AM AVUT DREPTATE …Omul de încredere al primarului din Pungesti, consilierul local Mircea Carp, s-a ales cu dosar penal. Acesta a fost pus de primarul Mircia Vlase ca presedinte al unei sectii de votare, la alegerile europarlamentare, desi legea electoralã interzice unui membru al unui partid politic sã ocupe aceastã functie. O fost o prostie sau pur si simplu o scãpare? Acest lucru îl vor dovedi judecãtorii. Cert este cã, la acele alegeri, PSD a pierdut alegerile în comunã, iar miza era una uriasã la acea vreme, fiindcã PSD dorea sã arate cã nu vor deconta politic venirea companiei Chevron la Pungesti. Totul a plecat de la dezvãluirile din cotidianul Vremea Nouã, prin care arãtam cã la Primãria Pungesti este la modã falsificarea documentelor. Pe 30 ianuarie începe, la Judecãtoria Vaslui, procesul lui Mircea Carp. Este acuzat de fals în declaratii, si, dacã va fi gãsit vinovat, consilierul pungestean riscã, pe lângã închisoare sau amendã penalã, si pierderea calitãtii de ales local.
În luna mai 2014, consilierul local Mircea Carp a încercat sã ajungã presedintele sectiei de votare din Silistea, la alegerile europarlamentare, cu toate cã legea nu permite membrilor partidelor politice care au candidati la alegeri sã conducã sectii de votare. Pentru a ajunge presedintele sectiei de votare 398 Silistea, Carp a semnat o declaratie de neapartenentã politicã, cu toate cã era consilier local în comuna Pungesti, candidând, în 2012 pe listele USL din partea Partidului National Liberal. În urma articolelor apãrute la momentul respectiv în cotidianul Vremea Nouã, articole în care era semnalatã neregula, Mircea Carp si-a dat demisia din calitatea de presedinte al sectiei de votare, prea târziu însã, deoarece atât IPJ Vaslui, cât si Tribunalul Vaslui s-au sesizat din oficiu. Astfel, pe numele consilierului local s-au deschis douã dosare penale, finalizate în luna iulie a anului trecut, solutia procurorilor fiind de trimitere în judecatã a lui Carp Mircea pentru fals în declaratii, conform articolului 326 din Noul Cod Penal. Procesul consilierului penal va începe pe 30 ianuarie la Judecãtoria Vaslui, datã la care, conform procedurilor, va fi verificatã competenta si legalitatea sesizãrii instantei, verificarea legalitãtii administrãrii probelor si efectuarea cercetãrii de cãtre organele de urmãrire penalã. În cazul în care va fi gãsit vinovat, consilierul Carp riscã nu doar o pedeapsã cu închisoarea sau amendã penalã, dar si pierderea calitãtii de ales local. Ar fi interesant de vãzut si pozitia conducerii comunei Pungesti, dat fiind cã adresa nr. 1639/22.05.2014 transmisã Institutiei prefectului Judetului Vaslui cu propunerea numirii lui Mircea Carp în calitatea de presedinte al sectiei de votare a venit chiar din partea primãriei Pungesti. Asta în ciuda faptului cã se stia de faptul cã Mircea Carp este incompatibil cu functia de presedinte de sectie de votare, fiind consilier local, si deci membru al unui partid politic. De altfel, Mircea Carp care a ajuns în 2012, consilier local fiind propus de PNL, a trecut la PSD, partid condus pe plan local chiar de primarul Vlase, odatã cu vestita Ordonantã 55, care a permis migratia alesilor locali, în octombrie 2014.
Obiceiuri vechi!
De altfel, în comuna Pungesti, este un obicei ca oameni apropiati primarului Mircia Vlase sã fie numiti în comisiile sectiilor de votare, poate pentru a se putea supraveghea mai bine procesul electoral. Astfel, la aceleasi alegeri europarlamentare din 2014, referenta Maricica Cârciu, în fapt femeia de serviciu a Primãriei din Pungesti, care fusese si sefa organizatiei locale de femei PSD, a fost numitã, la rându-i, presedintã de sectie de votare. Brusc, dupã dezvãluirile din presã cu privire la apartenenta politicã a celei care fusese propusã ca presedinte a sectiei de votare Toporãsti, femeia de serviciu a transmis prin fax la Institutia Prefectului Judetului Vaslui demisia sa din functia de membru din PSD, Organizatia Pungesti, demisie motivatã prin faptul cã “nu mã mai regãsesc în doctrina partidului”, asa cum scrie în demisie. Interesant este faptul cã demisia era datatã 30 ianuarie 2014, luatã în evidenta Organizatiei Judetene PSD Vaslui în aceeasi zi si aprobatã în data de 03.02.2014, deci a pãrãsit partidul dupã ce acesta ajunsese la guvernare! Se poate însã crede cã, pentru a nu pierde renumeratia de presedinte a unei sectii de votare, renumeratie care se ridica la 425 lei brut, “fosta” presedintã a organizatiei de femei comunale sã-si fi adus brusc aminte de “demisia” ei din partid, trimitînd-o de urgentã, pentru a nu fi acuzatã de fals în declaratii! Chiar si dupã ce Maricica Cârciu si-a dat demisia din partidul în care seful ei, primarul Mircia Vlasã, este seful organizatiei locale, ea, în calitate de femeie de serviciu la Primãrie, primeste lunã de lunã salar de merit, având si program de lucru preferential, doar câteva ore dimineata! În plus, tot cu ajutorul primarului, a fost numitã si în biroul electoral local cu ocazia alegerilor prezidentiale!