Tabloidul “The Mirror”, unul dintre cele mai citite cotidiene din Marea Britanie, relateazã cazul femeii bete care se prãbuseste peste proprii copii, prezentat în ziarul nostru.
Dupã cazul Tanacu, care a dus numele judetului Vaslui în toatã lumea, “Vaslui County, in eastern Romania”, am devenit din nou celebri, cel putin în Marea Britanie. Si de data aceasta la fel de dezonorant, prin cazul femeii aflatã în stare de ebrietate care se prãbuseste peste proprii copii, în vreme ce tine o sticlã de bere în mânã; caz prezentat în ziarul nostru în urmã cu câteva zile. Ziaristii britanici de la tabloidul “The Mirror” vorbesc despre “imaginile socante” care au surprins-o pe femeia de 37 de ani din satul Stioborãni, comuna Solesti, atât de beatã încât nu se putea tine pe picioare. Este vorba despre unul dintre cele mai populare cotidiene din Marea Britanie, ziarul expunând pe larg în paginile sale cazul ajuns în atentia autoritãtilor vasluiene pentru protectia copilului. “Femeia de 37 de ani cade într-un sant cu un copil prins de gât în timp ce încerca sã apuce o sticlã de bere. Mamã a 10 copii, femeia încearcã sã-si regãseascã echilibrul, dar alunecã si cade peste propriul copil. Copilul de 2 ani al femeii poate fi, de asemenea, vãzut ducând în mânã sticla de bere”, scrie “The Mirror”. Sunt redate declaratiile directorului Directiei pentru Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui si mãsurile pe care autoritãtile se gândesc sã le ia în acest caz. Este descrisã situatia respectivei familii: femeia de 37 de ani este mamã a 10 copii din care trei, desi minori, sunt plecati de acasã. Ceilalti sapte, cu vârste între un an si jumãtate si 10 ani, locuiesc alãturi de pãrinti într-o cãsutã dãrãpãnatã cu o camerã si un hol. (Andrei POPESCU)