Deputatul Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie după ce Camera Deputaţilor a încuviinţat cererile procurorilor de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă în dosarele Gala Bute şi Microsoft.
Update ora 12.00 Elena Udrea s-a prezentat la sediul DNA și nu a vrut să facă declarații. . „Dau declaratii la cererea avocaţilor, aprobată de doamna procuror. Voi face declaraţii in Dosarul Microsoft”, a spus Udrea. Întrebată de jurnalişti dacă va face un denunţ, Elena Udrea a declarat: „Dacă îmi daţi voie să intru, voi reuşi să fac ceea ce am de făcut”.
- În fața sediului DNA s-au strâns aproximativ 10-15 persoane care scandează împotriva Elenei Udrea. Ei au pancarte cu: „Toți băsiștii la pușcărie”, „Bă$e$cu e aici?”, „Mai am un singur dor, Băsescu la vorbitor, Nuți la Târgșor”.
Update ora 10.58 – Elena Udrea s-a prezentat la secția de Poliție nr. 2 din Capitală pentru controlul judiciar. Ea a declarat că la ora 12.00 se va prezenta la sediul DNA.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni seară trei cereri ale procurorilor care au cuprins mai multe solicitări, pe numele deputatei Elena Udrea, pentru ridicarea imunităţii.