mãcar o floare la spital. Dar, cu toate acestea, doctorii de la maternitatea <<Cuza Vodã>> s-au purtat foarte frumos. Si la Husi am nãscut în conditii bune. Nu am avut posibilitatea sã stau la Iasi în cele douã luni, alãturi de bãiat. Dar a contat faptul cã medicii au fost cu suflet si cu grijã. I-am sunat cam o datã la douã-trei zile, ca sã mã interesez de soarta copilului si de fiecare datã îmi rãspundeau la tot ce îi întrebam, îmi ziceau cât a mai luat în greutate. Le multumesc foarte mult domnilor doctori!”, spune Victorita. Ea mai are acasã încã doi copii, un bãiat de 10 ani si o fetitã, de 7 ani. Trãiesc din salariul minim pe economie al sotului si alocatiile celor mici. “As mai vrea sã multumesc unei doamne, care, dupã ce a auzit cã îmi este bãiatul la Iasi si cã sunt necãjitã si nu am cu ce ajunge la el, m-a sunat si s-a oferit sã mã ducã dânsa la spital. Acum, bãiatul e bine. La o lunã, trebuie sã merg cu el la spital, la Iasi, la control. Mã gândesc numai la laptele praf, care e scump, cam 65 de lei, cutia”, a mai spus mama micutului.