EVOCARE Pe 19 februarie, orele 18.00, Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad organizeazã, la sediul fostei Bãnci Agricole, sub egida Consiliului Judetean Vaslui, o seratã literarã dedicatã unui titan al literaturii române: Marin Preda.
Sub titlul “Marin Preda, un împãtimit al scrisului”, serata literarã se va desfãsura având ca invitat special pe prof. univ. dr. Nicolae Cretu din Iasi. În programul seratei literare regãsim: evocãri Marin Preda, vizionare fragmente din filmele “Morometii” si “Marele singuratic” precum si un interviu cu Marin Preda. Organizatorul acestei serate este muzeograful Alina Butnaru.
Activitate literarã: Marin Preda
Marin Preda (nãscut în 1922, la Silistea-Gumesti, judetul Teleorman si decedat pe 16 mai 1980, la Mogosoaia) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor, director de editurã român, comunist, deputat în Marea Adunare Nationalã. L-a avut ca învãtãtor în prima clasã gimnazialã pe Ionel Teodoreanu, un alt scriitor de marcã din literatura românã. În aprilie 1942 debuteazã cu schita ”Pãrlitu” în ziarul Timpul (nr. 1771 si 1772 din 15 si 16 aprilie), la pagina literarã „Popasuri”, giratã de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dã încredere în scrisul sãu, publicând în continuare schitele si povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp. În septembrie pãrãseste postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat functionar la Institutul de statisticã. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajeazã secretar de redactie la „Evenimentul zilei”. În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea rãzboiului”. În aprilie, „Evenimentul zilei” publicã schita Rotila. Ia parte la câteva sedinte ale cenaclului ”Sburãtorul“, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela ”Calul” produce asupra celor prezenti o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intrã în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusã în volumul sãu de debut din 1948, ”Întâlnirea din pãmânturi“. În nuvela care dã numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatãl autorului, care va apãrea cu nume schimbat în ”Morometii”. Ea este construitã pornind de la tehnica „mustei pe perete” (o naratiune perfect obiectivatã, behavioristã, folositã în epocã de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Între 1943-1945 este luat în armatã, experientã descrisã în operele de mai târziu, în romanele ”Viata ca o pradã” si ”Delirul”. În 1945 devine corector la ziarul „România liberã”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viata româneascã”. În 1956 primeste Premiul de Stat pentru romanul ”Morometii”. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectueazã o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreste la Beijing. În 1954 se cãsãtoreste cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divortat în 1959. S-a recãsãtorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franta la începutul anilor ‘70. Cu cea de-a treia sotie, Elena, a avut doi fii: Nicolae si Alexandru. În 1960-1961, citeste marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinitãti. În 1965, traduce împreunã cu sotia Eta romanul ”Ciuma“ de Albert Camus. În 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii ”Cartea Româneascã“, pe care o va conduce pânã la moartea sa fulgerãtoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul sãu, Marele singuratic, primeste premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare editia a doua a romanului ”Marele singuratic” în 1976, iar în 1977 publicã ”Viata ca o pradã”, un roman autobiografic amplu care are drept temã principalã cristalizarea constiintei unui artist. În 1980, la editura pe care o conducea, publicã ultimul sãu roman: ”Cel mai iubit dintre pãmânteni“. O lunã mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Nationalã (parlamentul). Între 1975 si 1980 locuieste în Bucuresti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr. 21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede cã a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispãrut. Familia sa este convinsã cã moartea sa fulgerãtoare are o legãturã cu publicarea romanului ”Cel mai iubit dintre pãmânteni”, care asa cum vã amintiti a fost interzis în epoca comunistã a anilor ’80, si a survenit în conditii oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentã si s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în conditiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. În ultimii cinci ani de viatã a fost mentor si prieten literar al scriitorului bârlãdean Cezar Ivãnescu.