„Ce inseamna statul? Cu Guvernul, din cate stiu eu, niciunul”, a raspuns Ponta intrebat, vineri, cate contracte a incheiat cu statul firma cumnatului sau.
Miercuri, Ponta a sustinut ca, de cand a preluat postul de prim-ministru, firma cumnatului sau nu a mai participat la vreo licitatie, dintr-un motiv pe care a sustinut de asemenea ca nu il cunoaste, scrie MEDIAFAX.
El a mai aratat atunci ca, in momentul semnarii de catre cumantul sau a contractului verificat de catre procurori, respectiv 13 ianuarie 2012, el nu era prim-ministru, ci doar deputat si lider PSD si habar nu avea ce licitatii sunt la Ministerul Mediului sau Primaria Comarnic, iar cumnatul sau nu l-a intrebat sau consultat despre acest contract.
Ponta a preluat functia de prim-ministru in mai 2012.
Datele releva insa ca firma Grossmann Engineering Group, administrata de cumnatul premierului, a avut doua contracte cu Consiliul Judetean Suceava, prin Programul Operational Regional finantat de Comisia Europeana, dar si cu administratii din Ialomita, Galati sau Prahova, contracte semnate in perioada 2007-2014. De exemplu, pentru modernizarea Muzeului de Istorie al Sucevei, contractul de finantare, in valoare de 60,67 milioane de lei, din care 42,67 de milioane de lei contributia UE, a fost semnat in martie 2014 de Ministerul Dezvoltarii.
De asemenea, presa a relatat ca firma cumnatului lui Ponta a incheiat 25 de contracte care au beneficiat de finantare publica, 12 dintre acestea avand si finantare comunitara europeana, in valoare totala de aproximativ 105 milioane de lei (aproximativ 25 de milioane de euro). Contractele au fost incheiate atat inainte ca Ponta sa preia mandatul de prim-ministru, cat si dupa ce acesta a devenit seful Guvernului, cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, Primaria Turnu Magurele, Municipiul Mangalia (semestrul II 2012), orasele Chitila si Bechet (2013).
Omul de afaceri Ilie Dragan, director al SC Grossmann Engineering SRL, a fost retinut procurorii de DNA Ploiesti, in dosarul fraudarii de fonduri europene in care este arestat preventiv Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, acuzatia fiind de participare la activitatea unui de grup infractional, deturnare de fonduri europene si evaziune fiscala. Hertanu a fost retinut, alaturi de trei oameni de afaceri, cu acuzatia obtinerii frauduloase a unui contract finantat din fonduri europene pentru extinderea canalizarii din Comarnic.
Detalii: http://www.9am.ro/stiri/Politica/275837/ponta-despre-contractele-cumnatului-sau-cu-statul-ce-inseamna-stat.html#ixzz3SHbYg0T9
Follow us: @9AM on Twitter | 9AM.ro on Facebook