ASTÃZI S-A NÃSCUT HRISTOS! „Dar îngerul le-a zis: Nu vã temeti. Cãci, iatã, vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2, 10).
Ziua Nasterii Domnului este o zi de mare bucurie pentru toatã lumea crestinã. Toti se bucurã astãzi: si copiii cei mici, care privesc cu ochi neîntelegãtori spre viatã, si copiii mai mari, în care a prins adevãrul de credintã si încep sã înteleagã, cu ajutorul ei, tainele vietii, si tinerii, si cei în vârstã, si cei bãtrâni, toti, toti se bucurã astãzi!
„Plinirea vremii”
Care sunt motivele acestei mari bucurii sfinte? Este iubirea lui Dumnezeu. Omenirea întreagã a fost pregãtitã cu mult timp înainte pentru acest mare si unic eveniment din istoria ei, proorocii si Dreptii din Vechiul Testament au vestit oamenilor cã va veni ziua când Dumnezeu va trimite pentru noi toti un Mântuitor. Aceastã nãdejde a strãbãtut ca o fãclie sfântã purtatã de mâini curate, de-a lungul veacurilor. Toti asteptau „plinirea vremii”, adicã acea zi în care Dumnezeu avea sã împlineascã fãgãduinta datã strãmosilor, ca un dar, ca o comoarã, când Dumnezeu -Tatãl trimite pe Fiul Sãu în lume, ca lumea „viatã sã aibã si din belsug sã aibã”. Acum se împlinesc cuvintele psalmistului: „însemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne” (Psalmii 4, 6), „cã la Tine este izvorul vietii, întru lumina Ta vom vedea luminã” (Psalmii 35, 9). Trimiterea pe pãmânt, în lume, a Fiului Sãu, Domnul Iisus Hristos, ne dã mãsura deplinã a iubirii lui Dumnezeu fatã de neamul omenesc si de toate creaturile sale, „cãci Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sãu Cel Unul-Nãscut L-a dat, ca oricine crede în El sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã” (Ioan 3, 16). Domnul Iisus Hristos vine în lume din dragoste, sã ridice chipul cel cãzut al omului la treapta pe care a fost creat si care întruchipeazã dragostea cerului coborâtã pe pãmânt. Slãvit de îngeri, strãjuit de pãstori si închinat de magi, Mântuitorul Hristos coboarã astãzi printre oameni, luminând cu înfãtisarea sfintei Sale dumnezeiri de Prunc staulul sãrac din Bethleem si lumea întreagã. Sfântul Apostol Pavel ilustreazã momentul acestei împliniri a fãgãduintei lui Dumnezeu prin cuvintele: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sãu, nãscut din femeie, nãscut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sã-i rãscumpere, ca sã dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).
Nasterea Domnului este o mare si unicã minune, care se produce în anumite împrejurãri, încât nici o minte omeneascã nu poate explica taina aceasta. Drumul de la Nazaret la Bethleem, porunca cezarului de la Roma pentru înscrierea întregii populatii din Imperiul Roman, greutãtile întâmpinate cãutând gãzduire, adãpostirea într-un staul; Nasterea tainicã a lui Iisus în timpul noptii, vestirea ce o face un înger cãtre pãstori; corul îngerilor ce cântau, arãtarea unei stele, închinarea magilor, fuga în Egipt si întoarcerea de acolo – sunt atâtea fapte ce ne uimesc si din ele se desprinde faptul cã Cel nãscut „cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu este”, Care S-a întrupat pentru noi si a noastrã mântuire. Deasupra staulului unde S-a nãscut Iisus, o ceatã de îngeri, lãudând pe Dumnezeu, cânta: „Slavã întru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pãmânt pace, între oameni bunãvoire”. Ei arãtau cã se deschide o nouã erã pentru omenire, cã se vesteste voia lui Dumnezeu, cã Pruncul ce Se naste va grãi pãmântului si lumii glasul cerului, cã omenirea pe pãmânt si bunãvoirea între oameni sunt puteri pe care se sprijinã slãvirea lui Dumnezeu. De atunci si pânã azi, universul pãstreazã ca pe un ecou aceastã dumnezeiascã vestire a îngerilor. Iar dacã oamenii vor asculta mesajul divin de la Nasterea Domnului, vor fi fericiti, vor avea „bucurie mare” la vestea datã de Duhul ceresc – aceea cã S-a nãscut Mântuitorul lumii – si ea porneste din pestera Bethleemului sã ocoleascã si sã fericeascã întreg pãmântul.
Dormea însãsi credinta lor
Când S-a nãscut Iisus Hristos, Ierusalimul dormea. Dormea puterea lui Irod, dormea întelepciunea cea omeneascã a cãrturarilor si fariseilor. Dormeau cãpeteniile Bethleemului, dormeau oaspetii veniti de departe si truditi de drum. Dormeau toti cei care cunosteau din Vechiul Testament cã trebuie sã Se nascã Mesia, cum au prezis profetii. Dormea însãsi credinta lor, cãci nu întelegeau profetiile si tainica lor descoperire. Dormeau în orasele si în satele Iudeii toti aceia ce trebuiau sã-L astepte pe Mântuitorul, cu sufletul plin de dragoste. Dormeau cei bogati, care în vanitatea lor îsi închipuiau cã stãpânesc pãmântul. Dormeau si cei sãraci, coplesiti de lipsuri si mãcinati de pãcate. Dormea însusi pãcatul, care îi acoperea pe toti. Cel ce Se nãscuse, Rãsãritul cel de sus, avea sã biruie pãcatul, întunericul, lipsa de credintã, rãutatea si moartea, care nu puteau vedea fata lui Iisus.
La Întruparea Mântuitorului apune o lume si se naste alta
În lumina sfântã a Nasterii Domnului lumea trece, pãseste de la „întunericul si umbra mortii” la lumina ce se profileazã pe drumul împlinirii fãgãduintei lui Dumnezeu, care ne umple inimile de bucurie si nãdejde. La Întruparea Mântuitorului apune o lume si se naste alta – a mântuirii si a vietii. Nasterea Fiului lui Dumnezeu în fiecare an nu trebuie sã fie numai o zi de amintire istoricã, ci si o zi de reculegere, examinare, înãltare, renastere, întãrire sufleteascã si hotãrâre de a ne schimba viata în viitor, spre a fi mai curatã, mai bunã, mai plãcutã lui Dumnezeu.
Trebuie sã întelegem corect aceastã tainã, si sã o trãim în curãtenie sufleteascã, si nevinovãtia Dreptului Iosif si a pãstorilor care au înteles cu adevãrat taina Bethleemului.
Trebuie sã fim stãpâniti de dorul cunoasterii adevãrului dumnezeiesc, cum au fost stãpâniti de acest dor magii de la rãsãrit. Trebuie sã fim încrezãtori în bunãtatea lui Dumnezeu fatã de noi si sã asteptãm mântuirea tot asa cum au fost încrezãtori si au asteptat-o cei doi bãtrâni de la Templul din Ierusalim: Dreptul Simion si proorocita Ana, care, atunci când au vãzut pe Pruncul Iisus adus spre închinare, au deschis gura si au rostit cuvinte profetice, unind Bethleemul cu Golgota, cuprinzând într-o singurã privire întreaga activitate pãmânteascã a Mântuitorului. Multi credinciosi, din toate generatiile si din toate neamurile, au înteles taina Bethleemului si s-au hotãrât sã urmeze lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioarã, venit spre mântuirea noastrã. Unora le-a fost dat sã treacã prin foc purificator ca sã poatã întelege aceastã tainã sfântã. Asa a fost cu Saul, prigonitorul crestinismului, care a primit descoperirea tainei pe drumul Damascului si a devenit, astfel, Sfântul Apostol Pavel. Tâlharul rãstignit de-a dreapta Mântuitorului a înteles, înainte de a-si da duhul, aceastã negrãitã tainã. Mucenicii si Sfintii Bisericii au înteles si au fãcut dovadã cã s-au pãtruns în chip deplin si profund de Taina Bethleemului. Iuda, în schimb, n-a putut-o întelege, precum n-a înteles-o nici Irod si nici toti care s-au îndepãrtat de Iisus Hristos.
(Material realizat cu sprijinul pr. Ion Cârciuleanu – Ziarul „Lumina”)
