Piţurcă şi-a luat rămas bun: „Regret, dar am făcut cea mai bună alegere. Am avut rezultate fantastice”. Răzvan Burleanu: „Săptămâna viitoare vom anunţa numele noului selecţioner. E român”
S-a modificat contractul lui Piţurcă din noiembrie 2016 până în noiembrie 2015 şi am introdus o clauză conform căreia niciuna dintre părţi nu trebuie să plătească despăgubiri dacă se întrerupe relaţia contractuală până la finalul acestui an. Ne-am asumat acest angajament pentru a nu avea o atmosferă contraproductivă în interiorul echipei naţionale, aceasta decizie fiind luată înainte de dubla cu Ungaria şi Finlanda. Domnul Victor Piţurcă şi-a dorit foarte mult să plece. Nu am avut pârghiile necesare să-l facem să rămână, ştiu că îşi dorea foarte mult să plece. Nu mai aveam niciun interes să încercăm să-l ţinem cu forţa.
Viitorul antrenor va fi unul român. Până la finalul săptămânii viitoare va avea loc prezentarea noului antrenor. În momentul de faţă de interesează un antrenor care a avut rezultate deosebite în fotbalul românesc şi în cel internaţional. Toţi antrenorii români sunt sub contract, vi-l vom prezenta săptămâna viitoare. Viitorul antrenor nu va avea clauză de reziliere. Am discutat şi cu domnul Piţurcă despre viitorul selecţioner, ne-a dat şi un nume. Nu cred că viitorul antrenor al echipei naţionale trebuie să trimită un CV la FRF, îl cunoaştem cu toţii şi avem încredere în capacităţile lui. Avem câteva limite în ceea ce priveşte partea financiară, contractul noului selecţioner nu va mai fi făcut public. Pentru alegerea noului selecţioner m-am consultat cu mai mulţi specialişti, dar şi cu jucătorii echipei naţionale.
Singurul regret este că avem această despărţire înainte de meciul cu Irlanda de Nord. Am discutat posibilitatea ca Piţurcă să antreneze şi acest meci, însă în cele din urmă s-a renunţat la această idee. Va exista o destabilizare la nivelul echipei naţionale odată cu această schimbare, dar sperăm să nu afecteze foarte mult acest meci.
Un Comitet de Urgenţă m-a mandat să reziliez contractul domnului Piţurcă, acest lucru s-a întâmplat înaintea meciului cu Ungaria.
Victor Piţurcă şi-a luat în mod oficial rămas bun de la echipa naţională. Discursul fostului selecţioner a fost foarte scurt, mai puţin de 10 minute, în care a ţinut să le mulţumească celor care l-au susţinut. După declaraţiile pe care le puteţi citi mai jos, Victor Piţurcă s-a ridicat de la masă şi a părăsit sala. În conferinţă a rămas totuşi Răzvan Burleanu.
Victor Piţurcă: Vreau să mulţumesc atât vechii conducerii a FRF, cât şi noii conduceri care în toată această perioadă m-a susţinut necondiţionat. Acest lucru se vede în punctele pe care le-a obţinut echipa naţională, chiar dacă nu au fost mereu apreciate. De asemenea, vreau să le mulţumesc suporterilor care ne-au susţinut necondiţionat la meciul cu Ungaria. De asemenea, vreau să le mulţumesc fanilor mei. Vreau să le mulţumesc jucătorilor, deoarece s-au comportat fantastic. Am obţinut rezultate senzaţionale. Am urcat de pe locul 56. Am creat un grup nou şi foarte unit, am urcat pe locul 21 în clasamentul FIFA.
Pentru mine, a fost un regret să mă despart de echipa naţională. Dar vine un moment în viaţă când trebuie să iei o anumită decizie. Eu am luat-o pe cea mai bună. Îi mulţumesc domnului preşedinte FRF.