spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Mii de studenţi au umplut ieri seară străzile Iaşului, blocând circulaţia. A început UNIFEST

- Advertisement -

Studenţii au pornit de la Universitatea “Al. I. Cuza”, corpul A şi din Tudor Vladimirescu, parcarea Facultăţii de Chimie şi Protecţia Mediului, având ca punct de întâlnire Universitatea de Medicină şi Farmacie. Aceştia şi-au continuat traseul prin Piaţa Unirii, încheind parada în Piaţa Palatului Culturii, unde, la ora 19:00, trupa Fără Zahăr a susţinut un concert.

În jurul orei 17:00, intersecţia din Bucşinescu s-a blocat. Ieşenii ieşeau de la serviciu, deci numărul maşinilor de pe străzi era mare, iar autobuzele erau ticite de călători. Studenţii cu pancarde, portavoci şi vuvuzele au pornit încolonaţi spre centru, însoţiţi de jandarmi, poliţişti de la Rutieră şi de agenţi ai Poliţiei Locale.

Şi intersecţia din Fundaţie era blocată în jurul orei 17:30. Dar nu au fost incidente.

PROGRAMUL UNIFEST:

Campionat de fotbal – 5 – 6 Noiembrie

Cum fotbalul a fost şi este un sport foarte îndrăgit, un sport care a dus la strigăte de încurajare şi a ridicat mulţimi de oameni în picioare, UNIFEST organizează şi un campionat de fotbal. Aşadar, împătimiţii de fotbal sunt invitaţi pe 5 şi 6 noiembrie, ora 14:00, la Baza sportivă UTI, să asiste la campionatul de fotbal din cadrul UNIFEST.

Noaptea albă a teatrului studenţesc – 5 Noiembrie

Pe data de 5 Noiembrie 2014, la Teatru FIX, participăm la 4 ore de spectacol-maraton.

Pentru prima dată în istoria Universităţii de Arte “George Enescu”, vor fi puse în scenă, cu public, examenele studenţilor la secţia de Regie şi Actorie.

Patru ore de spectacol, patru ore de distracţie gratis, nu degeaba, patru ore care au în vedere promovarea culturii în rândul studenţilor ieşeni. Un spectacol pentru studenţi, făcut de studenţi!

Vizite culturale – 6 Noiembrie

Cei care îmbrăţişează cultura şi preferă plimbările prin muzee pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale şi pentru a se relaxa, sunt invitaţi la o serie de vizite culturale. Acestea se vor desfăşura pe 6 Noiembrie, începând cu orele 14:00. Se vor face vizite la muzeele facultăţilor din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza”, Sala paşilor pierduţi, Grădina Botanică şi Planetariul Universităţii.

Maraton de folk – 7 Noiembrie

Folkul a fost şi va fi unul dintre genurile muzicale cu o valoare poetică, îndrăgit de generaţii întregi. Pornit ca o formă de protest, a devenit un gen muzical în care sunt îmbinate momente ale vieţii cotidiene, natură, teme de dragoste şi libertate. Iubitorii de muzică folk sunt invitaţi să participle la Maratonul de Folk şi muzici bune pe 7 noiembrie, ora 18:00, în parcare la Iulius Mall.

Book exchange – 8 Noiembrie

Cititul ne ajută să ne îmbogăţim vocabularul şi să avem o imaginaţie ce depăşeşte limitele realului. Dacă ai citit toate cărţile din biblioteca ta şi vrei să mai adaugi câteva, prin programul Book exchange poţi face schimb de cărţi cu alţi studenţi. Acesta se desfăşoară pe 8 Noiembrie, începând cu ora 10:00 la punctele de informare UNIFEST, din Tudor şi Copou şi la anticariatul Grumăzescu.

Ecologizare – 8 Noiembrie

Îţi pasă de mediul înconjurător şi de mediul în care locuieşti, dar nu ţi s-a oferit ocazia să te implici? Noi, organizatorii UNIFEST, îţi oferim această ocazie, sâmbătă, 8 Noiembrie, începând cu ora 14:00, în cadrul celei mai mari acţiuni de ecologizare organizată de studenţi.

Te aşteptăm în campusurile studenţeşti din Tudor, Copou sau Agronomie, ca împreună să arătăm că studenţilor le pasă de mediul în care trăiesc şi că toţi ne dorim un campus curat.

Organizatorii vor asigura materialele necesare desfăşurării acţiunii (saci şi mănuşi), tu trebuie doar să doreşti să te implici. Deşeurile se vor colecta selective, în funcţie de tipul lor (hârtie şi carton, pet-uri, organice).

Nuntă’n Unifest – 8 Noiembrie

Pe 8 Noiembrie, ora 18:00, pe scena amplasată în parcarea de la Iulius Mall, se va desfăşura evenimentul ce va purta numele de “Nuntă’n Unifest”. Acesta va fi o îmbinare între tradiţii şi umorul specific românesc.  Dacă vrei să te amuzi şi să te distrezi, noi te aşteptăm.

Cros – 9 Noiembrie

Dacă îţi place să te menţii în formă, să ai un corp frumos şi atrăgător, te invităm pe 9 noiembrie, ora 12:00,  în parcarea Facultăţii de Chimie şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice “Gh. Asachi din Iaşi”, unde tinerii se adună pentru a da startul unui cros studenţesc. UNIFEST promovează astfel practicarea sportului pentru a avea un stil de viaţă sănătos şi pentru o dezvoltare mai bună a corpului.

Studenţii au talent – 9 Noiembrie

“Studenţii au talent” este un spectacol care urmăreşte satisfacerea nevoilor de afirmare şi de promovare a abilităţilor artistice, având ca grup ţintă şi target de selecţie studenţii ieşeni. Concursul se va desfăşura pe data de 9 Noiembrie, ora 18:00, în parcare la Iulius Mall.

Concurs de DJ – 9 Noiembrie

Un DJ bun ştie mereu cum să distreze mulţimea şi să îi determine să danseze. Astfel, UNIFEST organizează un concurs, unde concurenţii îşi vor arată calităţile în materie de muzică, iar voi sunteţi invitaţi să îi încurajaţi şi să vă simţiţi bine alături de ei. Concursul va avea loc pe 9 Noiembrie, ora 20:00, în parcarea Iulius Mall.

Distracţie prin sport – 10 Noiembrie

Dacă vă place sportul şi îl vedeţi ca pe un mijloc distractiv de a vă menţine sănătatea, sunteţi invitaţi să participaţi la ”Distractie prin sport”, luni, 10 Noiembrie, la ora 18:00, la Baza sportivă UTI. Aici vor fi diferite jocuri amuzante, în care puteţi face mişcare distrându-vă.

Dezbatere cu tema “Implicarea studenţilor în voluntariat” – 11 Noiembrie

Voluntariatul este şi va fi o activitate importantă pentru studenţi, oferindu-le experienţa de lucru în echipă, posibilitatea de a interacţiona cu diferite persoane şi multe altele. Pe 11 noiembrie, ora 12:00, în Aula Universităţii “Petre Andrei” Iaşi, UNIFEST organizează o dezbatere cu tema “Implicarea studenţilor în voluntariat”, unde se va discuta despre ce înseamnă voluntariatul pentru studenţi  şi de ce aleg ei să fie voluntari.

Conferinţa  “Cultura în viaţa studenţilor” – 11 Noiembrie

UNIFEST reprezintă un festival cultural realizat de către studenţi, cu studenţi şi pentru studenţi. În acest sens, propunem o conferinţă culturală  ce are ca scop promovarea valorilor în cadrul universitar. Conferinţa se va desfăşura pe data de 11 noiembrie în sala Aula Magna a Universităţii “Al. I. Cuza”, la ora 16:00. În cadrul conferinţei vor fi prezenţi speakeri din rândul studenţilor.

Miss UNIFEST – 11 Noiembrie

Statutul  femeii a variat considerabil de la o societate la alta.Uneori avem impresia că eliberarea femeilor şi feminismul sunt fenomene ale sfârşitului de secol XX, dar până şi în lumea antică au existat câteva femei care au reuşit să spargă barierele tradiţiei.

Prin  concursul MISS UNIFEST, încercam să evidenţiem cultura femeilor din antichitate cu ajutorul celor mai frumoase fete ale asociaţiilor din Iaşi. Acesta va avea loc în sala Gaudeamus A Casei de Cultură a Studenţilor, pe 11 Noiembrie, la ora 19:00. După concurs, la ora 22:00, vom merge în Wunderbrau 365 pentru un afterparty, unde îi avem ca invitaţi pe cei de la Pub Animals, din Cehia.

Noaptea  albă a scurt metrajelor – 12 Noiembrie

Anul acesta, pe 12 Noiembrie, la ora 19:00, va avea loc în cadrul Festivalului UNIFEST, deschiderea Festivalului de film de scurt metraj – FILMSTUD. Festivalul, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, încurajează şi promovează tinerii pasionaţi de filme de scurt metraj şi pe cei ce studiază cinematografia.

Umor’n’Iasi – 13 Noiembrie

Toţi avem nevoie de umor şi râsete pentru a ne face viaţa mai frumoasă şi colorată. Festivalul Unifest vă oferă acest lucru prin evenimentul Umor’n’Iaşi, care va avea loc pe 13 noiembrie la ora 20:00 în sala Gaudeamus, Casa de Cultură a Studenţilor. Tema evenimentului este pamfletul electoral, iar patru alianţe formate din asociaţiile studenţeşti vor concura cu momente de pantomimă, stand up comedy, improvizaţii şi dezbatere.

Final de UNIFEST – 14 Noiembrie

Şi cum Festivalul UNIFEST a început prin bună dispoziţie şi distracţie, cele 10 zile de evenimente  se vor încheia în acelaşi ton. Finalul festivalului va fi marcat de o petrecere în Wunderbrau 365, la ora 22:00.  După cele 10 zile de muncă din partea USR, o petrecere este binevenită, cum spune şi proverbul: După muncă, şi răsplată.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mii-de-studenti-au-umplut-ieri-seara-strazile-iasului-blocand-circulatia-a-inceput-unifest–79272.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.