SEX GATE la UMF IASI
CURAJ…O fostã elevã de nota 10, de la Cuza, a reusit sã-l punã cu botul pe labe pe profesorul universitar obsedat.
SOCANT Studenta de la UMF Iasi, care a izbutit, cu ajutorul procurorilor DNA Iasi, sã-i dezvãluie celebrului conferentiar univ. dr. Dumitru Pãduraru fata monstruosã, cea a unui obsedat sexual, care îsi santaja studentele, cerând bani sau favoruri intime, pentru notele de trecere, este din Husi! Maria, în vâstã de 19 ani, a terminat anul trecut Colegiul National “Cuza Vodã”, luând Bacalaureatul cu media 9,41, profesorii spunând despre ea cã “în toti anii de scoalã, a fost un copil muncitor si foarte serios”. Ajunsã în mediul universitar iesean, Maria avea sã îl întâlneascã pe cel pe care presa localã deja îl supranumise “patru sau patul”, conferentiarul univ. Dumitru Pãduraru. Dupã ce a fost în aceste zile picatã la “Anatomie”, tocmai pentru a avea motiv sã o conditioneze, profesorul Pãduraru si-a dezlãntuit un comportament de-a dreptul animalic fatã de fatã: a hãrtuit-o, a încercat sã o abuzeze sexual, a santajat-o, ba chiar a amenintat-o cu moartea, dacã divulgã ceea ce i se întâmplã. Curajoasã, dar sustinutã si de colegii de facultate, Maria s-a decis sã meargã la DNA Iasi, pentru a cere ajutorul. Anchetatorii au reusit sã strângã în doar trei zile probe audio si video de netãgãduit, care i-au convins pe judecãtori sã dispunã arestarea preventivã a individului, pentru 30 de zile.
Luare de mitã, tentativã de viol si santaj! Acestea sunt infractiunile pentru care s-a declansat urmãrirea penalã împotriva celui care, pânã în aceste zile, poza într-un exponent de vazã al mediului universitar iesean, desi, pe la colturi sau chiar si prin ziarele iesene, se pomenea relativ des de faptul cã Pãduraru avea obisnuinta de a-si abuza studentele, cãrora le punea note mici, dacã nu acceptau avansurile lui. Toate aceste speculatii aveau sã se adevereascã cu lux de amãnunte greu de închipuit nu doar pentru un profesor universitar cu pretentii, dar si pentru o minte sãnãtoasã, în aceste zile de ianuarie, ca urmare a denuntului fãcut de huseanca de 19 ani, studentã la Facultatea de Farmacie. Examenul de la Anatomie, partea practicã, a avut loc pe 12 ianuarie 2015, iar Pãduraru a picat-o pe fatã în mod intentionat, chemând-o la biroul lui, ulterior. Într-o discutie de-o vulgaritate greu de reprodus, i-a comunicat cã a picat-o si cã nu va trece nici mãcar în varã examenul, dacã nu va vrea sã aibã relatii intime cu el. Fata a refuzat vehement, ceea ce l-a enervat. A început sã îi dea ultimatumuri, lucru care, ulterior, a fãcut-o pe studentã sã ajungã, într-un final, la DNA Iasi. Cu aparaturã specialã pe corpul ei si monitorizatã de procurori, fata s-a întâlnit cu profesorul, reusind sã obtinã dovezi imbatabile.
În schimbul unei note de trecere, vroia relatii intime sãptãmânale, în tot cursul sem. II!
“La data de 23.01.2015, în împrejurãri similare, cu câteva ore înainte de susținerea probei scrise a examenului la disciplina <<anatomie>>, persoana vãtãmatã s-a deplasat la biroul numitului Pãduraru Dumitru si a discutat cu acesta în legãturã cu examenul ce urma sã aibã loc în aceeasi zi, profesorul lãsând-o sã înteleagã cã promovarea examenului se poate realiza în conditiile în care îi va satisface cererile privind acordarea unor favoruri sexuale. Astfel, profesorul i-a adus la cunoștințã, în mod tranșant faptul cã <<oferta a fost valabilã atunci>>, cã trebuie sã meargã la examen, iar dupã susținerea acestuia sã treacã din nou pe la el, aducându-i la cunoștințã cã trebuie sã se obișnuiascã cu astfel de situații : <<Deci, te obisnuiesti. Dupã examen treci pe aici. Da?>>. Astfel, Pãduraru Dumitru i-a transmis pãrții civile sã vinã la biroul sãu în ziua de luni, 26 ianuarie 2015. (…) Conform solicitãrii acestuia, în dimineața zilei de de 26.01.2015, persoana vãtãmatã s-a prezentat la biroul numitului Pãduraru Dumitru. <<Examenul, stii cã nu l-ai luat acum!>>….. <<Ai vãzut, da?>>. În continuare, Pãduraru Dumitru a condus persoana vãtãmatã într-un amfiteatru în care nu se mai afla nicio altã personã, s-a asigurat cã aceasta nu are aparaturã de înregistrare asupra sa si cã prietenul acesteia nu avea cunoștințã despre pretențiile sale, dupã care i-a adus la cunoștințã cã trebuie sã întretinã relații sexuale cu el în tot cursul semestrului II, sãptãmânal: <<Te aștept în semestrul II și în fiecare sãptãmânã, aranjatã, frumușicã, cum ești acum>> … <<Sãptãmânal, în semestrul II te aștept>>“, au mentionat procurorii în referatul prin care au cerut arestarea preventivã a individului.
Curiozitãti bolnave despre relatia intimã a pãrintilor si culoarea lenjeriei intime: “Pãsãrica …?! Îți dau ultima șansã!”
“De asemenea, a întrebat-o ce culoare avea lenjeria sa intimã, precum si dacã si-a început viața sexualã.
Pãduraru Dumitru a condus persoana vãtãmatã din nou în biroul sãu, unde si-a dezlãntuit instinctele, demonstrând un comportament șocant, cu tente patologice. (…) Persoana vãtãmatã a refuzat acest lucru motivat de faptul cã îi era fricã, spunându-i totodatã cã nu era pregãtitã pentru așa ceva.
Lovindu-se de refuzul persoanei vãtãmate, Pãduraru Dumitru a devenit nervos, neputând sã tolereze frustarea cauzatã de atitudinea victimei si dându-i acesteia un ultimatum: <<Ai zece secunde sã te gândești! Nu. Pentru cã …. și la patru am altceva și nu am cum. Ai zece secunde sã te gândești!>>….. . <<Zece secunde au trecut. Gândește-te!>>. (…..) În continuare, Pãduraru Dumitru i-a spus, imperativ: <<La ora patru ești aici! Aranjatã!>>…..<<Mai ai o șansã! Dacã nu vii la patru, nu mai …! Pãsãrica …?! Îți dau ultima șansã!>>“, au arãtat procurorii DNA. De asemenea, în cadrul aceleiași discuții, Pãduraru Dumitru, dovedind un comportament deviant, cu tente din sfera patologicului si o gravã lipsã de moralitate, a avut îndrãzneala sã o întrebe pe victimã detalii despre familia sa (pãrinti, frate, bunici), aspecte legate de intimitatea cãsniciei pãrinților sãi, despre relația sa cu fiecare membru al familiei, au mai precizat anchetatorii în referat.
Universitarul avea cantitãti mari de prezervative si medicamente de potentã în biroul de la UMF!
Pe 30 ianuarie, dupã 3 zile de adunat probe suficiente, procurorii DNA au început perchezitiile. Acestia au sus cã în biroul profesorului universitar au gãsit, între altele, elemente ce ajutã la anchetã, cantitãti impresionante de prezervative, dar si medicamente pentru cresterea potentei. Initial, Dumitru Pãduraru a respins vehement acuzatiile, însã, în fata dovezilor procurorilor, acesta a rãmas socat. Credea cã amenintând-o pe fatã cu moartea (“Sigur tu nu spui la nimeni?”…”Asa”….”Sã nu spui la cineva”….Sunt în stare sã te omor, dar nu te omor eu, te omoarã altcineva.”) si controlând-o frecvent dacã nu are obiecte de înregistrat asupra ei, a înlãturat orice posibilitate de probare. Nu a dat niciun fel de declaratii la DNA, însã în fata instantei, cu probele pe masã, acesta nu a mai negat, dar a sustinut cã fata l-ar fi provocat, venind sumar îmbrãcatã la întâlnirile cu el. Instanta a înteles pericolul public concret al unui asemenea individ, arestându-l preventiv pentru 30 de zile.
Maria, o elevã de 9 si 10, sustinutã de colegii de la Husi!
La Husi, vestea a produs rumoare! Atât colegii, cât mai ales profesorii de la Colegiul “Cuza Vodã” Husi, precum si de la Scoala “Mihail Sadoveanu”, unde fata a urmat clasele I – VIII, au avut numai cuvinte de laudã despre Maria. “O fatã cuminte, serioasã, care îsi dorea foarte mult sã ajungã, prin forte proprii, un bun specialist în domeniul Sãnãtãtii. E dintr-o familie decentã, modestã, care a crescut-o cu mult bun-simt. Mergea des la concursuri scolare, era un copil serios, care a fost admis la Colegiul <<Cuza Vodã>>, la profilul SN, cu media 9, 67. La Bac’ a luat 9,41, cu nota 9 la Românã, 9, 50 Matematicã, iar Chimie organicã, 9,75. Vã dati seama, dupã aceste rezultate, cã era un copil de 9 si 10. E revoltãtor ce s-a întâmplat. E josnic pentru un profesor sã umileascã un copil atât de bun, în felul acesta”, au spus profesorii Mariei. “Maria este o fatã care prin forțele proprii a reușit sã intre la UMF Iași, chiar a muncit foarte mult pentru asta. Am rãmas surprinsã, însã suntem mândri de colega noastrã, auzind cele întâmplate si întelegând cã a procedat cu mult curaj. Într-un sistem corupt, multe lucruri de felul acesta se întâmplã, dar sper cã ceea ce i s-a întamplat Mariei sã producã schimbarea! Meritã toate laudele noastre pentru cã, practic, și-a riscat viitorul în favoarea unui comportament cinstit si drept. Justitia si-a fãcut datoria”, au spus colegii Mariei, încã elevi în cadrul Colegiului National “Cuza Vodã Husi.