Ziarul de Vrancea vă prezintă astăzi candidaţii care aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat u duminică, românii au ocazia să-şi aleagă preşedintele pentru următorii cinci ani, la finalul unui deceniu dominat de Traian Băsescu u după o campanie în care DNA i-a ţinut ocupaţi pe câţiva dintre principalii jucători, se pare că vom avea alegeri prezidenţiale fără nici măcar o dezbatere directă între principalii contracandidaţi u nu uitaţi să ieşiţi la urne pentru că votul fiecărui român contează pentru viitorul ţării
În cursa electorală pentru preşedinţia României s-au înscris 14 candidaţi, dar doar câţiva au procente importante în opţiunile electoratului. Sondajele îi cotează pe primele două locuri pe actualul premier Victor Ponta, preşedintele PSD şi pe Klaus Iohannis, preşedintele PNL. Elena Udrea (PMP), independenta Monica Macovei şi Călin Popescu Tărinceanu (PRL) se luptă pentru poziţia a treia. Teodor Meleşcanu, fostul şef al SIE, este iar un personaj cunoscut intrat în cursa electorală, din motive care nu se ştiu încă. Specificul acestor alegeri este omniprezenţa în campania electorală a DNA, dar şi acuzaţiile prinvind implicarea serviciilor secrete în jocul politic. Procurorii anticorupţie au pus tunurile în special pe reprezentanţii PSD, prin dosarul Microsoft, cel al retrocedărilor ilegale de păduri, dar şi alte achete. Practic, DNA a devenit un jucător foarte important în această campanie electorală şi nu este exclus ca dosarele instrumentate de procurori să schimbe chiar şi rezultatul scrutinului, nu doar să îl influenţeze. Din cei 14 candidaţi, doar Klaus Iohannis a fost prezent în campania electorală în judeţul Vrancea. Primarul Sibiului a vorbit cu susţinătorii săi la Casa de Cultură. Restul candidaţilor a ocolit judeţul în zilele campaniei, chiar dacă lui Victor Ponta i s-a pus pană şi Festivalul Bachus la picioare.
Iată cine vă cere votul
Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC) are 42 de ani şi candidează pentru prima dată la presedinţie. Acesta conduce PSD şi este premier din aprilie 2012, fiind reconfirmat apoi în funcţie după ce defuncta USL a câştigat în mod categoric alegerile din noiembrie 2012. Victor Ponta se confruntă cu o erodare puternică a imaginii partidului pe care îl conduce, din cauza dosarelor instrumente de procurorii DNA, dar şi a atitudinii sale publice în anumite chestiuni sensibile, de mare interes public. Dosarul Microsoft şi cel al retrocedărilor de păduri i-au adus adus în faţa procurorilor chiar pe socrul său, Ilie Sîrbu, pe Viorel Hrebenciuc, Dan Şova şi alţi politicieni social – democraţi de rang înalt. La rândul său, Ponta a fost acuzat de preşedintele Traian Băsescu că a fost agent acoperit al SIE în perioada 1997 – 2001. Chiar şi aşa, candidatul Alianţei Elecotorale PSD – UNPR – PC porneşte cu prima şansă în alegeri. Nu este exclus însă ca în această perioadă să fie la rândul său implicat într-unul din dosarele DNA. Victor Ponta a marjat în această campanie pe faptul că va fi un preşedinte care “uneşte”, spre deosebire de Traian Băsescu, şi prin asocierea contracandidaţilor săi de încă actualul preşedinte şi de oamenii fostei guvernări PDL. Problemele penale ale liderilor PSD, acuzaţi pe capete de DNA, au dus la o iniţiativă legislativă prin care presa nu mai are voie să publice informaţii din dosarele penale.
Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL) are 55 de ani. A fost primarul Sibiului din anul 2000 şi candidează la funcţia supremă în stat după ce fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a renunţat la candidatură. Principalul său atu în campanie îl reprezintă modul în care arată Sibiul, fostă capitală culturală europeană, lucru care i-a adus un mare capital de imagine. De asemenea, primarul Sibiului are un mod diferit de a se manifesta faţă de mult mai gălăgioşii săi contracandidaţi, pe care nu i-a atacat în stilul politic “dâmboviţean”, aspect care uneori acţionează în defavoarea sa. Problemele sale de imagine în această camapanie electorală sunt cele şase locuinţe pe care le-a achiziţionat de-a lungul vieţii, un dosar de incompatibiliate aflat pe rolul instanţei supreme, dar şi unele presupuse legături ale sale cu traficul internaţional de copii la începutul anilor ’90.
Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară) are 41 de ani, fiind cel mai tânăr candidat la Preşedinţie. A fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în cabinetul condus de Emil Boc. A demisionat din PDL după alegerea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al partidului şi a devenit lider PMP, partid creat special pentru ea. Elena Udrea este susţinută de preşedintele Traian Băsescu în cursa electorală, dar poate fi o carte necâştigătoare, fapt recunoscut şi de şeful statului. Candidatul PMP are o imagine care a avut de câştigat, dar şi de suferit din apropierea de Traian Băsescu. Perioada petrecută ca ministrul al Dezvoltării a avut câteva episoade destul de dubioase, cum a fost evenimentul “Gala Bute”. Elena Udrea a afişat întotdeauna o destul de mare opulenţă şi a fost căsătorită cu afaceristul Dorin Cocoş, băgat în arest în dosarul Microsoft. Ultima dezvăluire sunt pozele în care candidatul PMP este la cumpărături la Paris împreună cu şefa DIICOT şi o fostă şefă a CNI, la începutul acestuia an.
Monica Luisa Macovei are 55 de ani şi candidează independent. A activat în socitatatea civilă, a fost ministru al Justiţiei şi a demisionat din PDL pentru a candida la alegerile prezidenţiale. Perioada petrecută în societatea civilă şi apoi cea de ministru i-au adus o imagine de justiţiar. Ulterior, a fost europarlamentar PDL, fiind acuzată de preşedintele Traian Băsescu că a recurs la compromisuri pentru a ajunge reprezentant al României la Bruxelles. Opozanţii săi au acuzat-o că şi-a denigrat ţara atunci când s-a încercat suspendarea preşedintelui. Fostul procuror Monica Macovei nu a fost legată de scandaluri importante şi este unul dintre candidaţii cu mai puţine probleme de imagine. Până acum a avut o campanie decentă, iar miza participării ei la aceste alegeri pare a fi alta decât a le câştiga, fiind cotată cu şanse relativ reduse.
Călin Popescu Tăriceanu are 62 de ani şi a fost premier al României. În prezent este preşedintele Senatului, iar la funcţia supremă în stat candidează independent. Preşedinte al PNL din 2005 până în 2009, Tăriceanu a demisionat din rândurile liberalilor în primăvara acestui an, declarându-se nemulţumit de ruperea USL. Ca urmare a mişcării sale a fost răsplătit de social-democraţi cu funcţia de preşedinte a Senatului României. În acelaşi timp a încercat, fără prea mare success, să coalizeze în jurul său cât mai mulţi membri din PNL, în ideea creerii un nou partid liberal, PRL.
Teodor Meleşcanu are 73 de ani şi a fost director al Serviciului de Informaţii Externe. Fost ministru de Externe, Meleşcanu candidează ca independent la funcţia de preşedinte.
Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) are 46 de ani, este un ziarist controversat, prezentator, fondator al televiziunilor OTV şi DDTV. În 2010 a format Partidul Poporului. El a fost cercetat în mai multe dosare, inclusiv unul de şantaj, pentru care a fost arestat în 2010. Pe seama lui s-a pus fenomenul de “otevizare a televiziunilor” de la noi.
Kelemen Hunor (UDMR) are 47 de ani şi este ministru al Culturii şi vicepremier în cabinetul condus de Victor Ponta.
Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania) are 46 de ani. Din 2008, de când a fost numit şeful de campanie al candidatului Tokes Laszlo la alegerile europarlamentare din 2009, şi până în prezent este şeful de cabinet al acestuia, la Bruxelles.
Corneliu Vadim Tudor (PRM) are 65 de ani şi candidează pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale. În anul 2000 a ajuns în turul doi al scrutinului, pe care l-a pierdut în faţa lui Ion Iliescu.
Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) are 59 de ani este om de afaceri. A candidat la alegerile parlamentare pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007 şi în 2009 a candidat la Preşedinţia României.
William Brânză (Partidul Ecologist Român) are 42 de ani şi este deputat. Între 2004 şi 2008 a fost deputat din partea PRM. În 2008 a fost ales deputat într-o circumscripţie electorală din Diaspora.
Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) este de profesie avocat şi este liderul partidului Prodemo. Numele său apare în dosarul privind insolvenţa Realitatea Media. Amariţei este acuzat că, alături de Maricel Păcuraru şi Sorin Ionuţ Barbu, a antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea.
Gheorghe Funar are 65 de ani şi candidează independent la funcţia de preşedinte. A fost primar al oraşului Cluj-Napoca şi secretar general al Partidului România Mare.
Hai la Vot!
Încercaţi să vă imaginaţi ce aţi face dacă în viaţa de zi cu zi cineva ar încerca să vă impună ce să mâncaţi, cu ce să vă îmbrăcaţi, sau şi mai rău, cineva v-ar alege prietenii, persoanele cu care aveţi voie să interacţionaţi? Poate părea paradoxal, dar făcând o simplă paralelă, acelaşi lucru se întâmplă atunci când renunţaţi să vă exercitaţi dreptul la vot. Altcineva hotărăşte în locul vostru, altcineva, care decide să meargă la vot, decide şi pentru tine! Gândiţi-vă la viitorul pe care vi-l doriţi, la ţara în care vreţi să trăiţi. Gândiţi-vă dacă vă permiteţi ca alţii să hotărască care ar putea fi mâine viitorul vostru. Un cetăţean responsabil îşi exercită întotdeuna dreptul la vot. Nu ne interesează cu cine votaţi, dar vă întrebăm care sunt motivele pentru care voi decideţi să mergeţi la vot? Şi mai ales, de ce alegeţi să staţi acasă în ziua alegerilor? Aşteptăm opiniile cititorilor noştri pe pagina on-line a ziarului şi pe contul nostru de Facebook, Echipa ZdV. Cele mai interesante vor fi publicate în paginile Ziarului de Vrancea.