Doi politisti si un jandarm s-au bãtut într-un bar!
SCANDAL Doi politisti si un jandarm din Husi au intrat în încurcãturã, dupã ce, ieri dimineatã, într-un bar din municipiul Husi, l-au bãtut pe un tânãr de 21 de ani, din Stãnilesti, care a depus o plângere la Politia municipalã, inclusiv pentru tâlhãrie, bãiatul sustinând cã, pe lângã loviturile încasate, i-ar fi dispãrut din buzunar si suma de 550 lei. Fiind angajati în structurile MAI, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângã Judecãtoria Husi pentru competentã solutionare, au comunicat reprezentantii IJP Vaslui. În dezavantajul celor trei, sustin cei implicati în caz, ar fi si imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, pe care responsabilii Royal Club din Husi le vor pune la dispozitia anchetatorilor.
Scandalul a fost sesizat la 112, la orele 5,00 dimineata, de cãtre o persoanã angajatã a barului Royal Club, locul unde s-a produs încãierarea. Din spusele martorilor, se pare cã cei trei bãrbati – un politist în cadrul IJP (Daniel Diaconu), un politist de frontierã (Andrei Bodescu) si un jandarm (Selaru Florin) – s-au nãpustit asupra bãiatului de 21 de ani, Alin Tofan, domiciliat în Stãnilesti. Este important de spus cã acestia nu se aflau în timpul serviciului. Speriatã de bãtaia iscatã, întrucât douã scaune si o masã au fost rupte în bucãti, o angajatã a barului a sunat imediat la 112. Între timp, tânãrul sustine cã a scãpat cu fuga din mâinile celor trei, si, buimãcit, acesta ar fi alergat cãtre locuinta unui amic. Sositi la fata locului, atât o Ambulantã, cât si un echipaj al Politiei, nu l-au mai gãsit pe bãiatul de 21 de ani, ci numai persoanele reclamate. Câteva ore mai târziu, tânãrul a depus o plângere la Politia Husi, în care a relatat cele întâmplate si, mai grav, a sustinut în plângerea sa cã, în timp ce era agresat, i-ar fi dispãrut din buzunar suma de 550 lei, acuzându-i astfel pe cei doi politisti si pe jandarm, de tâlhãrie.
În încãierare au distrus douã scaune si o masã din bar!
Bãiatul care a depus plângerea sustine cã tot scandalul ar fi început în aceesi noapte, la un alt club, Omnia, unde cei patru au petrecut. “Eu nu îi cunosteam decât din vedere. Nu i-am deranjat cu nimic, niciodatã. Doar cã eu, la un moment dat, i-am cerut barmanului sã îmi mai dea douã <<shoturi>>, iar ei s-au supãrat, reprosându-mi cã de ce îmi permit eu sã comand înaintea lor. Acolo, la Omnia, nu s-a întâmplat nimic, cã eu mi-am vãzut de treaba mea. Dar cum clubul s-a închis, eu cu prietenul meu am plecat la Royal sã mai bem o bere. Întâmplãtor sau nu, nu stiu sã spun, au apãrut si ei trei. Deodatã, fãrã sã le spun nimic, au sãrit sã mã batã. Doi mã tineau si unul mã lovea. Stiu cã fata de la bar a sunat la pazã si la 112. M-au scos apoi afarã, iar m-au lovit si eu, când am scãpat din mâna lor, am luat-o la fugã, buimãcit, spre locuinta unui prieten. De aceea nu m-au gãsit Ambulanta si Politia la fata locului. Eu am fost si am depus plângere la Politie. Vreau sã mi se facã dreptate. Nu este posibil ca niste politisti si un jandarm sã sarã sã batã oamenii, în loc sã îi apere. Mâine (azi, n.r.) merg la Medicina Legalã. Sunt imaginile de pe camerele de supraveghere, pe care patronul le va prezenta anchetatorilor, unde se vede clar cum sunt bãtut, fãrã motiv”, a declarat Alin Tofan. În rândul martorilor care au vãzut cele întâmplate, pãrerile sunt împãrtite. În timp ce unii spun cã tânãrul de 21 de ani i-ar fi sfidat pe politisti si pe jandarm, altii sustin cã, din contrã, acestia s-au nãpustit asupra lui din senin. “În cursul zilei de 28 decembrie, la Politia municipiului Husi, a fost depusã o plângere de cãtre un tânãr de 21 de ani, din comuna Stãnilesti, pentru comiterea infractiunii de tâlhãrie, persoana reclamând faptul cã a fost deposedatã de suma de 550 lei. Plângerea a fost formulatã fatã de trei persoane, care, având în vedere cã sunt angajati în structurile MAI, vor fi cercetate de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi. De mentionat cã evenimentul a fost sesizat la 112, iar în momentul care Politia a sosit la fata locului, acolo erau doar cele trei persoane reclamate, nu si persoana care a sustinut cã a fost agresatã. Cei trei fiind angajati în strcuturile MAI vor fi cercetati de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi”, a precizat inspectorul de Politiei, Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IJP Vaslui.