spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Mamã si fiu din Husi, accidentati de o masinã!

- Advertisement -

Douã persoane, mamã si fiu, au ajuns în aceastã searã la spitalul municipal “Castroian”, fiind victime ale unui accident de circulatie, petrecut în municipiul Husi, pe strada Ana Ipãtescu. Mama, în vârstã de 52 de ani, iar fiul, în vârstã de 28 de ani, se deplasau pe partea carsobilã, având asupra lor mai multe bagaje. Martorii oculari spun cã cei doi au iesit în fata masinii, iar soferul nu i-a mai putut evita. “Am vãzut cum ei doi au iesit în fata masinii, având mai multe bagaje, într-un fel de roabã, de cãrut, cã nu se vedea exact, fiind întuneric, iar masina a dat peste ei. Soferul s-a dat repede jos din masinã, a început sã sune disperat la Salvare si l-am auzit spunând cã cei doi i-au iesit în fatã. Ambulanta a sosit imediat. Îi cunosc, stau prin zonã. Ei cam consumã alcool si obisnuiesc sã mai meargã cât e strada de mare, i-am mai vãzut”, a spus un mator al evenimentului. Cele douã persoane au fost transportate la spitalul municipal Husi. Fiul a suferit rãni minore, însã mama acestuia are un traumatism cranio-facial, dar si o fracturã a membrului inferior drept. Medicii spun însã cã viata lor nu este pusã în pericol. Politistii huseni, prezenti imediat la fata locului, au deschis o anchetã, pentru a vedea circumstantele exacte în care s-a produs accidentul.


- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.