Judecătorii au decis ca Andrei Andronie, fiul de bancher care a omorât doi oameni pe Calea Floreasca în timp ce fugea de poliţie cu aproape 200 de km pe oră în stare de ebrietate, să ispăşească şlapte ani de închisoare, dar şi să plătească 35 de mii de euro daune morale. Decizia este definitivă şi nu poate fi atacată. Andronie s-a predat la Secţia 2 Poliţie, de unde va fi dus la penitenciar.
El va sta o perioadă de 21 de zile în carantină, după care se va stabili penitenciarul în care îşi va ispăşi pedeapsa şi regimul de detenţie.
Andrei Andronie, fiul bancherului Jean Andronie, a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi trei ani pentru că a refuzat să se supună testelor pentru stabilirea alcoolemiei. Instanţa a dispus ca la condamnarea cea mai grea să adauge un spor de pedeapsă de un an, Andrei Andronie urmând să execute şapte ani de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Andronie a fost arestat.
Pedeapsa lui Andrei Andronie a fost astfel majorată de la cinci ani şi şase luni, cât dispusese, în 4 aprilie, Judecătoria Sectorului 1.
În acelaşi dosar, Petruţ George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani şi nouă luni. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă de Judecătoria Sectorului 1.