Cunoscutul om de afaceri a testat pe viu starea infrastructurii rutiere care leagă Galaţiul de Bucureşti *Preşedinţia ar trebui să fie mai receptivă la efectele pe care le are starea jalnică a drumurilor * Când vom avea o viziune la nivel central pentru „Galaţiul lucrului bine făcut”?
Omul de afaceri Ion Ţiriac i-a atras atenţia preşedintelui Klaus Iohannis asupra stării jalnice în care se află infrastructura rutieră care leagă Galaţiul de restul ţării, inclusiv pe axa care ar trebuie să-i asigure legătura cu Bucureştiul. Ion Ţiriac a experimentat pe viu „performanţele” acestor drumuri când a venit, sâmbătă, la Galaţi, pentru a participa la meciurile de tenis susţinute de echipa României în cadrul Fed Cup. De altfel, în aceeaşi zi, la Galaţi au venit nu numai personalităţi de prim rang ale vieţii publice, ci şi spectatori din toate colţurile ţării. Iar dacă meciurile au fost la nivel internaţional, drumurile spre Galaţi au rămas încă la nivel… comunal.
Ion Ţiriac şi-a exprimat speranţa că, venind la Galaţi, preşedintele Klaus Iohannis va fi mai receptiv faţă de problemele ce ţin de infrastructura rutieră. „Să faci de la Bucureşti până aici (la Galaţi – n.r.) patru ore! E foarte bine că a venit domnul Iohannis, să vadă un pic cam cum se circulă. Dar bănuiesc că ştia el dinainte…”, a declarat Ion Ţiriac, la finalul meciurilor din prima zi a Fed Cup, aluzie la faptul că instituţia prezidenţială ar trebui să ia mai în serios deserviciile pe care le aduce ţării slaba dezvoltare a infrastructurii. De altfel, Ion Ţiriac a fost atât de neplăcut surprins de starea jalnică a drumurilor spre Galaţi, încât, a doua zi, pentru a-l scutit pe Ilie Năstase să treacă prin aceeaşi experienţă i-a pus la dispoziţie elicopterul personal pentru a veni la Galaţi.
Cititi mai mult: http://www.viata-libera.ro/eveniment/63768-ion-tiriac-face-apel-la-iohannis-sa-salveze-galatiul-gropile-l-au-ingrozit