LIVE TEXT
6-2. Set, România. Game, set şi meci, România. „Tricolorele” au câştigat întâlnirea de dublu cu Spania în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-2.
5-2. Game, Spania. Ibericele câştigă primul joc, după cele cinci game-uri consecutive adjudecate de românce. Niculescu serveşte pentru meci.
5-1. Game, România. Begu îşi mai face o dată serviciul şi România e la un singur joc de câştigarea meciului.
4-1. Break, România. Muguruza îşi pierde serviciul pentru a doua oară în meci (la 15), dar româncele au avut noroc la ultimul schimb, mingea trimisă de Begu lovind fileul şi căzând în terenul advers.
3-1. Game, România. Niculescu şi-a făcut serviciul la 15, într-un game în care Begu a fost foarte agresivă la fileu şi le-a forţat pe iberice să greşească. România a câştigat al treilea game consecutiv.
2-1. Break, România. Garrigues şi-a pierdut serviciul pentru a patra oară în această partidă, la fel ca şi Monica Niculescu.
1-1. Game, România. Gazdele s-au impus la 0 în primul joc al ultimului set în care au servit.
Setul 3: Primul game al setului decisiv a durat 9 minute şi 48 de secunde şi a fost câştigat de Spania, pe propriul serviciu, după ce a salvat patru mingi de break.
6-3. Set, România. Begu şi Niculescu egalează situaţia la seturi, după încă un game foarte bun făcut la serviciu de Irina Begu. Echipa calificată la baraj se va decide în actul decisiv.
5-3. Break, România. Begu a fost mult mai agresivă la retur şi româncele au câştigat din nou pe serviciul lui Garrigues, la 30. Begu serveşte pentru câştigarea setului 2.
4-3. Break, Spania. Niculescu şi-a pierdut serviciul pentru a patra oară în partidă. Ibericele au fructificat a treia minge de break, într-unul dintre cele mai echilibrate game-uri ale meciului.
4-2. Break, România. Muguruza şi-a pierdut pentru prima oară serviciul în acest meci, la 15. Iberica a făcut o dublă greşeală şi a servit slab pe tot parcursul jocului.
3-2. Game, România. Begu şi-a făcut serviciul la 30, dar punctul de 40-15 a fost încheiat de Niculescu, cu un voleu din apropierea fileului.
2-2. Re-break, România. Begu şi Niculescu nu renunţă la luptă. Au câştigat pe serviciul lui Garrigues, la 15. Ultimul punct a fost şi cel mai disputat al partidei şi a fost terminat cu o lob trimis în aut de Muguruza.
2-1. Break, Spania. Niculescu şi-a pierdut pentru a treia oară serviciul în partidă, la 30. Jucătoarele iberice au condus cu 40-0. Româncele au încercat o revenire, dar Muguruza a fructificat a treia minge de break.
1-1. Game, Spania. Garrigues şi-a făcut serviciul la 0, într-un joc în care româncele nu au avut replică la tenisul agresiv prestat de iberice.
Setul 2: Primul game a fost şi cel mai disputat al partidei. A durat zece minute şi a fost câştigat de România, pe serviciul lui Begu, după ce a salvat două mingi de break.
7-5. Set, Spania. Ibericele şi-au adjudecat primul act, după ce Garrigues şi-a făcut serviciul la 15, chiar dacă româncele au câştigat primul punct al jocului.
6-5. Break, Spania. Monica Niculescu şi-a pierdut serviciul pentru a doua oară (la 0). Medina Garrigues a câştigat două puncte importante, în timp ce Niculescu a început jocul cu o dublă greşeală. Medina Garrigues va servi pentru câştigarea primului set.
5-5. Game, Spania. Muguruza şi-a păstrat serviciul pentru a treia oară, dar cele două echipe au fost la egalitate (40-40) în două rânduri.
5-4. Game, România. Irina Begu şi-a făcut serviciul la 15, dar Monica Niculescu a avut trei lovituri câştigătoare care au decis soarta jocului.
4-4. Game, Spania. Echilibru spre finalul primului set. Ibericele şi-au câştigat serviciul la 30. Ultimul punct a fost însuşit după un moment în care Niculescu a căzut după un voleu pe care Muguruza l-a returnat.
4-3. Game, România. Monica Niculescu şi-a făcut serviciul pentru prima oară în acest set (la 15), ea fiind autoarea celui mai frumos punct al jocului, un forehand în lung de linie care le-a surprins pe iberice.
3-3. Game, Spania. Muguruza şi Garrigues s-au impus la 15.
3-2. Game, România. Irina Begu şi-a făcut serviciul la 30, după ce româncele au condus cu 30-0. Ibericele au revenit la 30-30, dar o greşeală neforţată a lui Marrigues şi un voleu la fileu al lui Niculescu au adus al treilea game al gazdelor.
2-2. Re-break, România. Begu şi Niculescu s-au impus pe serviciul ibericelor, la 15.
2-1. Break, Spania. Jucătoarele iberice au fructificat a doua minge de break şi s-au impus la 40 pe serviciul Monicăi Niculescu. Garrigues a câştigat două puncte decisive în faţa lui Niculescu.
1-1. Game, Spania. Ibericele au dat un răspuns pe măsură în primul joc în care s-au aflat la serviciu. S-au impus la 0, Muguruza fiind decisivă la două puncte.
Setul 1: Irina Begu şi Monica Niculescu au câştigat primul game al meciului, la 15, pe propriul serviciu, unul pe care nu au întâmpinat mari probleme din partea ibericelor
Decizie de ultimul moment a echipei României: Irina Begu a înlocuit-o pe Alexandra Dulgheru pentru partida de dublu şi va face pereche cu Monica Niculescu pentru meciul decisiv. De partea cealaltă, Garbine Muguruza va evolua alături de Anabel Medina Garrigues.
PROGRAMUL MECIURILOR CU SPANIA:
Sâmbătă:
Simona Halep – Silvia Soler-Espinosa 6-2, 6-1
Irina Begu – Garbine Muguruza 3-6, 2-6
Duminică:
Simona Halep – Garbine Muguruza – 4-6, 3-6
Silvia Soler-Espinosa – Irina Begu – 2-6, 4-6
Dublu: Irina Begu / Monica Niculescu – Garbine Muguruza / Anabel Medina Garrigues
Irina Begu a învins-o pe Silvia Soler-Espinosa în două seturi, 6-2, 6-4 şi câştigătoarea dintre România şi Spania se va decide la meciul de dublu, scorul fiind 2-2, după partidele de simplu.
Ocupanta locului 34 WTA a reuşit şase break-uri în partida, câte trei în fiecare set, şi a obţinut a patra victorie în cele opt meciuri disputate contra ibericei.
http://www.digisport.ro/Sport/TENIS/Simona+Halep+dupa+victoria+de+sambata+Ma+bucur+ca+am+terminat