Gelu Veziteu
Dintre politicienii actuali, unul a dorit sa fie de la început, cu toatã ardoarea, cel mai tare din spatiul carpato-danubiano-pontic.
E acel tânãr care s-a bazat pe sansa (absolut întâmplãtoare?) de a fi fost in preajma mai marilor zilei, cât si pe precocitatea-i recunoscutã ( mai ales de cãtre adulatori). Înalt, frumos, brunet, intelectual, fiu iubitor, ginere ascultãtor, sot devotat, tatã grijuliu, fin recunoscãtor, crestin ortodox, italian nobil, român mândru, sportiv performant, etc. E cel care a fost rãsfãtat de la începutul carierei cu dregãtorii pe care profesionistii veritabili nu le-au putut obtine deloc, ori cu greu, dupã ani buni de muncã.
E cel încurajat, sustinut si distribuit de timpuriu în rol de june prim pe scena politicii românesti, gratulat direct cu mandate de parlamentar si cu portofolii ministeriale.
E copilul teribil, sturlubatic si încrezãtor în destinul sãu de exceptie, îndrãznet si arogant, ajuns, la vârsta când altii primesc abia prima avansare, fostul procuror, fostul controlor, fostul deputat, fostul ministru… Devenit premier la nici patruzeci de ani, acomodat cu viteza fantasticã pe care a cãpãtat-o pe o traiectorie deloc sinuoasã, el si-a rezervat un culoar privilegiat si în cursa spre Cotroceni.
Sigur pe el si pe pretinsa slãbiciune a unicului concurent (pe deasupra si provincial, si minoritar, si molcom), a început alergarea în fortã, fãcându-si praf adversarul din primul tur de pistã, lãsând în urmã multime de sustinãtori lesinati de admiratie. A avut timp sã-si arate talentul, sã promitã, sã-si ridiculizeze adversarul, sã mãnânce pop-corn si sã facã giumbuslucuri.
Între timp, celãlalt, disciplinat si meticulos, modest si perseverent, încurajat de oamenii simpli de pe margine, trecuse deja linia de sosire, în aplauzele majoritãtii spectatorilor, trecându-si in palmares încã un lucru al naibii de bine fãcut.