S-a întors din Italia cu o depresie severă
TRAGEDIE…Sotia dascãlului din satul Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Adriana Anghel, a fost gãsitã, ieri, spânzuratã! În loc sã meargã cu sotul la Sfânta Liturghie, s-a aninat într-o grindã, lãsând un copil, în vârstã de 8 ani, fãrã mamã. Tot satul a fost socat, mai ales cã pãreau sã fie o familie fericitã. Gabi, sotul acesteia, este caracterizat de sãteni drept un bãrbat model. “Nu bea, nu fumeazã si n-am auzit scandaluri la ei în familie”, spun acestia. În schimb, o prietenã a victimei are o explicatie: a venit de la muncã, din Italia, cu o depresie severã si nu este la prima tentativã de sinucidere.
Cea care a descoperit trupul neînsufletit al femeii a fost soacra, cu care Adriana, de altfel, locuia în aceeasi gospodãrie. Apropiatii sustin cã ieri dimineatã, dupã ce sotul a plecat la slujbã, la bisericã, ea a fãcut ordine prin casã, împreunã cu soacra, au vorbit ca de obicei, iar comportamentul femeii nu trãda cu nimic intentia de a recurge la vreun gest necugetat. “Chiar am fãcut paturile amândouã, am vorbit, cum se face dimineata, iar ea, la un moment dat, a iesit afarã din casã. Când am vãzut cã trece timpul si nu mai vine, am iesit dupã ea, m-am dus pânã în curte, am strigat, dar nu rãspundea nimeni. Am strigat mai tare <<Adriana, Adriana!>>, dar nimic! Apoi m-am luat dupã urme, cã ninsese un pic si m-am dus în casa veche, din spate. Am intrat într-o camerã, dar nu era nimeni. Când am intrat în cealaltã, ea era dupã usã, agãtatã de grindã”, a povestit soacra Adrianei. Aceasta si-a sunat îndatã bãiatul, care se afla la slujbã, pentru a-i spune despre nenorocire. La fata locului s-au deplasat în cel mai scurt timp Politia si un echipaj al Ambulantei, însã cadrele medicale nu au mai avut decât sã constate decesul.
Muncise în strãinãtate, dar acum nu mai vroia sã plece de acasã!
Despre Adriana, apropiatii spun cã era o fatã muncitoare si serioasã. A lucrat o vreme si în Italia, pentru bunãstarea familiei, dar, de câteva luni se întorsese acasã si nu mai intentiona sã plece. Sotul sãu este dascãl la biserica din sat, iar despre el oamenii locului au doar cuvinte de laudã. “Nu am auzit niciodatã ca aceastã familie sã aibã probleme, sã se batã, sã se certe. Chiar acum patru zile am fost plecati cu dânsul, cu Gabi, sotul ei, pânã la Iasi, cãci el este om de treabã si mai ajutã, cu transportul, pe cine mai are nevoie. Si l-am auzit vorbind frumos cu ea la telefon, o întreba ce sã mai cumpere, ce îi mai trebuie acasã. El nu fumeazã, nu bea, nu e bãtãus. E foarte greu de spus ce motiv a avut Adriana sã facã asa ceva. Nu a lãsat niciun mesaj prin care sã spunã ce a supãrat-o asa de tare”, au spus vecinii familiei îndoliate. Trupul neînsufletit al femeii a fost transportat la Vaslui, în vederea efectuãrii necropsiei.
“A spus de mai multe ori cã vrea sã se omoare”!
PREMISELE…Si, totusi, unii au stiut câte ceva despre starea Adrianei. O apropiatã a femeii, Andreea, povesteste cã aceasta avea, de mai mult timp, o depresie pe care nu o trata în niciun fel si care, din aceastã cauzã, s-a agravat. “Era mereu tristã si chiar dacã uneori mai zâmbea, era pe moment. Eu o cunosc de multã vreme si nu a fost asa mereu. În strãinãtate s-a îmbolnãvit, întrucât, pânã sã plece, era o fatã plinã de viatã. Stiu cã în Italia lucra la o pizzerie. Era harnicã si a avut multã grijã de familie, cât a fost plecatã. Trimitea acasã bani, era familistã. Dar depresia a fãcut-o din om neom. A mai spus cã se omoarã de câteva ori, chiar a fost dusã la spital la Husi, pentru cã a încercat sã se taie, sã îsi facã rãu singurã. Pãcat de ea! Pãcat cã nu s-a tratat la timp, cãci depresia, cu tratament, se poate îndrepta. Dumnezeu sã o ierte!”, a spus prietena Adrianei.