Dacă țărilor li s-ar permite să rupă din vecinii lor iarăși bucăți, aceasta ar putea zdruncina întregul continent.
O persoană născută la Lvov în 1914 și care a decedat în 1992 și care nu s-a mutat vreodată în alt oraș, ar fi trăit în cinci țări diferite pe durata vieții sale.
În 1914, Lvov, care atunci avea denumirea de Lemberg, era parte componentă a Imperiului Austro-Ungar; începând cu 1919 orașul era parte a Poloniei și a fost redenumit în Lwow; în 1941 orașul a fost ocupat de germani și după 1945 orașul a fost incorporat în Uniunea Sovietică; și apoi în 1991 el a devenit parte componentă a noului stat independent Ucraina.
Majoritatea acestor schimbări au fost acompaniate de războaie și vărsări de sânge. De aceea atunci când săptămâna trecută s-a sugerat că cu ceva ani în urmă președintele rus Vladimir Putin a propus domnului Donald Tusk, care ocupa atunci poziția de prim ministru polonez, să divizeze Ucraina încă o dată – Rusia luând teritoriile estice și Polonia să preia Lvov și alte părți ale Ucrainei occidentale – aceasta a cauzat un scandal de proporții.
Detaliile conversației Putin – Tusk – și faptul dacă chiar aceasta a avut loc – au devenit rapid neclare din cauza negărilor și clarificărilor aduse de ambele părți.
Dar scandalul produs de însuși ideea partajării Ucrainei încă mai continuă. Deoarece ea aduce la suprafață frica adâncă și justificată în Europa, precum căreia hotarele naționale ar putea să se modifice iarăși, pe tot continentul, acompaniată de toate pericolele ce le implică.
Dezmembrarea Ucrainei, în esență, deja a început – în momentul în care Rusia aplicând forța, dar cu evitarea vărsărilor de sânge, a anexat Crimeea în acest an.
De atunci mii de oameni au murit ca rezultat a luptelor din estul Ucrainei, părți ale căreia sunt acum controlate de separatiști susținuți de Rusia.
Chiar dacă Ucraina a organizat alegeri în acest weekend, regiunile sub ocupație a țării nu au avut posibilitatea să voteze.
Există voci cu influență în cadrul UE care acum cheamă ucrainenii să „accepte realitatea”.
Decât să-și mobilizeze resursele pentru un război costisitor și care poate fi pierdut doar cu scopul de a recâștiga înapoi toată partea estică – și apoi să fie nevoie să reconstruiască orașele sale devastate – ei sunt sfătuiți să se concentreze asupra realizării proiectului de succes din majoritatea țării pe care ei încă o controlează.
Ei pot respinge legalitatea ocupației ruse. Dar ei trebuie să accepte realitatea în care se află.
Acest scenariu este un caz „realist” de partajare a țării. Dar există și alte voci influente, care consideră că chiar o acceptare tacită a ideii că hotarele Europei pot încă o dată fi redesenate utilizând forța militară ar fi o greșeală dezastruoasă.
Carl Bildt, care recent a finalizat mandatul său în calitate de Ministru de Externe al Suediei își exprimă ideea răspicat.
„Hotarele Europei sunt într-o măsură mai mare sau mai mică toate desenate cu sânge pe parcursul secolelor de conflicte brutale. Dacă permitem ca aceste hotare să fie redesenate, aceasta ar constitui o invitație iarăși la începerea vărsărilor de sânge”, consideră el.
Cel mai evident risc îl constituie faptul că Guvernul rus ar putea utiliza din nou argumentul utilizat pentru a justifica anexarea Crimeii – că aceste teritorii sunt rusești din punct de vedere istoric și cultural – și ar putea utiliza acest argument pentru a prelua controlul asupra unei pătrimi din Ucraina, pe care Kremlinul o definește în prezent de obicei ca „Novorossia”.
Acea parte a țării include tot țărmul Ucrainei și pierderea sa ar aduce în esență la prăbușirea Ucrainei ca țară.
În cazul în care dezmembrarea Ucrainei a început la modul serios, alții ar putea fi tentați să se alăture acestui proces.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, cunoscut în unele capitale ale UE ca „un mini Putin din Balcani”, a declarat răspicat că el vede pierderea a două treimi din teritoriul Ungariei după războiul doi mondial ca o tragedie națională.
Unele părți istorice ale Ungariei se află în prezent peste hotare în Ucraina – și în alte țări, cum ar fi Slovacia, Serbia și România.
Dacă Ucraina într-adevăr va începe să se dezintegreze, chiar și unii polonezi ar fi tentați de ideea returnării orașului Lvov.
Guvernul german, chiar dacă este adesea acuzat că este prea moale cu Rusia, este deosebit de neclintit atunci când vine vorba de argumentarea redesenării frontierelor în Europa și insistă că aceasta idee trebuie exclusă.
Doar în anul 1970 Germania a renunțat la orice pretenții teritoriale privind pământurile pierdute în favoarea Poloniei și Rusiei după războiul doi mondial.
Unele din aceste regiuni erau în cel mai bun caz similar de importante pentru cultura germană ca și Crimeea pentru Rusia.
Regiunea, care este în prezent cunoscută ca enclava rusă Kaliningrad, spre exemplu, a fost odată Konigsberg – capitala Prusiei și locul nașterii marelui filosof german Immanuel Kant.
Anume Kant a fost acel filosof care a argumentat că moralitatea unei acțiuni poate fi judecată doar după ce s-ar fi întâmplat daca ea ar deveni „lege universală”.
Sau dacă exprimăm ideea altfel: „Ce ar fi dacă toți ar face același lucru?”. Această regulă explică de ce o aparentă acceptarea pragmatică a anexării de către Rusia a unor părți din Ucraina conține așa multe pericole.
Dacă Europa va permite încă o dată țărilor să înceapă să rupă bucăți din teritoriul țărilor vecine – utilizând argumente istorice sau etnice – acest proces ar putea zdruncina întregul continent.
Rușii argumentează că anume Occidentul a început procesul periculos prin intervenția NATO în războiul din Kosovo în 1999, și recunoașterea ce a urmat în 2008 a Kosovo ca stat independent.
Acest proces rămâne controversat, chiar și în cadrul UE. Dar Kosovo, spre deosebire de Crimeea, nu a fost incorporată într-o țară vecină.
Ea era o fostă provincie a fostei țări – Iugoslavia, care s-a dorit independentă. În cadrul acestui proces, regiunea dintre Serbia și Kosovo rămâne neschimbată.
Războiul din Kosovo de asemenea a avut loc în contextul unui șir de lupte de mulți ani care a urmat cu destrămării Iugoslaviei.
Totuși războaiele din Balcani din anii `90 sunt relevante pentru Ucraina într-un sens. Ele au arătat cât sânge se poate vărsa atunci când hotarele în Europa încep să se destrame.
Cititi: http://jurnal.md/ro/news/ucraina-rusia-i-hotarele-sangeroase-ale-europei-1179704/
